Inaugurez astăzi un ciclu de postări intitulate Mărturii.
Foarte multe convertiri se datorează mărturiei de viaţă a celor care trăiesc cu Hristos, dar şi a mărturiilor convertirilor celor care au trăit un anumit fel de viaţă, dar care s-au întâlnit cu Hristos la un moment dat.
Eram odată la o nuntă şi la masa noastră era un tânăr, fratele mirelui, care nu era credincios.
Ba dimpotrivă, era foarte pornit împotriva celor credincioşi.
Înverşunarea lui şi-a găsit o ţintă în mine, mai ales după ce a văzut că am fost chemat să deschid cu rugăciune acea celebrare.
Astfel a început să mă atace şi spera că va fi un război al argumentelor în care mă va desfiinţa.
Îmi aduc aminte că era de-a dreptul indignat când am spus că m-am întâlnit cu Dumnezeu.
Sigur că el nu putea să înţeleagă o întâlnire decât fizic, pentru că acesta era singurul lui univers.
Numai că nu am folosit argumente teologice sau intelectuale.
Pur şi simplu argumentul meu suprem era viaţa mea radical schimbată.
Puteam să spun clar şi răspicat „una ştiu: că eram orb, şi acum văd”, aşa cum am menţionat într-un articol precedent.
Mintea nu poate explica această schimbare radicală.
7 Ianuarie 1983 este punctul de la care am intrat în era „după Hristos” sau mai bine zis „cu Hristos”.
Unii dintre cei de la masă cunoşteau viaţa mea în ambele perioade.
E o iluzie că poţi avea un discurs mai convingător decât viaţa ta. (Gând rostit)
Discursul tău şi al meu se sprijină pe viaţa mea şi nu invers.
Sunt oameni la care convertirea s-a produs brusc, chiar dramatic, dar sunt şi oameni la care aceasta s-a produs lent, pe nesimţite.
La ambele categorii însă, se vede această schimbare.
Nu degeaba spune Domnul Isus „după roadele lor îi veţi cunoaşte”.
Acesta este motivul pentru care voi posta periodic câte o marturie.
