Postări marcate ‘Sensibil’

Frânturi de zbor visat



Visam că zbor
Zburam visând

Mitruţ Ştiopu



TRECUT, PREZENT şi VIITOR

Odată un profesor mi-a spus că m-am nascut cu 10 ani mai devreme.
Prin această remarca voia sa mă jignească.
Nu ştia că de fapt îmi face un compliment.
Nu eram credincios în acea vreme, dar am realizat că biruitori sunt aceia care nu sunt victime ale curgerii timpului.
Peste unii timpul trece ca un tăvălug şi ei sunt victime sigure; au pierdut bătălia încă înainte de a o începe.
Ei sunt doar constatatori ai scurgerii timpului şi ai efectelor sale, fără să aibă nici un cuvânt de spus în determinarea acestor efecte.
Creştinul este, prin natura credinţei sale, un om care nu este legat de timp şi spaţiu.
Sunt aici trecător şi această planetă nu mă reţine decât foarte puţin, iar timpul nu îmi este duşman, pentru că aleg să o iau înaintea lui şi la un moment dat să mă ridic deasupra lui, într-o nouă dimensiune.
Acesta este destinul unui copil al lui Dumnezeu.
Astfel nu mai trăiesc în trecut, bocindu-mi eşecurile, sau hrănindu-mă cu istoria.
Într-un anumit sens nu mai trăiesc nici măcar în prezent, numărându-mi arginţii.
De fapt aleg prin credinţă să îmi leg destinul de viitor.
Şi în mod miraculos mă trezesc că şi trecutul şi prezentul sunt în slujba viitorului.
Şi viitorul meu este veşnicia, unde nu mai este trecut, prezent şi viitor, ci doar Dumnezeu.

Identificare

Romani 6:8 “Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El!”

Dacă Isus a murit pe cruce substituindu-se nouă, e nevoie de identificarea cu moartea Lui pentru a te bucura şi de viaţa Lui.

Se pot vedea urmele cuielor din mâinile tale?
Se pot vedea urmele spinilor pe fruntea ta?
Sunt urme de bici pe spatele tău?
Ai determinarea de a merge până la capăt aşa cum a făcut-o El?
Poţi întinde o mână de ajutor altuia chiar când tu eşti cel ce ar avea de ajutor?
Ai cuvinte bune pe buze în loc de nemulţumiri sau chiar blesteme?
Îţi străluceşte faţa în loc să îţi plângi de milă când e greu!
Îţi încredinţezi viaţa în mâna Tatălui sau cauţi soluţii mai “rezonabile”?

Vorbele nu mai ajung! Dar oare când au fost de ajuns?
Moartea şi viaţa Lui trebuie să fie vizibile în viaţa ta!

Prieteni – prietenii

Se spune că pe măsură ce înaintezi în vârstă ai din ce în ce mai puţini prieteni. Şi afirmaţia aceasta nu e deloc deplasată. Există motive obiective şi motive subiective care contribuie la aceasta.
Din punct de vedere obiectiv este evident că cercurile în care se mişcă un om se tot micşorează: acasă, serviciu, biserică…
Şi în felul acesta cunoaşte tot mai puţin oameni şi îşi face tot mai puţini prieteni.
Nu e mai puţin adevărat că sunt şi motive subiective care duc la reducerea numărului şi a calităţii relaţiilor sale.
Una dintre ele este “îmbătrânirea”. Omul devine “respectabil” şi nu se mai amestecă cu “puştimea”.
Uită că şi el a fost pe-acolo cândva şi îşi dorea ca cei mai mari să-i acorde măcar o privire, dacă nu o şansă de a dovedi ceva.
Şi comoditatea poate fi piedica în calea construirii unor noi relaţii sau măcar a păstrării celor existente.
Omul nostru devine “mic-burghez” şi preferă să îşi petreacă timpul liber pe fotoliu, cu cafeluţa în faţa sa şi cu telecomanda în mână.
Să meargă într-o tabără sau excursie, unde mai poate cunoaşte feţe noi nu e cazul: îi lasă pe adolescenţi acolo şi pe deasupra nu mai poate să doarmă în cort că îl dor oasele după căsătorie.
Mai are şi copii şi nu are ce să facă cu ei. Nici nu se pune problema să îi ia cu el că cine ştie ce se poate întâmpla în acea sălbăticie.
Pe deasupra cum să trăieşti într-un loc în care nu ai telefon, Internet şi nu ştii ce se mai întâmplă în lume?
Sigur că mai poate fi şi dorinţa de a nu-şi pierde respectabilitatea. Tocmai a fost ales în Comitetul Bisericii şi chiar nu dă bine să se amestece cu copiii ăia care asculă muzică aşa gălăgioasă şi bat din palme când le place ceva, ca să nu mai vorbim de faptul că ţinuta lor nu e corespunzătoare.
Pot fi invocate şi probleme de sănătate: nu mai poate bea apă din izvor că stomacul lui e sensibil şi nu îi prieşte decât apa plată. Şi mai ştii ce microbi pot să fie prin mâncarea aia gătită într-o bucătărie improvizată?
Şi pe deasupra nu are casă, nu are biserică, servici? Ce-i trebuie lui să umble pe coclauri? Acum e însurat aşa că nici măcar nu mai are nevoie să mai cunoască vreo fată cu care s-ar putea căsători!
Şi ce ar putea să înveţe într-un aşa loc? Dumnezeu vorbeşte doar în biserică!

Eu refuz să gândesc aşa şi mă simt aşa de binecuvântat să am prieteni din toate generaţiile.
Mă simt aşa de onorat că şi cei mici vor să fie prieteni cu mine şi îmi acordă prietenia lor.
Şi vă rog să mă credeţi că te simţi aşa de binecuvântat.
Însă pentru asta trebuie să plăteşti preţul: o prietenie se câştigă, se menţine şi se cultivă şi la fel de important este că o prietenie nu se trădează!
Orice asemănare cu persoane reale, fără să fie intenţionată, nu e deloc întâmplătoare!


În această fotografie sunt cu doi dintre micii marii mei prieteni: Liviu State şi Filip Reştea, pe care i-am câştigat ca prieteni şi care m-au câştigat ca prieten! Şi asta s-a întâmplat datorită Taberei Plopu!
Eu mă rugam la începutul unui studiu şi ei erau cu prietenul lor mai mare.

Mulţumesc frumos!

Cum altfel mai bine aş putea încheia acest an decât spunându-I un Mulţumesc frumos Tatălui meu, Fiului Său, Isus Hristos, fratele meu cel mare, şi Duhului Sfânt, Mângâietorul meu?
A fost un an greu în multe privinţe, dar prin har am ajuns la capătul acestuia şi de fapt m-am mai apropiat de Marea Întâlnire.
Cuvântul de multe ori uitat, bagatelizat sau chiar călcat în picioare este har.
Pentru mine e har şi egoismul meu tinde să pună egal între har şi gratis, numai că ecuaţia aceasta trebuie citită şi altfel şi atunci mă cutremur. Har = moarte şi nu orice fel de moarte, ci moarte de fiu şi nu moarte de orice fiu, ci moarte de Fiu de Dumnezeu.
Ce-ar mai fi putut face Dumnezeu să îmi arate cât mă iubeşte?
Ce-aş mai putea eu face să-I arăt că mă cutremur la această infinită dovadă de iubire?
Domnul meu şi Dumnezeul meu!
Te iubesc şi îţi mulţumesc frumos pentru iubirea Ta atât de profund dovedită! Isus a murit în blestem ca eu să trăiesc în slavă!
Domnul meu şi Dumnezeul meu!
Mai străpunge-mi încă odată inima cu iubirea Ta! Inima mea să te cunoască şi să te recunoască nu numai ca Mântuitor, ci şi ca Domn cu puteri depline în viaţa mea, cu drept de viaţă şi de moarte!
Doamne dragă, ce sunt sunt prin Tine, tot ce am am de la Tine şi tot ce pot pot prin Tine!
Primeşte jertfa de închinare şi mulţumire a inimii mele şi la capătul acestui an!
Ştiu Doamne că fiecare zi şi fiecare răsuflare e un dar de la Tine!
Ştiu Doamne că dacă am avut ce mânca şi cu ce mă îmbrăca a fost prin Tine!
Ştiu Doamne că dacă nu mi-am pierdut minţile a fost datorită Ţie!
Ştiu Doamne că şi cuvintele şi faptele de slujire vin tot de la Tine!
Ştiu Doamne că Tu îmi păstrezi şi credinţa şi ma fereşti de rătăcire!
Ştiu Doamne că atâta iubire câtă am este de la Tine!
Domnul meu şi Dumnezeul meu!


Your grace is enough More than I need And Your word I will believe I wait on You You’re near again And Your spirit make me new

And I will fall at Your feet I will fall at Your feet And I will worship You here

Your presence in me Jesus left the way By the power of Your word I am restored I am redeemed By Your Spirit I am free

And I will fall at Your feet I will fall at Your feet And I will worship You here The feeling You gave all for us Surrendered Your life upon the cross Great is the love brought up for all This is our God

Lifted our life from death to life Forever our God is glorified Certain The King rescued the world This is our God

And I will fall at Your feet I will fall at Your feet And I will worship You here And I will fall at Your feet I will fall at Your feet And I will worship You here

Refocalizare

Aproape a mai trecut un an din viaţa mea. Şi la 51 de ani nu mai rosteşti aceste cuvinte la fel de uşor ca la 21 de ani. Mai puţin a rămas în clepsidră decât s-a scurs.
Ce a însemnat pentru mine 2009?
Ce mi-a adus 2009?
Şi mai presus de toate cum am fost în 2009 în relaţia mea cu Isus?
S-ar putea lăuda Isus cu mine aşa cum a făcut-o Tatăl cu Iov?
Întrebări grele, dar necesare şi vă asigur sincere, neretorice?
La fiecare sfârşit de an o analiză e necesară şi la fel de necesară este şi pocăinţa de rigoare. Tot atât de importantă este însă şi rededicarea şi refocalizarea.
Viaţa mea are valoare doar datorită lui Isus!
Faptele mele au greutate doar dacă sunt inspirate de Isus!
Cuvintele mele sunt autentice doar dacă sunt insuflate de Isus!
Ce-mi doresc? Consistenţa celui care crede şi se comportă ca cel ce crede aceste cuvinte: “Din El, prin El, şi pentru El Sunt toate lucrurile!” (Romani 11:36)
Am ales să-mi ilustrez gândurile cu un cântec inspirat şi foarte sensibil, compus de Chris Rice şi care se numeşte Untitled Hymn (Come To Jesus ), adică Imn fără nume (Vino la Isus).
Dar nu am ales interpretarea compozitorului, ci una care include în interpretare copii, pentru ceea ce îmi sugerează ei!
Vă doresc pentru 2010 să fiţi ca nişte copii: sinceri, fără răutate şi cu o credinţă autentică şi nesofisticată!


Weak and wounded sinner, Lost and left to die, O, raise your head for Love is passing by
Come to Jesus, Come to Jesus, Come to Jesus and live
And like a newborn baby, Don’t be afraid to crawl, And remember when you walk sometimes we fall… so
Fall on Jesus, Fall on Jesus, Fall on Jesus and live
Sometimes the way is lonely, And steep and filled with pain, So if your sky is dark and pours the rain… then
Cry to Jesus, Cry to Jesus, Cry to Jesus and live
O, and when the love splills over, And music fills the night, And when you can’t contain you joy inside… then
Dance for Jesus, Dance for Jesus, Dance for Jesus and live
And with your final heartbeat, Kiss the world goodbye, Then go in peace, and laugh on Glory’s side… and
Fly to Jesus, Fly to Jesus, Fly to Jesus and live
Fly to Jesus, Fly to Jesus, Fly to Jesus and live.

Nevoia de Moş Crăciun

Recunosc că intenţionat am pus acestei postări un titlu ce intrigă. Poate era mai bine dacă puneam ghilimele. Aceasta este o tehnică jurnalistică pentru a te atrage să citeşti articolul. Asta îmi doresc şi eu.
Dar hai să încep cu începutul. Am crescut într-o famile în care şi datorită condiţiilor materiale şi datorită convingerilor părinţilor nu am avut parte de brad, Moş Crăciun…
De altfel deşi îmi plăceau şi încă îmi plac poveştile nu am crezut în Moş Crăciun.
La noi în familie nu se practicau aceste obiceiuri fără ca părinţii mei să se considere mai sfinţi ca alţii care le practicau, sau fără să-i judece.
Copii mei nu ar fi avut nici ei parte de aşa ceva, dar soţia mea era mai sensibilă la dorinţele lor, aşa că nu m-am opus, ci am încercat să trăiesc bucuria lor.
Şi totuşi care sunt resorturile interioare ale celor ce aşteaptă această sărbătoare?
Sigur că pentru unii sunt carnale şi a mânca şi a bea e plăcerea supremă.
Eu vreau însă să vă atrag atenţia, nu de dragul unei simple discuţii teoretice, asupra a trei motivaţii interioare ale unor oameni atunci când îşi doresc să vină Crăciunul.
Trei cuvinte cheie pot da o imagine a acestor motivaţii: familie, dar, dorinţă.
Şi acestea sunt cu adevărat legate de sensurile adânci ale acestei sărbători, chiar dacă s-a pierdut sursa.
Se spune că această sărbătoare e sărbătoarea familiei, mai mult decât orice altă sărbătoare din an. Familiile caută să fie împreună măcar în aceste zile.

Da, în ziua naşterii Domnului Isus familia era împreună şi la ea s-au mai adăugat alţi “membrii”. Familia semnifică iubire, căldură, comuniune, încredere reciprocă, sprijin în momente grele…
Suntem mulţi pe planeta aceasta şi totuşi însingurarea e mai mare ca oricând. Nu degeaba luptă diavolul împotriva familiei şi a conceptului de familie. Însinguraţii sunt victime sigure.
Poate că ţi-ai cam stricat relaţiile cu familia, sau cu un membru din familie. Poate că e momentul unei restaurări. Dacă e cazul cere-ţi iertare. Nu pierde binecuvântarea familiei!

Este o sărbătoare a familiei dar este şi o sărbătoare a darurilor. Oamenii îşi deschid inima şi buzunarul mai mult ca oricând; o doză mai mare de generozitate vezi chiar şi la cei mai reţinuţi în a da. E sărbătoarea în care dai şi primeşti. Te bucuri că primeşti, dar te bucuri şi că dai.
Magii au dat ce aveau ei, iar Isus se dăruia întregii lumi.
Nu lăsa să treacă această sărbătoare fără a face un dar cuiva care are nevoie, dar şi fără a învăţa sau reînvăţa că “e mai ferice a da decât a primi”.
Lui Isus poţi să-I dai inima sau de ce nu, controlul deplin asupra vieţii tale.

Şi mai este o sărbătoare a dorinţelor împlinite. Copii îşi doresc ceva şi părinţii, prin mijloace misterioase, află ce îşi doresc aceştia şi le împlinesc dorinţele şi nevoile.
Sufletul oricărui om a primit de la Dumnezeu capacitatea de a tânji după veşnicie (“a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei”). Această sărbătoare arată împlinirea acestei dorinţe.
Fii sensibil la dorinţele legitime ale celor din jurul tău şi dacă poţi fii “mâna lui Dumnezeu”!

Avem nevoie de Moş Crăciun? De mic mama mea m-a învăţat că tot ce am e primit de la Domnul Isus.
În sens profund nu am avut şi nu avem nevoie de Moş Crăciun, ci de Domnul Isus!
Domnul Isus este cel ce prin jertfa Sa ne-a oferit o familie mare şi minunată!
Domnul Isus ne-a dat darul mântuirii, darul vieţii veşnice şi darurile de slujire!
Domnul Isus ne împlineşte şi dorinţele ascunse ale inimii şi îşi ţine toate promisiunile!

Jerfă şi sânge

E dureros însă zilele acestea cele mai folosite cuvinte au fost jertfe şi sânge, cu referire directă la ce s-a întâmplat în decembrie 1989.
Au murit oameni, majoritatea tineri, într-un conflict cu multe părţi aşa cum s-a dovedit până la urmă. A curs mult sânge şi au rămas oameni îndureraţi. Nu cred că cineva şi-a dorit să moară.
Cu toate acestea jertfa aceasta şi sângele curs par acum inutile când vezi atâta răutate şi pervertire morală.
Dintr-o perspectivă spirituală nici nu trebuie să ne mirăm. Singurul care şi-a dat viaţa de bună voie, din iubire a fost Isus Hristos.
Singurul sânge care poate curăţi şi singura jertfă care poate schimba în mod fundamental răul în bine este jerfa lui Isus.
Asta nu trebuie uitat niciodată şi orice comemorare a evenimentelor din decembrie 1989 ar trebui automat să ne ducă cu gândul la jerfa mântuitoare a lui Isus.
E putere în jertfa lui şi curăţire doar în sângele lui Isus.



Download (1280×720 px.)

Designed by: Pearl necklace | Thanks to Mobile Phone Reviews, Vacuum Cleaners and FTA FILES