Vine, vine primăvara!

0
76


A cunoaşte-nseamnă iarnă,
A iubi e primăvară.

Lucian Blaga – Primăvara

Ne bate primăvara-n inimi
Să-i deschidem!

Vasile Voiculescu
Sonetele unei iubiri
CLXVIII

Îmi aduc aminte de acest mic cântecel pe care îl ştiu din copilărie. Mărturisesc că nu am fost niciodată împătimit după iarnă.
Mi-a plăcut iarna mai degrabă privită pe fereastră.
Are o poezie a ei şi un simbolism evident. Iarna simbolizează puritatea, liniştea, domolirea patimilor.
Şi tot atât de adevărat este că iarna simbolizează şi moartea, îngheţul relaţiilor, indiferenţa.
Anotimpurile mele favorite sunt primăvara (târzie) şi toamna (timpurie).
Nu mă supără nici vara, ca un iubitor de căldură ce sunt.
De aceea când iarna începe să fie biruită de primăvară, în această luptă ciclică, mă gândesc la simbolismul primăverii.
Primăvara înseamnă înnoire, însufleţire, revitalizare, viaţă abundentă.

Se spune că cu o floare nu se face primăvară. E adevărat, dar cu o floare începe primăvara.
Copil fiind aveam un calendar interior şi ştiam cînd apar ghioceii, toporaşii, viorelele.
Mergeam să culegem aceste flori cu bucuria schimbării.
Floricelele acestea firave, dar curajoase, se luptau cu ultimele petice de zăpadă şi îndrăzneau să le înfrunte: o lecţie frumoasă.
Mângâierea soarelui de primăvară, adierea călduţă a vântului de primăvară, vânzoleala insectelor, vigoarea mugurilor şi a primelor frunze, sunt minuni pe care nu poţi să nu le admiri.
Şi dacă eşti cinstit, nu poţi să nu admiri Viaţa, pe Cel ce a creat fiecare lucruşor.
Şi aşa cum a creat şi însufleţeşte viaţa biologică, tot aşa El a dat şi viaţa spirituală şi o revitalizează.
La înnoirea spirituală mă gîndesc primăvara.
Până la urmă ăsta şi este folosul unui om.
Natura va trece şi frumuseţea ei va fi înlocuită cu frumuseţea unui Paradis regăsit.
Viaţa din Dumnezeu este garanţia veşniciei.
Vezi: