Postări marcate ‘Devoţional’

Iubirea Lui

Când iubirea Lui nu mai poate fi atinsă, ea trebuie văzută
Când iubirea Lui nu mai poate fi văzută, ea trebuie auzită
Când iubirea Lui nu mai poate fi auzită, ea trebuie simţită
Când iubirea lui nu mai poate fi simţită, ea trebuie CREZUTĂ!

Mitruţ Ştiopu

Ce este omul?

Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă? 
(Psalmul 8:4)

Ce mic e omul, dar în acelaşi timp atât de mare!
Ce mic e omul în comparaţie cu Dumnezeu şi totuşi ce mare este în ochii lui Dumnezeu!
Ce mic e omul când, din mândrie, se vede mare şi ce mare e omul când, în smerenie, se vede mic!
Ce mic e omul văzut de duşmanii lui şi ce mare e omul văzut de prietenii lui!
Ce mic e omul care-şi iroseşte viaţa cu nimicuri şi ce mare e omul care îşi investeşte viaţa în lucrurile plănuite de Dumnezeu pentru el!
Ce mic e omul zgârcit şi ce mare e omul darnic!
Ce mic e omul neîndurător şi ce mare e omul milostiv!
Ce mic e omul care se gândeşte la el şi ce mare e omul care se gândeşte la alţii!
Ce mic e omul care îşi lucrează vremelnicia şi ce mare e omul care îşi lucrează veşnicia!
Ce mic e omul care n-are şi când are şi ce mare e omul care are şi când n-are!
Ce mic e omul care-şi urăşte şi prietenii şi ce mare e omul care-şi iubeşte şi duşmanii!
Ce mic e omul care muşcă mâna binefăcătorului său şi ce mare e omul care întoarce obrazul duşmanului său!
Ce mic e omul fără Dumnezeu şi ce mare e omul cu Dumnezeu!

Mitruţ Ştiopu

Inimă de tată

Câteodată ni se pare că suntem singuri, că nu mai sunt oameni care să gândească duhobniceşte şi parcă nu mai merită să luptăm.
Această descurajare a venit şi peste oameni mari ai lui Dumnezeu, cum a fost Ilie.
Numai că Dumnezeu nu ne lasă să ne plângem de milă şi ne spune că mai sunt mulţi alţii care nu şi-au plecat genunchii în faţa altor dumnezei.
Acum mai bine de 10 ani am primit şi eu această încurajare şi am scris această scurtă meditaţie.
Poate îţi va folosi şi ţie. Mie mi-a prins bine.

– Unde-mi sunt fiii, întrebă stăpânul?
– Unul seamănă vânt, altul seceră furtună; unul hraneşte porci, iar alţii dorm, răspunse slujitorul.
Lacrimi amare i-au brăzdat obrajii stăpânului, ca nişte mărgăritare născute din grea suferinţă.

– Doamne, nu plânge! Iata că mai văd şi alţi fii de-ai tăi. Unul pescuieşte, altul face corturi; unul drege zidurile cetăţii, iar altul împarte grâu la cei înfometaţi.
Şi peste întristare se aşternu bucuria.

Dar ce greu de purtat este amestecul de lacrimi şi zâmbet!

Mitruţ Ştiopu

Ce iubire!

Sâmbătă.
Dumnezeu s-a odihnit după ce a văzut că toate lucrurile au fost isprăvite. Şi toate erau foarte bune.
Doar creaţia omului, făptuită din iubire, după model divin, L-a putut mulţumi pe Dumnezeu.
Toată zidirea a fost făcută la Cuvântul Său. Doar omul are parte de atingere directă şi de suflare din Dumnezeu. Ce iubire!

Sâmbătă.
Dumnezeu tace. Şi acum s-a isprăvit. Şi acum toate lucrurile sunt foarte bune, chiar dacă nu pare aşa. Ce dragoste de Dumnezeu, să moară-un Fiu în locul meu!

Cum se poate ca unui Dumnezeu aşa de mare să-I pese de o fiinţă aşa de mică?

Dacă nu ar fi dat Dumnezeu decât aceste două dovezi ale iubirii Sale şi tot ar fi fost de ajuns pentru a-I răspunde cu o iubire necondiţionată.
Singurul răspuns corespunzător pentru iubirea necondiţionată a lui Dumnezeu este iubirea mea necondiţionată. (Răspuns corespunzător)

Motivaţii

Printre atât de multe alte sensuri, evenimentele acestei zile din Săptămâna Mare ne pot vorbi şi despre motivaţii, mai slabe sau mai puternice, în urmarea lui Hristos.
Adevărata noastră faţă este arătată în vremuri de criză. Însuşi Dumnezeu îngăduie încercarea credinţei noastre ca un examen după o perioadă de pregătire.
După tradiţie, ziua de vineri, numită şi Vinerea Neagră, este momentul răstignirii Domnului Isus. Doar cu o zi în urmă Scriptura spune că „i-a iubit până la capăt” pe ucenici. Dar ucenicii?
Sita a început de mult să cearnă. Mulţi oameni l-au urmat pe Isus având diferite motivaţii.
Sunt multe pentru a face ceva sau a urma pe cineva.
Teama, interesul, respectul, admiraţia, şi iubirea sunt câteva motivaţii fundamentale.
Unii l-au urmat din interes.Era bine să fii cu cineva care îţi dă de mîncare şi te vindecă când ai nevoie.
Ioan confruntă pe cei ce voiau să se boteze de frică, întrebându-i aspru „cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?”
Au fost unii care l-au respectat pe Isus ca un mare Învăţător.
Petru a fost probabil cel mai mare admirator al Său.
Unul singur şi-a bazat relaţia cu Isus pe iubire.
De ce e aşa de importantă motivaţia?
Vă rog să priviţi cum de la începutul lucrării, până la Golgota, Isus a tot fost părăsit de oameni.
Unii au renunţat repede la urmarea lui Isus, alţii l-au urmat până în Ghetsimani, doi chiar până în curtea Marelui Preot.
Singura motivaţie ce a fost suficient de puternică pentru a-l duce pe cineva până la Golgota a fost iubirea.
Este motivaţia supremă. Datorită acesteia a mers şi Isus până la capăt.
Nu e de mirare că tripla întrebare adresată lui Petru după înviere a fost legată de iubire şi de nimic altceva.
În fiecare an comemorarea răstignirii ne pune în faţa acestui examen: de ce Îl urmez pe Isus? Ce mă motivează? Ce mă împinge înainte?
Numai Iubirea merge până la capăt!

… nici de frica iadului, nici de dragul raiului, ci de dragul Celui ce m-a iubit până dincolo de moarte.
Motivaţie

Cine ia ştergarul?

Într-o zi ca aceasta, Domnul Isus a făcut un lucru nemaiauzit şi cu totul ieşit din comun.
Iată ce scrie în Biblie:
Înainte de praznicul Paştelor, Isus, ca Cel care ştia că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl şi fiindcă îi iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.
În timpul cinei, după ce diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă,
Isus, fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâni, că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce,
S-a sculat de la masă, S-a desbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar, şi S-a încins cu el.
Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor, şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins.
A venit, deci, la Simon Petru. Şi Petru I-a zis: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?”
Drept răspuns, Isus i-a zis: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.”
Petru I-a zis: „Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!” Isus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.”
„Doamne” I-a zis Simon Petru „nu numai picioarele, dar şi mâinile şi capul!”
Isus i-a zis: „Cine s-a scăldat n-are trebuinţă să-şi spele decât picioarele, ca să fie curat de tot; şi voi Sunteţi curaţi, dar nu toţi.”
Căci ştia pe cel ce avea să-l vândă; de aceea a zis: „Nu Sunteţi toţi curaţi.”
După ce le-a spălat picioarele, Şi-a luat hainele, S-a aşezat iarăşi la masă şi le-a zis: „Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu?
Voi Mă numiţi „Învăţătorul şi Domnul” şi bine ziceţi, căci Sunt.
Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi Sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora.
Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu.
Adevărat, adevărat, vă spun, că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis.
(Ioan 13:1-16)

Acum mai bine de 10 ani am scris o meditaţie inspirată din acest eveniment. Şi de aceea am dorit să o aduc la lumină. Cred că e şi acum de actualitate. Şi probabil va fi până se va întoarce Domnul Isus.

Cine ia ştergarul?

Într-o lume a celor avuţi,
cine-şi mai aruncă pâinea pe ape?

Într-o lume „raţională”,
cine mai urcă pe Muntele Moria împreună cu singurul său fiu?

Într-o lume a comodităţii,
cine mai aduce „jertfe care costă”?

Într-o lume plină de tâlhari,
cine mai unge răni cu untdelemn?

Într-o lume a „economiei”,
cine mai sparge vasul cu mir?

Într-o lume a stăpânilor,
cine mai slujeşte?

Într-o lume „plină de praf”,
cine se mai încinge cu ştergarul şi spală picioarele aproapelui său?

Mitruţ Ştiopu

Designed by: Pearl necklace | Thanks to Mobile Phone Reviews, Vacuum Cleaners and FTA FILES