Viziune şi curaj

0
80

Tendinţa naturală a oamenilor este de a se plafona sau de a coborî ştacheta când e vorba de valori şi idealuri.
Pe deasupra există şi o formă de teamă în a explora teritorii noi, din punct de vedere al metodelor de a transmite anumite mesaje.
Un mesaj, în general, are un conţinut şi un „suport” pe care (prin care) se transmite.
Dacă vorbim de creştinism, vorbim de valori şi învăţătură curată, pe de o parte, iar pe de altă parte de metode de comunicare.
Mesajul ajunge acolo unde trebuie, dacă sunt tratate serios ambele aspecte.
Şi e nevoie de onestitate pentru a păstra echilibrul.
Legaliştii sugrumă orice încercare de înnoire a metodelor de comunicare, sacralizând anumite forme anterioare, prin proclamarea lor ca şi valori de neatins.
Liberalii compromit elemente de conţinut, dezbrăcându-le de absolutul lor, prin etichetarea lor ca şi valori relative ale unei epoci sau culturi locale.
A existat întotdeauna o permanentă tensiune în lumea creştină, plecând tocmai de la lipsa de onestitate, care blochează orice dialog şi orice tratare echilibrată a acestei probleme.
Începând de la Isus şi apostolii Săi şi continuând cu toţi reformatorii importanţi, dar privind şi la schimbări mai apropiate de perioada în care trăim, două lucruri sunt comune acestora: viziunea şi curajul.
Viziunea vine de la Dumnezeu şi este dată oamenilor care ridică ochii în sus şi-L văd pe El şi înţeleg aşteptările Lui.
Curajul vine tot de la Dumnezeu, ca orice lucru bun, şi înseamnă să îţi pese de părerea lui Dumnezeu, nu de a oamenilor şi să te temi de Dumnezeu, nu de oameni.

De ce şi pentru cine a murit Isus?
Pentru instituţii, pentru sisteme teologice, pentru oameni respectabili, sau pentru oameni depravaţi (în sensul cel mai larg al cuvântului)?
Chiar dacă întrebarea e retorică, nu poţi să nu observi că multe grupări creştine investesc mult mai mult în a-şi proteja identitatea de grup decât în a căpăta o identitate similară cu a Capului Creştinsimului şi prin omisiune nu îşi îndeplinesc mandatul.
Cred că Isus nu ar fi acceptat în unele biserici contemporane pentru diferite motive:
– ţinuta Lui nu e corectă
– prieteniile Lui sunt dubioase
– viaţă boemă
– nu corespunde doctrinar
– limbaj prea radical
– etc.

Nu vreau să fiu înţeles greşit.
Cred că identitatea şi relevanţa sunt două lucruri la fel de importante.
Dar care identitate şi care relevanţă?
Pentru că la urma urmelor cele două sunt ca feţele unei monede, ambele la fel de importante.

Datorită vârstei am fost contemporan cu unele schimbări curajoase care păreau nebunii la vremea lor.
Una dintre mişcările care au avut cu adevărat un rol în istoria modernă a creştinismului este ceea care se numeşte Jesus Movement, o mişcare a anilor ’70.
Deşi este un subiect favorit al meu, nu voi insista asupra lui.
Cert este că atunci s-a găsit un păstor care să deschidă uşile bisericii pentru tineretul hippie al acelor vremuri, tineret într-o căutare reală după sens.
Curajul lui a constat în a nu le impune forma (exterioară) tradiţională a creştinsmului, ci să le prezinte valorile lui.
Numele lui este Chuck Smith.
Eu l-am folosit doar ca un exemplu.

Primul videoclip prezintă imagini document în care regăsim un botez la mare, vocea de atunci a lui Chuck Smith, precum şi cântecul formaţiei Love Song, considerată ca fiind prima formaţie de muzică creştină contmporană.
Primul lor album a apărut în 1972 şi a purtat chiar numele formaţiei.
Îi puteţi vedea şi în al doilea videoclip, mărturia fiind a lui Chuck Girard.
Pe unii lideri actuali imaginile ar putea să-i scandalizeze. Mai bine i-ar pune pe gânduri.