Ionatan

Acum când Ionatan a plecat dintre noi nu simt nici un impuls să spun lucruri mari despre talentul lui. Nu trebuie să fii critic de artă ca să îl recunoşti.
E drept să spunem că a avut şi contestatari, cei care erau obişnuiţi cu ceea ce el numea „predicuţă rimată”.
L-am invitat odată la o colaborare la un post de radio pe net, pentru o emisiune de poezie.
A fost de acord. Nu am reuşit să o materializăm datorită unei conexiuni slabe de Internet.
De aceea mi-a furnizat materiale pentru această emisiune.
A fost realizat şi un interviu: el a primit întrebările în scris, a înregistrat răspunsurile şi le-a trimis, atât în formă audio cât şi în scris.
Iată două întrebări însoţite de răspunsuri:

Întrebare: Ce teme favorite apar cel mai des în poeziile tale?
Răspuns: Am început a discuta despre asta ceva mai înainte. Care temă poate fi mai dragă unui îndrăgostit de Hristos decât iubirea Lui? Când se bucură sau suferă, când cântă sau plânge, când înoată sau aleargă după fluturi…
Nu, nu pot spune că am teme favorite. Scriu despre orice simt în ideea pe care am mai pomenit-o, exprimată aşa de frumos de Sf. Augustin: „Iubeşte-L pe Dumnezeu şi fă ce vrei”… ce vrei! Simte ce vrei, va simţi El. Dacă îţi stăpâneşte viaţa, gândurile, sentimentele, dacă e El Domnul şi Stăpânul inimii tale, atunci o poţi lăsa în voia ei…
Cam asta e ceea ce fac eu în poezie. Las inima să simtă şi să spună ce vrea ea. Nu mă tem de nimic, nu mă tem de limbaj şi de capcanele lui, nu mă tem de cuvinte sau de raporturile dintre ele, nu mă tem de imagini…

Da, imaginaţie este o mare încercare pentru fiecare, fiindcă acolo îşi poate face cuibul atât coroana de spini, cât şi ramura de finic a închinării fiecăruia. Cea mai mare dramă e atunci când omul se vede pe sine ca obiect al imaginaţiei sale. Atunci va căuta să se plaseze în centrul ei şi va uzurpa astfel locul cuvenit lui Hristos. Devine atunci vulnerabil tuturor şoaptelor de înşelătoare mărire, sau devine vulnerabil pentru tot felul de experienţe dăunătoare, consumatoare de viaţă…

De acolo, din imaginaţia sa implicată mai mult sau mai puţin profund în experienţele realităţii sale, îşi alege un poet temele favorite. Dar când realitatea sa este realitatea lui Hristos şi a mântuirii Lui, iubirea fără margini a realităţii divine îl va copleşi cu harul ei. Aceasta va rămâne singura temă favorită a unui poet adevărat închinător al lui Hristos.
Audio

Întrebare: Care sunt (daca sunt) poeţii care te-au influentat?
Răspuns: Nu ştiu dacă ar putea spune cineva că nu a fost influenţat de ce a întâlnit mai deosebit în domeniul căruia i s-a dedicat. Ba chiar aş îndrăzni să afirm că originalitatea unui scriitor nu poate veni fără aceste influenţe, fără „mixarea” lor şi impresionarea propriei sensibilităţi, astfel încât rezultatul e ceva cu totul nou, deosebit. De aceea sfătuiesc pe tinerii scriitori creştini să nu rămână doar la „inspiraţia Duhului” şi la ce au tot auzit recitându-se în biserica, dacă vor ca scrisul lor să însemne şi altceva decât o predicuţă rimată. Şi nu numai pe tineri…

Dar să spun câte ceva despre autorii care m-au influenţat pe mine de-a lungul vremii. Cred că printre primii autori care au însemnat ceva pentru mine, în afară de cei studiaţi în şcoală, au fost românul Alexandru Phillippide şi englezul Rudyard Kipling, cu poezie If. Apoi, după ce am trecut prin Eminescu, Bacovia, Arghezi, Blaga, am făcut cunoştinţă cu Nichita Stănescu. El a însemnat pentru mine o adevărată revelaţie. Începusem a exersa scrisul în ceea ce credeam eu a fi maniera stănesciană. Am insistat destul de mult pe această experienţă, atunci. Asta se întâmpla pe la douăzeci de ani.

Mai târziu am descoperit literatura universală cu poezie ei. Frank O’Hara, Eugenio Montale, Odiseeas Elitis, Esenin sau Tenesse Williams, alături de mulţi alţii al căror nume le-am uitat, alături chiar de autori mici, publicaţi prin periodice literare şi citiţi cu nesaţ, dar cu discernământ literar deja format, toţi şi-au adus un mai mare sau mai mic aport la formarea propriei mele personalităţi literare.

Dar dincolo de toate acestea nu voi uita să menţionez aici Biblia cu cărţile ei poetice, singura Carte lângă care am rămas de-a lungul timpului, chiar dacă experienţe de tot felul mi-au jalonat tinereţea. Psalmii lui David, Cântarea Cântărilor sau Eclesiastul, alături de celelalte cărţi ale Bibliei, au creionat o anume sensibilitate, un fond special pe care s-au înscris, împletindu-se, toate celelalte influenţe, creind ceea ce vedeţi şi puteţi citi astăzi…
Audio

În amintirea lui Ionatan, iată o poezie ce merită reţinută: Încăpusem pe mâna lacrimii

Da, Ionatan a învins!

Sondaj: Ai fost anul trecut într-o tabără creştină? – Rezultate

La această întrebare vizitatorii blogului meu au răspuns:
56% – Da
44% – Nu
E îmbucurător că numărul celor ce iau în considerarea opţiunea de a-şi petrece un timp anume într-o tabără creştină.
Din experienţa mea pot să spun că impactul spiritual cel mai puternic asupra tinerilor şi adolescenţilor a avut loc într-o tabără.
Sunt mai multe motive pentru care este aşa, printre acestea fiind şi experienţa de viaţă concentrată şi direcţionată, lipsa factorilor perturbatori, dedicarea şi specializarea celor ce organizează taberele…
Puteţi lua în considerare pentru vara care vine şi Tabăra Plopu, unde sunteţi mai mult decât bineveniţi.
Website
Blog

Mărturii: Jack Graham

Jack Graham este păstorul Bisericii Baptiste din Prestonwood, una dintre cela mai mari congregaţii din Statele Unite, având de peste 28.000 de membrii.
S-a născut în Conway, Arkansas, fiind botezat în biserica locală.
A fost ordinat ca păstor la vârsta de 20 de ani, după care a slujit în diferite alte adunări, înainte de a ajunge la Prestonwood.
A fost pentru două mandate şi preşedintele Southern Baptist.
A scris 10 cărţi şi coordonează emisiunile radio-TV ale PowerPoint Ministries.
Însă înainte de a ajunge aici a trebuit să treacă printr-o experienţă dureroasă, din care trebuia să înveţe ce înseamnă iertarea.
Iată mărturia lui:


Iată şi câteva imagini impresionante de la Prestonwood:

Remember Plopu 25 (7)

Dumnezeu ne-a creat trup, suflet şi duh. De aceea fiecare om are nevoie legate de toate aceste nivele ale personalităţii sale.
Tabăra Plopu este un loc unde încercăm să trăim o săptămână de viaţă condensată. De aceea ne adresăm fiecărei nevoi în parte.
Departamentul Sport şi Relaxare se adresează nevoii de mişcare şi stare fizică bună a trupului, ceea ce la vârsta copilăriei, adolescenţei li tinereţii este chiar foarte vizibil.
De aceea nu privim aceste nevoie ca ne-spirituale, ci ca ale altui palier decât studiul biblic, să spunem.
Trei sunt direcţiile pe care se lucrează, atât la pregătire, cât şi în timpul taberei:
– competiţii sportive individuale sau pe echipe
– concursuri distractive
– programe şi concursuri interdisciplinare
Este cunoscută dorinţa tinerilor de a se întrece pe ei înşişi, dar şi de a lupta pentru echipa din care fac parte. Corect canalizate aceste dorinţe şi energii duc la o dezvoltare corectă şi armonioasă a lor.
Chiar şi pierderea unei competiţii poate fi un instrument în formarea personalităţii. Nimănui nu-i place să piardă, dar caracterele se cunosc după felul în care ştii să primeşti o pierdere.
Şi departamentul acesta acordă diplome şi premii la sfârşitul taberei.
La Plopu 25 echipa a fost formată din două fete, una din Ploieşti şi alta din Spania, o altă poveste frumoasă care arată cum aranjează Dumnezeu lucrurile.
Laura şi Gabriela au făcut o treabă foarte bună. Se pare că la acest departament fetele fac o treabă mai bună decât băieţii, deoarece băieţii, contestatarii obişnuiţi ai deciziilor, au mai mult respect faţă de ele decât ar avea faţă de alţi băieţi. E doar o părere personală.

Şi acest departament comunică cu detaşamentele prin câte un reprezentant.

Cum poţi trăi fără visuri?

Dumnezeu l-a creat pe om din ţărâna pământului, a suflat în el suflare de viaţă şi astfel omul a devenit un suflet viu, o personalitate, o personalitate a Universului.
Ce destin rezervat omului de către Dumnezeu! Să dea nume animalelor, să stăpânească peste tot pământul şi să aibă comunicare şi comuniune cu Dumnezeu!
Cu toate că a căzut în păcat şi a pierdut accesul direct la Creatorul său, destinul omului nu a fost schimbat.
Iubirea nemăsurată a lui Dumnezeu s-a manifestat prin Jertfă, jertfă supremă de Fiu de Dumnezeu.
A pus Dumnezeu în noi ce nu a pus în nici o altă fărâmă a creaţiei Sale. Putem avea speranţe, aspiraţii, viziuni, visuri, putem trăi ca Oameni.
De ce atunci oamenii, indiferent de vârstă, uită să mai viseze; să mai viseze cu ochii deschişi?
Sunt oameni care trăiesc ca plantele sau ca animalele, împlinindu-şi doar nevoile biologice, dar nimic pentru minte, pentru suflet, pentru vis?
Cu o aparenţă de înţelepciune auzi explicaţii cum că vine o vreme când trebuie să îţi vii în fire şi să încetezi să mai visezi „cai verzi pe pereţi”, prin această sintagmă înţelegându-se orice vis, orice aspiraţie, orice ideal.
Omul nu a fost creat să se târască ci să umble vertical. Aceasta este poziţia sa normală. Dar îi face parte Dumnezeu, prin graţie, de bucuria zborului, prin vis, prin aspiraţie, prin idealuri.
Am visat într-o noapte că zbor. A fost o bucurie extatică. Am regretat că m-am trezit.
Dar visul nu e deloc doar o idee, e descătuşarea sufletului şi înălţarea lui spre alte sfere.
Poate ai avut un părinte sau un mentor care te-a învăţat să visezi, dar vine vremea ca tu însuţi să deschizi aripile şi să zbori.
Ba chiar mai mult, tu trebuie să înveţi pe alţii să zboare. Şi singurul mod de-a face acest lucru este prin exemplu personal.

Bazele educaţiei

E reconfortant să vezi copii talentaţi care sunt învăţaţi de părinţi adevăruri fundamentale despre Dumnezeu.
În goana aceasta după carieră, statut social, faimă, valul îi poate lua şi pe părinţii creştini, uitând să pună nişte baze sănătoase la viaţa copiilor lor.
Iată un părinte şi un copil care au plecat bine la drum în acest parteneriat.

Remember Plopu 25 (6)

Departamentul de Cultură şi Creaţie Creştină (CCC) are, în cadrul viziunii de organizare a Taberei Plopu, rolul de a pregăti şi dezvolta în programul taberei activităţile ce ţin de partea aşa-zis culturală şi artistică.
De ce aşa-zisa?
Preocupările culturale şi de valorificare a darurilor pe care le pune Dumnezeu în noi ar trebui să fie o constantă. Din păcate viaţa este de prea multe ori coborâtă la preocupări foarte înguste şi uităm că Dumnezeu ne-a dat şi un suflet, care nu poate fi hrănit cu alimente.
Acest departament are datoria de a pregăti materiale şi programe ce vizează această dimensiune, cum ar fi cele legate de muzică, artă dramatică, literatură, pictură şi grafică, prezentări multimedia, etc.
Acestea se materializează în tabără în concursuri, dar şi în momente neformale.
La sfârşitul taberei acest departament acordă diplome şi premii pentru cele mai bune rezultate în concursuri, sau pentru prestaţia generală.
Şi acest departament a fost stabil în ultimii ani în formulă, fiind format din Rebeca, Cristina, Alin şi Ruben, ei fiind legaţi de multe lucruri comune.

Şi acest departament este conectat cu detaşamentele printr-un reprezentant din fiecare detaşament în parte.

Încă o victimă

Mi-ar fi plăcut ca pe blogul meu să postez doar lucruri tonice.
Numai că viaţa pe pământ nu este nici pe departe o călătorie de plăcere, ci o permanentă luptă.
Şi unii luptă până la capăt, iar alţii cedează pe parcurs.
Şi diavolul nu iartă pe nimeni care nu veghează, dar scoate în faţă cazurile notorii.
Slujitorii foarte cunoscuţi, artiştii creştini, şi alte categorii care vin în lumina reflectoarelor, sunt ţinte predilecte, pentru că impactul negativ este mult mai mare.
O bună perioadă de timp arma cea mai redutabilă era infidelitatea, urmată sau nu de divorţ.
De câţiva ani încoace începe să bântuie o altă molimă: orientarea sexuală.
Anul trecut a fost cazul Ray Boltz, care s-a declarat homosexual.
Acum a venit rândul unui alt nume mare, Jennifer Knapp.
Artista care a vândut peste un milion de discuri după doar trei albume, câştigătoare Dove şi nominalizată la Grammy, s-a retras în plină glorie în 2002.
La sfârşitul anului trecut a revenit în studio şi a început să lucreze la materialul pentru discul ce este programat să apară peste o lună.
Cu o lună înainte de lansarea discului atât de aşteptat a hotărât să facă publică această relaţie a sa, fără să dezvăluie numele partenerei sale.
Ce este mai trist chiar decât faptul în sine, este argumentaţia celor care aleg această cale.
Vor să convingă că este posibil să fii creştin şi în acelaşi timp să ai relaţii sexuale cu o persoană de acelaşi gen.
“I’m just a normal human being who’s dealing with normal everyday life scenarios.” 
“As a Christian, I’m doing that as best as I can.”
Nu vreau să cad în capcana pe care o întind cei ce au acest mod de viaţă şi să intru în polemică.
Da, ei au dreptul la iubire necondiţionată din partea noastră, dar eu decid să rămân lângă Scriptură când e vorba de a mă raporta la acest mod de viaţă pe care Biblia îl numeşte păcat.

Inimă de tată

Câteodată ni se pare că suntem singuri, că nu mai sunt oameni care să gândească duhobniceşte şi parcă nu mai merită să luptăm.
Această descurajare a venit şi peste oameni mari ai lui Dumnezeu, cum a fost Ilie.
Numai că Dumnezeu nu ne lasă să ne plângem de milă şi ne spune că mai sunt mulţi alţii care nu şi-au plecat genunchii în faţa altor dumnezei.
Acum mai bine de 10 ani am primit şi eu această încurajare şi am scris această scurtă meditaţie.
Poate îţi va folosi şi ţie. Mie mi-a prins bine.

– Unde-mi sunt fiii, întrebă stăpânul?
– Unul seamănă vânt, altul seceră furtună; unul hraneşte porci, iar alţii dorm, răspunse slujitorul.
Lacrimi amare i-au brăzdat obrajii stăpânului, ca nişte mărgăritare născute din grea suferinţă.

– Doamne, nu plânge! Iata că mai văd şi alţi fii de-ai tăi. Unul pescuieşte, altul face corturi; unul drege zidurile cetăţii, iar altul împarte grâu la cei înfometaţi.
Şi peste întristare se aşternu bucuria.

Dar ce greu de purtat este amestecul de lacrimi şi zâmbet!

Mitruţ Ştiopu

Mărturii: Jason Castro

Astăzi, 13 Aprilie 2010, peste numai câteva ore, Jason Castro îşi va lansa primul său album la Atlantic Records, album care poartă titlul That’s What I’m Here For.
S-a născut la 25 Martie 1987 în Dallas Texas, părinţii săi fiind columbieni de origine.
A crescut în Rowllet, Texas, unde a făcut şi cursurile primare şi liceul, terminând facultatea în Ştiinţa Construcţiilor.
A fost un elev foarte bun la învăţătură. În echipa de fotbal european a liceului a jucat ca extremă stângă.
A început să cânte la tobe încă de mic, la chitară ajungând de-abia în colegiu.
Cu vocea a cântat relativ rar, de vreo cinci ori în public, în general în servici ale bisericii.
A avut şi o perioadă  în care a cântat, la tobe, cu un grup numit Charlemagne, devenit mai târziu Keeping Lyons.
A intrat în atenţia specialiştilor muzicali, odată cu participarea sa la celebrul concurs de descoperire de talente, American Idol, unde a ajuns în finala de 24, fiind primul concurent care a cântat la un instrument, el cântând la chitară în finala de 24.
S-a căsătorit la 2 Ianuarie 2010 cu Mandy Mayhall.
Dar cel mai important lucru pentru Jason este credinţa în Isus Hristos.
O personalitate foarte plăcută, Jason povesteşte cum vede el viaţa ca şi creştin.

Designed by: Pearl necklace | Thanks to Mobile Phone Reviews, Vacuum Cleaners and FTA FILES