Rainer Maria Rilke – Herbst
Die Blatter fallen, fallen wie von weit,
als welkten in den Himmeln ferne Garten;
sie fallen mit verneinender Gebarde.
Und in den Nachten fallt die schwere Erde
aus allen Sternen in die Einsamkeit.
Wir alle fallen. Diese Hand da fallt.
Und sich dir andre an: es ist in allen.
Und doch ist Einer, welcher dieses Fallen
unendlich sanft in seinen Handen halt.
Rainer Maria Rilke – Toamnă
Traducere: Alexandru Philippide
Cad frunzele şi cad ca de departe, parcă
s-ar veşteji în ceruri grădini îndepărtate;
cu gesturi de negare cad mereu.
Şi cade-n nopţi adânci pământul greu
de lângă stele în singurătate.
Noi toţi cădem. Mâna de acolo cade.
Şi altele, şi toate, rând pe rând.
Dar este Unul care ţine-n mână
căderea asta nesfârşit de blând.
cum sa facem să inventam comentariile fara cuvinte?
De gândit! 🙂
Versurile lui Rilke însă m-au cucerit: o perspectivă poetică, dar în acelaşi timp metafizică a toamnei.