Arhiva pentru categoria ‘Opinii’

Cât contează o secundă?



În anul 1992 eram în SUA şi acolo am dat peste o poezioară despre valoarea timpului.

To realize the value of one year:
Ask a student who has failed a final exam.

To realize the value of one month:
Ask a mother who has given birth to a premature baby.

To realize the value of one week:
Ask an editor of a weekly newspaper.

To realize the value of one hour:
Ask the lovers who are waiting to meet.

To realize the value of one minute:
Ask a person who missed the train, bus or plane.

To realize the value of one second:
Ask a person who survived an accident.

To realize the value of one millisecond:
Ask the person who was won a silver medal in the Olympics.

Time waits for no one.
Treasure every moment you have.
You will treasure it even more when you can share it with someone special.

Mi-am readus aminte acum, în ultima zi a Olimpadei de iarnă, când într-una dintre probe diferenţa dintre locul 1 şi locul 5 a fost doar de 1,6 secunde.
Şi nu ar fi o mare mirare dacă ar fi vorba de o probă scurtă, ci de cea mai lungă probă şi anume 50 Km, cu start simultan.
Da, după 50 Km, între locul 1 şi locul 2 au fost doar 0,3 secunde.
Doar 0,3 secunde ca timp, dar ca valoare diferenţa este ca între aur şi argint.
Iată primele 5 locuri şi timpii realizaţi:
1. Petter Northug – Norvegia
2. Axel Teichmann – Germania (-0,3 sec)
3. Johan Olsson – Suedia (-1,0 sec)
4. Tobias Angerer – Germania (-1,5 sec)
5. Devon Kerswah – Canada (-1,6 sec)



Oportunităţi pierdute

“Răscumpăraţi vremea căci zilele sunt rele!” (Efeseni 5:16)

În înţelepciunea Lui, Tatăl nostru Cel Ceresc nu a lăsat nimic la voia întâmplării.
Toate stelele ştiu când şi cum să îşi facă drumul în Univers, cu o exactitate uluitoare.
Toate animalele ştiu unde şi când să fie şi nu ratează momentul migraţiei sau al procreerii.
Copacii ştiu când să înmugurească, să înflorească şi să rodească.
Oare nu acelaşi lucru ar trebui să fie valabil şi pentru om?
În drumul său pe acest pământ omul are pregătite şi faptele bune, pregătite mai dinainte ca să umble în ele (Efeseni 2:10).
“Agenda Domnului” este scrisă înainte de a te trezi tu în fiecare dimineaţă şi datoria ta de fiu ascultator ar fi să întrebi ce scrie acolo, ce e pregătit pentru tine în ziua respectivă.
Câte oportunităţi pierdem în fiecare zi din neglijenţă, adormire, sau lipsă de călăuzire?
Şi orele trec şi zilele trec şi ratăm oportunitşîi cu care s-ar putea sa nu ne mai întâlnim niciodată şi chiar dacă ne mai întâlnim, timp preţios s-a irosit.
Ce preferi la capătul drumului: să regreţi oportunităţile pierdute sau să te bucuri că ai valorificat acele oportunităţi?

Veacul vorbelor

Cuvântul rostit de Dumnezeu este DA şi AMIN!
Întotdeauna când Dumnezeu a spus ceva s-a şi făcut acel lucru.
Rostirea Sa are putere şi autoritate şi pune lucrurile în mişcare. Nimeni nu îndrăzneşte să-I stea împotrivă şi nici nu poate. Doar omul o mai face, fie că vorbim de omul fără Dumnezeu, fie că vorbim de “homo religiosus christianus”, fie că vorbim chiar de oameni care îl slujesc pe Dumnezeu.
Dacă la primele două categorii e de înţeles, pentru că şi ateul şi fariseul sunt fără Dumnezeu, e mai greu de înţeles de ce şi oameni aproape de Dumnezeu cad în acelaşi păcat.
Iată două exemple, sancţionate de Dumnezeu:
– Iov este mustrat de Dumnezeu pentru că în neprihănirea sa ajunsese să îşi caute justificarea. “Cine este cel ce Îmi întunecă planurile, prin cuvântări fără pricepere?” ( Iov 38:2)
– Petru este mustrat de Domnul Isus pentru că a vorbit pripit despre lucruri pe care nu le înţelegea. “Petru L-a luat de oparte, şi a început să-L mustre, zicând: Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!” (Matei 16:22)

În veacul acesta în care toţi se pricep la toate la fel de bine, în acest veac al vorbelor, în veacul de aur al avocaţilor lui Dumnezeu, al sfetnicilor lui Dumnezeu şi al purtătorilor de cuvânt ai lui Dumnezeu, cu siguranţă că e nevoie să reînvăţăm tăcerea şi în această tăcere să ascultăm ce spune El.
Chiar Dumnezeu ne cheamă la aceasta şi El promite că ne va învăţa înţelepciunea.
“Ia aminte, Iov, şi ascultă-mă! Taci, şi voi vorbi!” (Iov 33:31)
“Dacă n-ai nimic de zis, ascultă-mă! Taci, şi te voi învăţa înţelepciunea.” (Iov 33:33)

Mi-aş dori ca acest enunţ, – “Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când într-altul; dar omul nu ia seama” -, să nu fie valabil pentru mine.

Preluare parţială de pe blogul Când El vorbeşte

Mesajul Evangheliei

Mesajul Evangheliei nu s-a schimbat.
Foarte uşor dăm vina pe oameni că nu sunt interesaţi de mesajul ei.
Nu cumva e ceva în neregulă cu noi înşine?
Nu cumva am pierdut ceva din ea, ceva “pagini”, sau şi mai grav, ceva spirit?
Sau poate că am uitat care era modul Învăţătorului de a se apropia de cei nemântuiţi.
Poate am devenit prea “serioşi”, prea plini de importanţa misiunii noastre, sau poate mai preocupaţi de impresia pe care vrem să o facem.
Poate am uitat că Evanghelia nu stă în vorbe ci în putere.
Poate că vorbim o limbă “străină”, un jargon neinteligibil pentru cei ce nu cunosc Evanghelia.
Sau poate nici nu prea contează dacă nu înţeleg.
Ori avem tăceri prea semnificative, ori vorbiri prea goale sau in limbaj de lemn.

Ce e de făcut?
Înapoi la conţinut şi înapoi la metoda Învăţătorului!

Întrebări

În adâncul inimii nimeni nu apreciază lucrurile ieftine. Acestea sunt considerate de slabă calitate şi ca atare aprecierea noastră faţă de ele e foarte scăzută.
Dacă în domeniul material e aşa, cu atât mai mult e valabil în lumea spirituală.
Comportamentul unui creştin este direct proporţional cu valoarea pe care o atribuie în sens spiritual jerfei Domnului Isus Hristos.
Ce s-a putut întampla în Ghetsimani ca Isus să transpire sange?
Ce a fost la Golgotha atât de groaznic ca Însuşi Tatăl Său să Îşi întoarcă privirea de la El?
Dumnezeu-Iubirea – să Îşi întoarcă faţa de la cineva care suferă?
Dumnezeu-Iubirea – să Îşi întoarcă faţa de la Însuşi Fiul Său preaiubit?
Ce conflict cosmic putea să provoace această reacţie?
De fapt Tatăl întorcându-Şi privirea de la Fiul Său S-a întors spre tine.
De dragul tău a făcut-o – nespusă taină a iubirii Celui ce este Iubire!
M-a pus în taler cu Însuşi Fiul Său şi balanţa a înclinat în favoarea mea.
Ce fel de Dumnezeu e acesta?
Ce fel de atitudine ar trebui să am faţă de El?
Ce dragoste ar trebui sa-I port?
Ce ascultare, din dragoste, ar trebui să am?

Ars Poetica: Iubirea şi Frumosul

Iubirea şi frumosul nu distrug
Te uiţi la floare fără sfâşiere
Şi somnul pruncului poţi să-l săruţi
Şi lacrimile ţin de mângâiere.

Ioan Alexandru
Iubirea şi Frumosul (fragment)
Pământ transfigurat 1982

Olimpiada de iarnă – Vancouver 2010

S-a încheiat şi ceremonia de inaugurare a Jocurilor Olimpice de iarna, Vancouver 2010. Din punct de vedere artistic a fost o reuşită la care şi-au adus contribuţia şi doi români care au realizat softul pentru coordonarea efectelor luminoase.
Din nefericire încă înainte de inaugurare un sportiv şi-a pierdut viaţa.
Am fost curios să văd care este tendinţa ideologică a acestor jocuri.
Oricum Jocurile Olimpice au la bază origini păgâne, dar fiecare ţară organizatoare a dat ediţiei organizate de ea anumite nuanţe.
Deşi nu aveam mari aşteptări, Canada a mers într-o direcţie clară:
– tradiţie păgână (nu a fost nici cea mai vagă aluzie la faptul că această ţară a prosperat bazată pe valori iudeo-creştine)
– ecologie
– umanism (mai degrabă la nivel declarativ, pentru că realitatea valorilor umane, fără Dumnezeu, îşi arată roadele)

E uluitor câte resurse umane şi materiale pot fi mobilizate pentru evenimente de genul acesta. E adevărat că mulţi bani se învârt şi de multă imagine beneficiază ţara organizatoare, dar sunt câteva mii de voluntari care n-o fac pentru bani, eventual pentru faimă).
Dacă ar fi de învăţat o lecţie ar fi aceea a concentrării în atingerea unor obiective şi excelenţa în realizarea lor.
Ar mai fi o lecţie alegorică: flacăra olimpică a călătorit peste 4 luni până la momentul inaugurării şi cei ce au transportat-o au avut grijă să nu se stingă.

Totuşi, la finalul ceremoniei am avut şi eu satisfacţia de a asculta un cântec de excepţie: Hallelujah.
În această ceremonie a fost cântat de K. D. Lang, dar eu prefer interpretarea într-un registru mai grav a compozitorului, Leonard Cohen.
Leonard Cohen este un evreu născut în Canada, dar cu rădăcini în Polonia şi Lituania, fiind una dintre personalităţile culturale contemporane excepţionale: scrie proză, poezie, compozitor şi interpret.
Iată o interpretare a lui Leonard Cohen mai din tinereţe. Deşi acum are cam 76 de ani tot mai cântă, inclusiv în turnee.

Iată şi cea mai reuşită adaptare creştină. Ea îi aparţine lui Lincoln Brewster, cântec ce se numeşte Another Hallelujah, cântat ca un omagiu pentru cei cinci misionari ucişi în Ecuador: Nate Saint, Roger Youderian, Peter Fleming, Edward McCully şi Jim Elliot.

Simplitatea

Făcând turul blogurilor mele am postat azi pe câteva dintre ele şi am avut surpriza ca, fără să premeditez acest lucru, să prezint aceeaşi temă, cu două mijloace diferite.
E vorba de Frumuseţea simplităţii, atât pe Foto Inspiraţii cât şi pe MyTube Video Clips.
Şi uite aşa am decis să spun câteva cuvinte despre acest subiect şi în Jurnalul lui Mitruţ.
Trăim o perioadă ciudată. E parcă o goană după sofisticare, după lucruri complicate, ţinute ciudate, după expresii din ce în ce mai alambicate, în ideea de a fi mai interesanţi.
Simplitatea pare un handicap, o povară de care trebuie să scapi cu orice preţ.
Se spune că starurile nu vor să fie văzute demachiate pentru că diferenţa dintre imaginea lor reală şi cea de scenă e foarte mare.
Cu siguranţă că manifestarea exterioară este determinată de lipsa simplităţii interioare.
Dumnezeu ne-a dat darul simplităţii tocmai pentru a fi liberi.
Adevărul e simplu, are doar o faţă, minciuna e complicată pentru că poate lua câte feţe doreşte.
Iubirea e simplă, nu are nimic de ascuns, flirtul e complicat pentru că permanent există un joc al cuvintelor şi sensurilor duplicitare.
Vorbirea din inimă e simplă pentru că vine din realitatea trăirii, discursul e duplicitar pentru că mesajul nu concordă cu realitatea interioară.
Francois Fenelon spunea: “Când posedăm cu adevărat această simplitate interioară, întreaga noastră înfăţişare e mai sinceră şi mai naturală.
Această simplitate autentică… ne face conştienţi de existenţa unei anumite deschideri, blândeţi, inocenţe, voioşii şi seninătăţi, ceea ce constituie o adevărată încântare atunci când o privim de aproape şi neîncetat cu ochi curaţi.
O cât de plăcută este această simplitate!”

(trad. Amelia Chiţescu în Disciplinele Spirituale de Richard Foster)

Designed by: Pearl necklace | Thanks to Mobile Phone Reviews, Vacuum Cleaners and FTA FILES