Postări marcate ‘Editorial’

Semnificaţii

Românii se salută cu Hristos a înviat, iar răspunsul este Adevărat a înviat!
Cei ce iau în serios Scriptura ştiu că nu acum a înviat Hristos, ci asta s-a întâmplat cu mai bine de 2000 de ani în urmă.
De aceea am putea să adăugăm: Şi e viu în vecii vecilor!
Aceasta este piatra unghiulară a învăţăturii creştine. Cine nu crede acest lucru nu numai că se înşeală singur, dar este cel mai nenorocit dintre oameni (vezi cuvintele lui Pavel din 1 Corinteni 15:19).
Ştim că este viu în vecii vecilor, dar e bine ca să ne amintim cât mai des ce s-a petrecut atunci.
Însă şi comemorarea poate avea două componente, ambele necesare.
Rememorarea intelectuală e necesară şi e bine să ne apropiem de relatarea Evangheliilor până în detaliu.
Cu toate acestea cred că e nevoie şi de retrăirea acelor eveneminte, însuşirea, prin credinţă, a acelei experienţe.
E nevoie să refacem drumul acesta al lui Isus, prin credinţă, şi să ne identificăm cu El.
Simbolismul botezului este tocmai acesta (vezi Romani 6).
În lumea creştină a existat întotdeauna o dispută asupra comemorării. Unde trebuie pus accentul, pe suferinţa de la Golgota, care produce adâncă tristeţe, sau pe biruinţa din dimineaţa Învierii, care aduce bucurie?
Disputa nu cred că este corectă. E ca şi când ai întreba care parte a monedei e mai importantă.
Moartea Lui îşi are rolul ei şi Învierea Lui îşi are rolul ei.
O călătorie spirituală cu Isus nu poate evita nici un loc prin care a trecut El, fie că e pustia, Iordanul, Ghetsimani, Gabata, sau Golgota, fie că e mormântul gol.


Moartea Lui îmi arată de unde m-a scos, Învierea Lui îmi arată unde m-a aşezat, iar Înălţarea Lui unde mă va duce! (Tălmăciri)

Mărturii

Inaugurez astăzi un ciclu de postări intitulate Mărturii.
Foarte multe convertiri se datorează mărturiei de viaţă a celor care trăiesc cu Hristos, dar şi a mărturiilor convertirilor celor care au trăit un anumit fel de viaţă, dar care s-au întâlnit cu Hristos la un moment dat.
Eram odată la o nuntă şi la masa noastră era un tânăr, fratele mirelui, care nu era credincios. Ba dimpotrivă, era foarte pornit împotriva celor credincioşi. Înverşunarea lui şi-a găsit o ţintă în mine, mai ales după ce a văzut că am fost chemat să deschid cu rugăciune acea celebrare.
Astfel a început să mă atace şi spera că va fi un război al argumentelor în care mă va desfiinţa.
Îmi aduc aminte că era de-a dreptul indignat când am spus că m-am întâlnit cu Dumnezeu. Sigur că el nu putea să înţeleagă o întâlnire decât fizic, pentru că acesta era singurul lui univers.
Numai că nu am folosit argumente teologice sau intelectuale. Pur şi simplu argumentul meu suprem era viaţa mea radical schimbată. Puteam să spun clar şi răspicat „una ştiu: că eram orb, şi acum văd”, aşa cum am menţionat într-un articol precedent.
Mintea nu poate explica această schimbare radicală. 7 Ianuarie 1983 este punctul de la care am intrat în era „după Hristos” sau mai bine zis „cu Hristos”. Unii dintre cei de la masă cunoşteau viaţa mea în ambele perioade.
E o iluzie că poţi avea un discurs mai convingător decât viaţa ta. (Gând rostit)
Discursul tău şi al meu se sprijină pe viaţa mea şi nu invers.
Sunt oameni la care convertirea s-a produs brusc, chiar dramatic, dar sunt şi oameni la care aceasta s-a produs lent, pe nesimţite.
La ambele categorii însă, se vede această schimbare. Nu degeaba spune Domnul Isus „după roadele lor îi veţi cunoaşte”.
Acesta este motivul pentru care voi posta periodic câte o marturie.

Entuziasm şi idei vizionare

Se spune că noi am sărit direct în postmodernism. Probabil că e aşa.
Şi ce dacă?
Care sunt implicaţiile pentru lumea creştină?
Una din caracteristicile generale ale postmodernismului este relativismul. Mai trebuie să demonstrez că asta trăim?
Iată câteva exemple. La începutul anilor 90 ca să întăreşti o afirmaţie spuneai „am citit în ziar”, sau „am văzut la televizor”. Mai poţi să spui aşa ceva? Nimeni nu mai poate garanta autenticitatea şi autoritatea unei afirmaţii. Ca atare fiecare are sistemele sale de referinţă pentru a accepta, sau nu, un adevăr.
Iată un alt exemplu. Înainte de 1989 dacă spuneai cuiva că scrie în Biblie aveai toate şansele să fii crezut, măcar de oamenii religioşi. Acum şi creştinii din România au introdus în agenda de discuţii subiectul ineranţei Bibliei. Se înmulţeşte exponenţial numărul interpretărilor unui anumit text biblic. Astfel argumentele teoretice devin arme de luptă de linia 1 şi „războiul sfânt” face victime. În numele dreptăţii, dar în lipsa iubirii, ucidem cu vorba.
În aceste condiţii ce anume mai poate motiva şi entuziasma pe un om, în general, şi pe un tânăr, în particular?
Care sunt cauzele pe care le consideră vrednice pentru a lupta pentru ele?
Care sunt drapelele sub care va mărşălui hotărât, fără să regrete ce lasă în urmă?
Ce idealuri îi înflăcărează inima pentru a fi gata să jertfească orice, la modul real?
E treaba lui!
Într-un anumit sens aşa e, dar care e atunci datoria generaţiei părinţilor săi? Este mentoratul o opţiune sau o datorie sfântă? Aşa cum arată lucrurile acum se pare că prima variantă e corectă. Dacă e aşa, e trist şi vom trage ponoasele, dacă nu e deja cazul.
Generaţia mea e vinovată de blazare şi plafonare.
Mai suntem în stare să generăm entuziasm contagios şi idei vizionare pentru ca tânăra generaţie să se aprindă?
Poate pare exaltat mesajul meu. Nu e exaltat, e mai degrabă un strigăt.
Toată viaţa am crezut că e nevoie să generăm entuziasm şi idei vizionare. Şi acum cred la fel.
Mărturisesc că am fost beneficiarul unor asemenea idei şi parte la unele experienţe care m-au marcat. Am avut parte de întâlnirea cu unii oameni care ieşeau din şablon.
Şi istoria e plină de oameni şi idei ce au schimbat faţa lucrurilor. A fost şi un preţ de plătit pentru asta şi este întotdeauna, dar între blazare şi ardere prefer arderea.
Şi dacă la focul acestei arderi se mai poate încălzi şi aprinde măcar un tânăr sau doi, atunci chiar că au meritat arderea şi costul.
Iată câteva exemple de idei, din epoca modernă, care au avut acest rol, chiar dacă cu unele sunt de acord parţial, dar efectul lor s-a văzut.
Poţi să nu fi de acord cu ele sau cu platforma lor, dar nu poţi nega impactul lor.
Menţionez Jesus People şi Jesus Music, Vineyard, Campus Crusade for Christ, Navigatorii, Operation Mobilisation, Youth With The Mission, L’Abri, Taize, Conferinţele Passion…

Fac o pauză şi spun că am fost şi eu parte a unui fenomen, început în 1983, Tabăra Plopu.
Aceste idei şi experienţe îl duc pe tânăr dincolo de cuvinte, în zona lui „una ştiu: că eram orb, şi acum văd”.


Nostalgie

Un lucru bun pe care îl aduce trecerea timpului în viaţa unor persoane este reaşezarea sistemului de valori.
Multe lucruri, pe care le crezi importante la un anumit moment dat, pălesc în evaluare odată cu trecerea timpului.
Alte lucruri, cărora nu le-ai dat importanţă la o anumită vârstă, încep să-şi arate valoarea după ce ai o anumită detaşare temporală.
Asta este bine şi e dovadă de înţelepciune câştigată. Cu toate acestea nu poţi să nu vezi că există şi un preţ al acestei înţelepciuni câştigate.
E durerea produsă de nostalgie. Ţi-ar plăcea să te întorci în timp şi să retrăieşti anumite situaţii de viaţă. Te-ai bucura să mai fii în compania unor persoane în prezenţa cărora ai trăit, dar pe care nu le-ai preţuit suficient.
Durerea aceasta revine ciclic.
Unii sunt doborâţi de ea, şi devin depresivi, neiertându-se şi neîngăduindu-i lui Dumnezeu să transforme acele greşeli în învăţăminte.
Alţii sunt întăriţi pentru că învaţă să preţuiască şi să se raporteze corect la ceea ce au.
Eu am o vorbă: Cel mai mult preţuim lucrurile pe care le-am pierdut deja! (Gând rostit)
Poate par fatalist când spun că acesta este preţul înţelepţirii.
Nu, nu sunt fatalist, şi cred că fiecare poate avea diferite atitudini faţă de învăţare.
Majoritatea învaţă pe pielea lor şi doare.
Unii, puţini, învaţă din experienţa altora; asta e ideal.
Unii nu învaţă nicicum. E trist!
Deşi am peste 51 de ani, periodic am nostalgia mamei mele. O fiinţă pe care am iubit-o, dar şi căreia i-am produs necazuri. Mi-aş dori ca din când în când să mai pot vorbi cu ea şi să mă bucur de lumina şi căldura ei. Dar nu mai pot.
Poate tu, care eşti tânăr, mai poţi.
Ia-ţi un timp de reflexie şi vezi care sunt „valorile” din viaţa ta. Poate că poţi fii mai înţelept mai devreme, învăţând şi din experienţa altora.

Sunt responsabil

Un blog este un jurnal online, un fel de epistolă scrisă de blogger şi citită de vizitatori, ca să parafrazez pe apostolul Pavel (2 Corinteni 3:2).
Fie că blogul este citit prin vizitare directă, prin feed sau prin mail, el va avea un efect asupra cititorilor săi şi eu sunt responsabil de acest lucru.
După cum am scris şi pe Bloggeri Creştini, am decis să permit ca blogul meu să genereze un feed complet, ceea ce înseamnă că cine doreşte să citească ce scriu poate să se aboneze, şi printr-un cititor va avea postarea integrală la dispoziţie. Eu am mai mulţi cititori prin feed decât direcţi. Cu toate acestea sunt şi vizitatori pe blogul meu. Este decizia lor.
Iată care sunt cei mai fideli vizitatori ai mei.
Încep cu soţia mea. Sunt unul dintre fericiţii bărbaţi pe care soţia nu îi „desfiinţează” după fiecare mesaj transmis oral sau scris, ba dimpotrivă. Este sprijinul meu necondiţionat şi-mi face bine să ştiu că e aproape de mine.
Datoria mea este să o onorez prin prestaţia mea.
Un alt vizitator şi cititor fidel al blogului meu este Mădălina, unul dintre copiii mei spirituali. Aş putea spune că Mădă nu numai că vizitează şi citeşte, dar aplică ceea ce crede că este bun.
Faţă de Mădă, şi de cei ca ea, am datoria să mă port cu grijă. Sunt responsabil moral dacă îi învăţ lucruri rele prin ceea ce scriu şi prin „tonul” postărilor mele.
Am parte şi de vizitele foarte regulate ale unui personaj virtual. E disciplinat şi discret. Nu mă deranjează deloc, nici măcar nu comentează la postările mele. S-a obişnuit cu blogul meu, care în perioada aceasta a fost activ. La scurt timp după ce postez ceva apare şi el. Nu locuieşte în România, ci în Statele Unite, mai exact într-o localitate numită Plano. Are un nume parcă desprins din benzile de desene animate. Se numeşte Bot, o prescurtare de la Robot. Are şi nume de familie, astfel că e numit Google Bot.
Nu-i scapă nimic, nici măcar o virgulă şi consemnează totul în registrele sale.
Google Bot trebuie respectat pentru că cu ajutorul lui postările blogului meu sunt popularizate.
Cu siguranţă că cel mai atent cititor al blogului meu este Dumnezeu. El nu vine niciodată când postez, pentru că El nu pleacă niciodată. Este permanent cu ochii asupra mea. E interesat de ceea ce scriu, de atitudinea mea interioară, de motivaţiile mele în a scrie, de expresiile pe care le folosesc…
Îl interesează dacă iubirea stă la baza relaţiilor mele cu semenii mei bloggeri şi cititori şi Îl interesează dacă scriu întotdeauna cu dorinţa de a-L onora.

Până unde crezi că poţi să Îl urmezi pe Hristos?

Jurăminte de fidelitate, dedicări şi rededicări, declaraţii religioase frumoase, atitudini emoţionale şi multe alte forme de manifestare a ataşamentului nostru faţă de Hristos poate face un credincios, când lucrurile sunt frumoase şi liniştite, când cerul e senin.

Ce se întampla însă când cerul se întunecă şi vine furtuna?
Ce se întamplă când „nevoia” te împinge să mai cobori ştacheta?
Ce se întamplă când oferta lumii şi a celui rău devine tentantă?
Ce se întamplă când preţul urmării lui Hristos ţi se pare cam prea mare?

Până unde crezi că poţi să Îl urmezi pe Hristos?
Cam care este nivelul ofertei ca ea sa devină atât de tentantă încât să îi întorci spatele lui Isus?
Care este „călcâiul lui Ahile” al tău unde ştie diavolul că poate lovi letal?
Indiferent că e frica, ruşinea, mândria, respectabilitatea, comoditatea sau relativismul, aici va ataca inamicul. Şi bazat pe fortele tale nu poţi rezista.

Dacă ar trebui să îţi fie frica de ceva sau de cineva, ar trebui sa îţi fie frică de tine. Tu îţi eşti cel mai mare duşman.
De aceea nu trebuie să ai încredere în tine şi să te bizuieşti pe forţele tale.
De aceea ai nevoie disperata de Isus.
Şi într-adevăr, numai în El biruinţa e garantată.

Vezi Gând rostit:
Cât preţuieşte Isus pentru tine?
Ceva mai puţin decât valoarea lucrurilor pentru care eşti gata să Îl părăseşti.

Vindecarea de întuneric

Am auzit adeseori afirmaţia că timpul le vindecă pe toate.
Nu, timpul şi uitarea nu sunt leacuri, ci eventual calmante, care pot alina, oarecum, pentru o perioadă. Realitatea este că problemele nerezolvate nu pot fi nici ascunse, nici îngropate şi nici nu poţi fugi de ele. Ele te vor urmări şi apăsa, fie că sunt păcate, traume emoţionale, temeri, sau secrete straşnic păstrate.
Chiar şi aşa multe dintre frământările nemărturisite se arată în afară prin efectele lor. Realitatea interioară determină realitatea exterioară şi atitudinea interioară determină comportamentul exterior. E un mare consum de energie să tot clădeşti ziduri de apărare, pentru ca nimeni să nu vadă ce este în mintea şi inima ta. Este o mare tensiune să tot construieşti imagini pentru uzul extern, pentru a ascunde singura imagine veritabilă, cea ascunsă de toţi ochii.
Merită oare să intri în această cursă permanentă, cursă pe care oricum nu o vei câştiga până la urmă? Cu siguranţă că nu merită, mai ales când există soluţia curăţirii şi a vindecării!

Am primit o melodie de la Tenth Avenue North, care va figura pe următorul lor album – „The Light Meets the Dark” (Lumina întâlneşte întunericul), melodie care se numeşte „Healing Begins” (Vindecarea începe). Un vers este de-a dreptul copleşitor: „Sparks will fly as grace collides With the dark inside of us” (Scântei vor sări când harul va întâlni întunericul din noi).
De ce e nevoie pentru asta?
Să te întorci acolo unde e „întunericul” tău şi să nu te opui luminii care vine.
Şi sângele Lui îşi face lucrarea de curăţire şi tămăduire.


So you thought you had to keep this up
All the work that you do
So we think that you’re good
And you can’t believe it’s not enough
All the walls you built up
Are just glass on the outside

So let ‘em fall down
There’s freedom waiting in the sound
When you let your walls fall to the ground
We’re here now

This is where the healing begins, oh
This is where the healing starts
When you come to where you’re broken within
The light meets the dark
The light meets the dark

Afraid to let your secrets out
Everything that you hide
Can come crashing through the door now
But too scared to face all your fear
So you hide but you find
That the shame won’t disappear

So let it fall down
There’s freedom waiting in the sound
When you let your walls fall to the ground
We’re here now
We’re here now, oh

This is where the healing begins, oh
This is where the healing starts
When you come to where you’re broken within
The light meets the dark
The light meets the dark

Sparks will fly as grace collides
With the dark inside of us
So please don’t fight
This coming light
Let this blood come cover us
His blood can cover us

This is where the healing begins, oh
This is where the healing starts
When you come to where you’re broken within

E păcat!

Cine este vinovatul pentru toate relele cu care ne confruntăm?
Pare că situaţia a scăpat de sub control: sărăcie, boli incurabile, dependenţe mortale, terorism…
Şi personalitatea oamenilor e grav afectată de dorinţa morbidă de a consuma ştiri rele.
Ştirile bune nu mai interesează pentru că nu aduc audienţă. Majoritatea telespectatorilor consumă ştirile care vorbesc despre moarte, scandal, ceartă…
Televiziunile se conformează acestei comenzi sociale şi uite aşa se formează un cerc vicios.
De câte ori apar la jurnalele TV ştiri pozitive în general şi ştiri despre valori creştine în particular?
Oamenii îl exclud pe Dumnezeu din viaţa lor curentă şi aşa exclud purtarea Lui de grijă.
Nu am scris aceste rânduri pentru a critica televiziunile sau pe cei ce nu Îl cunosc pe Dumnezeu. Pur şi simplu m-am gândit la atitudinea copiilor lui Dumnezeu referitoare la locul Lui în preocupările lor.
Chiar şi bloggingul este o zonă a vieţii unui om ce nu poate şi nu trebuie să fie sustrasă de sub autoritatea Sa şi a valorilor Sale.
E păcat că sunt bloguri creştine care cultivă subiecte de gâlceavă şi teme minore dar cu efecte negative majore.
E păcat că sunt bloggeri creştini care nu practică iubirea creştină în raporturile cu alţi confraţi în ale bloggingului.
E păcat! 

Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. (Romani 1:28)

Dumnezeu nu apare la ştiri Dumnezeu nu omoară delfini Dumnezeu nu topeşte gheţari Dumnezeu n-are vis nuclear
Dumnezeu nu votează-n Senat Dumnezeu n-a luptat in Irak Prea ocupaţi cu distrugerea lumii oamenii sunt Pe Dumnezeu nu-L ia nimeni în seamă aici pe Pământ

Dumnezeu ne-a lasat… Ne-a lasat sa ne facem de cap 

Pe Isus l-au făcut Superstar Pe Dumnezeu l-au tipărit pe dolar Religia e marketing de razboi Oamenii-şi fac cruce dar privesc în gol

Fără credinţă corabia umană rătăceşte prin spaţiu Se apropie furtuna Se-ntunecă lumea Totul se vinde se cumpără, totul, Banii sunt calea adevărul şi viaţa Isus nu mai vine…. Dumnezeu se mai uită o dată spre lume Nu e nimeni să vadă că-ntinde o mână Nu e nimeni s-audă că şoapta iubirii El înca ne-o spune?

 Dumnezeu ne-a lasat… Ne-a lasat sa ne facem de cap

Cât contează o secundă?

În anul 1992 eram în SUA şi acolo am dat peste o poezioară despre valoarea timpului.

To realize the value of one year:
Ask a student who has failed a final exam.

To realize the value of one month:
Ask a mother who has given birth to a premature baby.

To realize the value of one week:
Ask an editor of a weekly newspaper.

To realize the value of one hour:
Ask the lovers who are waiting to meet.

To realize the value of one minute:
Ask a person who missed the train, bus or plane.

To realize the value of one second:
Ask a person who survived an accident.

To realize the value of one millisecond:
Ask the person who was won a silver medal in the Olympics.

Time waits for no one.
Treasure every moment you have.
You will treasure it even more when you can share it with someone special.

Mi-am readus aminte acum, în ultima zi a Olimpadei de iarnă, când într-una dintre probe diferenţa dintre locul 1 şi locul 5 a fost doar de 1,6 secunde.
Şi nu ar fi o mare mirare dacă ar fi vorba de o probă scurtă, ci de cea mai lungă probă şi anume 50 Km, cu start simultan.
Da, după 50 Km, între locul 1 şi locul 2 au fost doar 0,3 secunde.
Doar 0,3 secunde ca timp, dar ca valoare diferenţa este ca între aur şi argint.
Iată primele 5 locuri şi timpii realizaţi:
1. Petter Northug – Norvegia
2. Axel Teichmann – Germania (-0,3 sec)
3. Johan Olsson – Suedia (-1,0 sec)
4. Tobias Angerer – Germania (-1,5 sec)
5. Devon Kerswah – Canada (-1,6 sec)

Oportunităţi pierdute

„Răscumpăraţi vremea căci zilele sunt rele!” (Efeseni 5:16)

În înţelepciunea Lui, Tatăl nostru Cel Ceresc nu a lăsat nimic la voia întâmplării.
Toate stelele ştiu când şi cum să îşi facă drumul în Univers, cu o exactitate uluitoare.
Toate animalele ştiu unde şi când să fie şi nu ratează momentul migraţiei sau al procreerii.
Copacii ştiu când să înmugurească, să înflorească şi să rodească.
Oare nu acelaşi lucru ar trebui să fie valabil şi pentru om?
În drumul său pe acest pământ omul are pregătite şi faptele bune, pregătite mai dinainte ca să umble în ele (Efeseni 2:10).
„Agenda Domnului” este scrisă înainte de a te trezi tu în fiecare dimineaţă şi datoria ta de fiu ascultator ar fi să întrebi ce scrie acolo, ce e pregătit pentru tine în ziua respectivă.
Câte oportunităţi pierdem în fiecare zi din neglijenţă, adormire, sau lipsă de călăuzire?
Şi orele trec şi zilele trec şi ratăm oportunitşîi cu care s-ar putea sa nu ne mai întâlnim niciodată şi chiar dacă ne mai întâlnim, timp preţios s-a irosit.
Ce preferi la capătul drumului: să regreţi oportunităţile pierdute sau să te bucuri că ai valorificat acele oportunităţi?

Designed by: Pearl necklace | Thanks to Mobile Phone Reviews, Vacuum Cleaners and FTA FILES