Postări marcate ‘tpH’

tpH 10

Şi anul acesta am fost la Plopu de iarnă, cum îi spun unii tineri, dar mai exact tpH (tineri pentru Hristos).
A fost ediţia cu numărul 10 şi ca în fiecare an Domnul a fost bun cu noi şi am avut un timp deosebit.
Perioada în care am fost acolo a fost 31.12.2009 – 03.01.2010, asta dându-ne şi prilejul de a trece în noul an la Plopu şi a fost grozav!
Tema acestui an a fost Fidelitatea. Cu alte cuvinte am fi putut spune Credincioşia, Loialitatea…
Cartea pe care am luat-o ca şi manual de lucru a fost Rut, iar versetul care sugerează tema este: „nimic nu mă va despărţi de tine decât moartea!” (Rut 1:17)
Este o temă actuală şi am vorbit atât despre fidelitatea faţă de Dumnezeu, dar şi faţă de prieteni, faţă de partenerul de viaţă, faţă de slujirea încredinţată, sau sarcinile de serviciu.
Şi dacă natural putem fi fideli până la un punct, adevărata putere de a fi fideli vine de la Dumnezeu.
Dumnezeu începe să aprecieze fidelitatea în lucrurile mici, înainte de a aprecia fidelitatea în cauzele mari, aşa cum reiese din Cuvântul Său.
Fidelitatea nu este doar o declaraţie ci o atitudine constantă dovedită în comportamentul de zi cu zi, adică un mod de viaţă.
La această ediţie am avut şi o premieră. Nepoţica noastră, Maia-Rut, de nici 3 luni de zile a fost primul copilaş participant la tpH. A fost o încântare pentru noi prin candoarea ei, fără să ne creeze vreo problemă.

Şi dacă aş crede în întâmplare aş spune că acel curcubeu frumos care a fost la Plopu acele zile a fost o întâmplare semnificativă, dar aşa cum deja ştiţi nu cred în întâmplări!

Am adăugat şi un link cu câteva imagini de le tpH 10.

Preluare de pe Blogul Tabăra Plopu

tpH

În iarna 1983/1984, câţiva tineri au decis să vină iarna la Plopu în ceea ce a devenit tph – Tineri pentru Hristos.
Cu bagaje şi echipament primitiv, ajutându-ne de o sanie trasă de cei mai voinici băieţi am ajuns la Plopu. Aici, în căsuţa noastră, am fost 10 persoane. A fost o experienţă foarte frumoasă de la care au ramas puţine documente.
A urmat o întrerupere foarte mare pentru că în acea căsuţă nu intrau mai mult de 10 persoane şi numărul tinerilor a crescut foarte repede.
În 2002, în intervalul 2-5 Ianuarie a avut loc tpH 2, care a avut tema Tu vino dupa Mine” (Ioan 21:22). De la această ediţie s-a schimbat locaţia, prin bunăvoinţa sorei noastre Ana. Astfel numărul posibililor participanţi urca la 20 de persoane, în două camere.
În perioada 2-5 Ianuarie 2003, în acelaşi loc, s-a ţinut tpH 3, cu tema „Si să-L cunosc pe El” (Filip. 3:10). La această ediţie am avut şi curent electric de la un generator aşezat în pivniţa casei, prin nişte sârme trase în casă. Am atârnat câte un bec în cele două camere. Cu noi am luat şi o combină muzicală şi nişte CD-uri cu muzică creştină.
1-4 Ianuarie 2004 e perioada în care s-a ţinut tpH 4. Tema acestei ediţii a fost: „Fiţi plini de Duh!” (Efes. 5:18). Din punct de vedere tehnic am avut câteva noutăţi: casa avea deja o instalaţie de curent, dar alimentarea trebuia făcuta de la generator; am avut cu noi un laptop şi un aparat foto digital, ceea ce a adaugat la posibilităţile noastre de a ne exprima şi a „înregistra” momente deosebite pentru viitor.

De aici ediţiile au curs până la tpH 9. Acum urmează tpH 10.

Designed by: Pearl necklace | Thanks to Mobile Phone Reviews, Vacuum Cleaners and FTA FILES