Odată un profesor mi-a spus că m-am nascut cu 10 ani mai devreme.
Prin această remarca voia sa mă jignească.
Nu ştia că de fapt îmi face un compliment.
Nu eram credincios în acea vreme, dar am realizat că biruitori sunt aceia care nu sunt victime ale curgerii timpului.
Peste unii timpul trece ca un tăvălug şi ei sunt victime sigure; au pierdut bătălia încă înainte de a o începe.
Ei sunt doar constatatori ai scurgerii timpului şi ai efectelor sale, fără să aibă nici un cuvânt de spus în determinarea acestor efecte.
Creştinul este, prin natura credinţei sale, un om care nu este legat de timp şi spaţiu.
Sunt aici trecător şi această planetă nu mă reţine decât foarte puţin, iar timpul nu îmi este duşman, pentru că aleg să o iau înaintea lui şi la un moment dat să mă ridic deasupra lui, într-o nouă dimensiune.
Acesta este destinul unui copil al lui Dumnezeu.
Astfel nu mai trăiesc în trecut, bocindu-mi eşecurile, sau hrănindu-mă cu istoria.
Într-un anumit sens nu mai trăiesc nici măcar în prezent, numărându-mi arginţii.
De fapt aleg prin credinţă să îmi leg destinul de viitor.
Şi în mod miraculos mă trezesc că şi trecutul şi prezentul sunt în slujba viitorului.
Şi viitorul meu este veşnicia, unde nu mai este trecut, prezent şi viitor, ci doar Dumnezeu.
