Postări marcate ‘… din Biblie’

Taraba cu bloguri

Mi-am denumit această postare Taraba cu bloguri, pentru că e vorba de o ofertă.
Dacă oferta merită băgată în seamă sau nu, rămâne de văzut.
Am să încep cu un extras dintr-o postare mai veche de pe acest blog:

„Acest blog a avut prima postare în 14.08.2006 şi am scris în el până în 25.11.2006.
Din diverse motive am făcut o pauză lungă.
Am revenit în 11.10.2009 şi de atunci am postat, în medie, cel puţin o dată pe zi.
Între timp am construit alte spaţii virtuale, pentru fiecare existând o anumită motivaţie.
Până unde voi merge?
A venit momentul pentru a dezvălui ca va urma. La un moment dat voi începe să donez spaţiile virtuale pe care le-am înfiinţat, şi care au fost deja promovate, unor bloggeri tineri care le vor duce mai departe.
Timpul pentru acest lucru nu e departe.
De ce o fac? Pur şi simplu pentru că e un crez de viaţă. A investi în cei tineri este o datorie a tuturor.”

Timpul acesta de care vorbeam a sosit.
În primă fază ofer toate blogurile mele, mai puţin cele personale celor ce doresc să le preia.
Dacă sunt condiţii? (mai mult…)

Poziţia spaţiilor mele virtuale în Zelist (30.11.2010)

60. mitrut.ro

447. topcrestin1000.ro
450. linkuricrestine.ro
581. topcrestin1000.blogspot.com
609. linkuricrestine.blogspot.com
659. cuvinteinspirateinspatiulvirtual.blogspot.com
898. numedinbiblie.blogspot.com
901. animaledinbiblie.blogspot.com
902. locuridinbiblie.blogspot.com
903. mineraledinbiblie.blogspot.com
904. plantedinbiblie.blogspot.com
905. popoaredinbiblie.blogspot.com
951. masuridinbiblie.blogspot.com
(mai mult…)

Conlucrare (şi roadele ei)

După cum s-a putut observa, în ultima vreme am fost mai puţin activ pe blogul personal.
Era nevoie să mă concentrez pe câteva lucruri:
– am schimbat unele teme ce erau vechi şi nu prea funcţionale (încă mai e ceva de lucru)
– am făcut pregătirile pentru transferul unor spaţii pe un server mai bun
– am dat contur unui proiect ce se numeşte „…din Biblie

Spaţiile virtuale pe care le am de întreţinut fac parte din două categorii, ambele necesare:

– spaţii de conţinut (net) editorial
– spaţii tehnice (suport)

Este evident că primele au prioritate, dar şi cele din a doua categorie îşi au locul lor.
Ca atare, e de lucru la ambele categorii. Ele nu se ceartă, ci fac o treabă bună împreună.
Şi cum instrumentul meu favorit pentru măsurarea evoluţiei lor este ZeList, iată că lucrând împreună, spaţiile mele virtuale au intrat toate în Top 3000 ZeList, mai exact 35.
Dintre acestea 31 sunt bloguri şi 4 au o structură de website.

Repartiţia pe paliere:
1 – 100 – 1
100 – 500 – 2
500 – 1000 – 3
1000 – 2000 – 11
2000 – 3000 – 18

Două recorduri:
Animale din Biblie sare de pe locul 59197 până pe locul 1646
… din Biblie intră direct pe locul 2687

Iată situaţia tuturor spaţiilor virtuale:

71. http://mitrut.ro

420. http://topcrestin1000.ro/
438. http://linkuricrestine.ro/

633. http://topcrestin1000.blogspot.com/
648. http://cuvinteinspirateinspatiulvirtual.blogspot.com/
689. http://linkuricrestine.blogspot.com/

1339. http://sondajecrestine.ro/
1646. http://animaledinbiblie.blogspot.com
1647. http://locuridinbiblie.blogspot.com
1648. http://mineraledinbiblie.blogspot.com
1649. http://numedinbiblie.blogspot.com
1650. http://plantedinbiblie.blogspot.com
1651. http://popoaredinbiblie.blogspot.com
1703. http://masuridinbiblie.blogspot.com
1881. http://gandrostit.blogspot.com/
1902. http://tabaraplopu.blogspot.com/
1922. http://plopu.ro/

2095. http://imaginidepoveste.blogspot.com/
2189. http://plopucamp.blogspot.com/
2199. http://topcrestin.blogspot.com/
2227. http://tinerevoci.blogspot.com/
2342. http://fotoinspiratii.blogspot.com/
2405. http://candelvorbeste.blogspot.com/
2407. http://fotoplopu.blogspot.com/
2413. http://mytubevideoclips.blogspot.com/
2419. http://cemareesti.blogspot.com/
2420. http://dininimamea.blogspot.com/
2442. http://instrumentedinbiblie.blogspot.com
2484. http://festivalasaf.blogspot.com/
2500. http://blog-mitrut-eng.blogspot.com/
2501. http://asaf.ro
2527. http://blogurileluimitrut.blogspot.com/
2618. http://duhdeinchinare.blogspot.com/
2626. http://cuvinteinspirate.blogspot.com/
2687. http://dinbiblie.blogspot.com

Starea proiectelor

Cuvinte inspirate în spaţiul virtual este în grafic, ca să spun aşa.
Linkuri Creştine (director şi blog), a devenit o bază de date credibilă.
Top Creştin 1000 (director şi blog) este un „copil” mai mic ce a fost mai neglijat în ultima vreme, dar creşte sănătos.
Mai recent a prins contur Proiectul „…din Biblie”.
Acesta este un proiect de popularizare, nimic mai mult.
În condiţiile în care „analfabetismul” biblic este tot mai mare, e nevoie şi de instrumente de tipul acesta: e informaţie accesibilă, pentru că e deja prelucrată, folosind surse.
Pe de altă parte, e un ajutor pentru cei foarte ocupaţi, care pot lua informaţii prelucrate şi le pot folosi pentru expunerile lor.
Fiind un proiect structurat pe module tematice, informaţia e şi catalogată.
Oricând proiectul poate fi extins cu alte module.
Componentele actuale ale Proiectului „… din Biblie” sunt:
Animale din Biblie
Instrumente din Biblie
Locuri din Biblie
Măsuri din Biblie
Minerale din Biblie
Nume din Biblie
Plante din Biblie
Popoare din Biblie

Designed by: Pearl necklace | Thanks to Mobile Phone Reviews, Vacuum Cleaners and FTA FILES