Remember Plopu 25 (1)

Unii dintre voi ştiţi că am intrat în ultimele 4 luni ale pregătirilor pentru Tabăra Plopu, ediţia 26, care va avea loc în perioada 31 Iulie – 7 August 2010.
În această perioadă se cristalizează conceptul taberei ce va urma.
Acest concept se materializează în multe elemente grafice, auditive…
Deloc formal, vă rog să ne sprijiniţi în rugăciune, pentru inspiraţie, putere de muncă, resurse şi tot ceea ce e nevoie pentru ca în perioada menţionată să ne întâlnim cu „temele făcute”, pentru că nu mă îndoiesc că Dumnezeu este credincios.
Începând de astăzi voi avea câteva postări care să le amintească de Plopu şi în mod special de ediţia trecută, celor care au fost anul trecut, sau să le arate, celor ce (încă) nu au fost, că poate ar merita să vină anul acesta.
Cei ce vor să afle mai multe despre Plopu pot vizita website-ul taberei sau blogul acesteia.
Tema anului trecut a fost „Luptă-te lupta cea bună!” (1 Tim. 6:12).
Această temă a fost sugerată de următoarele elemente grafice.



Poţi să adaugi un comentariu, sau un link de întoarcere.

Lasă un comentariu

Designed by: Pearl necklace | Thanks to Mobile Phone Reviews, Vacuum Cleaners and FTA FILES