Surâsul şi zâmbetul

Surâsul e mai discret, din colţul gurii.
Câteodată e doar ghicit. Se poate ascunde, timid, în spatele unei seninătăţi a chipului.
Îi este frică să nu fie interpretat ca arogant.
Şi nu este, doar că bunul simţ îl face precaut.
Arareori se aventurează în vreo călătorie înspre râs.
Cum să-şi permită, oare? Deşi i-ar plăcea.
Poate că ar face-o, dar îi este teamă că va fi considerat arogant. Poate.
Zâmbetul e mai şăgalnic, mai jucăuş, gata oricând să se transforme într-un râs senin.
Nu se poate să îţi scape, pentru că nu lipseşte mai niciodată.
E un fel de particularitate, un fel de accesoriu natural al chipului, pentru unii.
Oare cum le-ar sta fără zâmbet?
Nimeni nu prea ştie, pentru că nu a prea avut nimeni ocazia să vadă acest lucru.
Sau poate pentru că acele momente sunt rare şi bine ascunse.
Oare cum o fi la greu?

Zâmbetul s-a întâlnit odată cu surâsul.
S-au plăcut şi au hotărât să-şi ţină companie toată viaţa.
Acum surâsul şi zâmbetul vor fi împreună.
Pentru totdeauna.

Pentru prietenii mei dragi, Ruben şi Cristina, surâsul şi zâmbetul, care, din 10.10.2010, au hotărât să fie pentru totdeauna împreună.

Cu dragoste,
Mitruţ