Rugăciunea: cât, ce şi cum

2
118

Rugăciunea este un subiect des abordat. Şi e şi explicabil, având în vedere importanţa ei.
Se spune că rugăciunea este respiraţia sufletului.
Îmi place această definiţie.
Ea mă duce cu gândul la ceva absolut necesar, dar şi absolut firesc.
Un om nu îşi propune să respire. Pur şi simplu o face.
Însă nu putem nega faptul că tehnica respiraţiei poate fi îmbunătăţită, cu ajutorul cuiva specializat în aceasta.

Aşadar cum ar trebui să abordăm acest subiect?
De cele mai multe ori am auzit discutându-se aspectul cantitativ al rugăciunii: cât de mult trebuie să ne rugăm.
Să ne rugăm “neîncetat” (2 Tes. 5:17), ne spune şi Cuvântul lui Dumnezeu.
Sunt oameni care se roagă mult.
Asta poate fi o virtute, dar numai atât nu ajunge.
Isus numeşte aceasta bolboroseală, în lipsa conţinutului:
“Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgînii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi.” (Matei 6:7)
Cum ar fi dacă unui călător i s-ar da sfatul, mergi cât mai mult, fără să primească indicaţii legate de direcţia bună?
Aspectul cantitativ trebuie să fie dublat şi de aspectul calitativ.
“Învaţă-ne să ne rugăm” (Luca 11:1), este rugămintea ucenicilor, adresată lui Isus.
Şi astfel am ajuns să avem acea bijuterie, rugăciunea Tatăl nostru: o rugăciune completă.
Iată cum ar trebui să arate ceea ce trebuie spus.
Un alt moment semnificativ, pentru a înţelege rugăciunea, este întâlnirea şi discuţia lui Isus cu femeia samariteancă.
“Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.” (Ioan 4:23)
Cuvintele corecte trebuie adresate într-un spirit potrivit, în spiritul lui Dumnezeu.
Rugăciuni multe şi corecte, pot să fie doar pierdere de vreme, dacă nu sunt făcute într-un duh bun.
De exemplu, nu poţi aştepta să îţi fie ascultate rugăciunile, dacă le faci într-un duh de mândrie, sau de neiertare, sau dacă eşti interesat de impresia pe care o fac cuvintele rugăciunii tale asupra celor de lângă tine.
Dacă aş sumariza, aş putea să subliniez următoarele idei:
– cât trebuie să ne rugăm (cantitate)
– ce trebuie să spunem (conţinut)
– cum trebuie să spunem (spirit)

Practic ce am putea face?
Cred că trebuie să învăţăm să ne rugăm neîncetat.
Tendinţa este de a practica rugăciunea doar circumstanţial:
– în locuri „potrivite” şi în timpi  alocaţi acesteia
– când avem o problemă

În realitate rugăciunea poate şi trebuie practicată oriunde şi oricând, fie că e cămăruţa mea, o anumită biserică locală, tren, sau terenul de sport.
Deşi bisericile evanghelice nu acordă localului bisericii vreo încărcătură spirituală în teorie, în practică nu e chiar aşa.
Localul bisericii şi amvonul, capătă valenţe pe care nu le au de fapt.
Sună spiritual să spui sanctuar şi altarul Domnului, dar e dăunător să cultivi aceste idei. Asta înrobeşte. Numai adevărul aduce libertate.
De asemenea e important să ne re-aplecăm asupra conţinutului rugăciunilor noastre.
În închinare, în general şi în rugăciune, în particular, e nevoie de sens, de conţinut.
“Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea.” (1 Corinteni 14:15)
Ceea ce a fost şi este un mare câştig al evanghelicilor, rugăciunea liberă, se poate întoarce ca un bumerang împotriva lor.
Rugăciunea liberă are nevoie de conţinut.
În condiţiile creşterii analfabetismului biblic şi ale unui sincretism disimulat, e absolută nevoie de a reevalua rolul rugăciunilor scrise.
Rugăciunile din Biblie şi multe rugăciuni faimoase ale sfinţilor de peste veacuri, constituie o comoară de învăţătură.
De exemplu, Rugăciunea Sf. Francisc.
Poate aşa rugăciunile ar fi mai mult teocentrice, nu egocentrice sau antropocentrice.
Şi aş mai vrea să spun un singur lucru referitor la spiritul rugăciunii.
Cred că e nevoie de a acorda atenţie sporită pregătirii pentru rugăciune.
Oamenii sunt îndemnaţi să se roage şi e bine, dar poate că nu ar strica să fie ajutaţi să înţeleagă că se adresează unui Dumnezeu care “se uită la inimă”.

Rugăciunea Sf. Francisc
Lord, make me an instrument of your peace;
where there is hatred, let me sow love;
where there is injury, pardon;
where there is doubt, faith;
where there is despair, hope;
where there is darkness, light;
where there is sadness, joy.
Grant that I may not so much seek to be consoled as to console;
to be understood as to understand;
to be loved as to love.
For it is in giving that we receive, it is in pardoning that we are pardoned.
It is in dying that we are born to eternal life.
Amen.

2 COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.