Am găsit pe blogul lui Liviu un clip ce ne face să zâmbim, însă amar.
E o pilulă amară a unei realităţi triste.
Am mai abordat această problemă a concentrării pe diferenţe, câteodată minore, în defavoarea lucrurilor care ne unesc.
Hristos ne cheamă să ne iubim duşmanii şi câteodată ne urâm cumplit fraţii.
Chiar ca este trist cand vezi ca se pune asa mare accent pe diferentele dintre noi, decat pe lucrurile care ne unesc..
Si acum imi zboara gandul la Plopu, singurul loc in care am vazut oameni din multe confesiuni, laudandu-l impreuna pe Dumnezeu, total dezinteresati de diferentele dintre ei.
Dacă s-ar consuma atât timp şi energie pentru a sublinia lucrurile care ne unesc, cât se consumă pentru a sublinia diferenţele dintre creştini, alta ar fi situaţia.