Postări marcate ‘Ars Poetica’

Fără de iubire…

Mereu cerşim vieţii ani mulţi, aşa,-n neştire,
Ne răzvrătim, ne plângem de piericiunea noastră,
Şi încă nu-nţelegem că fără de iubire
Se veştejeşte Timpul în noi ca floarea în glastră;
Rupt din eternitate, el vrea tărâm asemeni
Din care-altoiul şubred să-şi tragă sevă nouă;
Noi îl primim cu gheaţă şi-l răsădim în cremeni
Când Dragostea-i unica vecie dată nouă.

Vasile Voiculescu
Sonetele unei iubiri (CXXXIII)

2 mai 1955

Toamnă

Rainer Maria Rilke – Herbst (mai mult…)

Rouă de cer

Pe suflet mi se-aşterne rouă de cer!
Mitruţ Ştiopu

Învaţă de la toate

Traian Dorz – Învaţă de la toate

Învaţă de la apă să ai statornic drum
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum,
Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi
Învaţă de la stancă cum neclintit să crezi.

Învaţă de la soare cum trebuie s-apui
Învaţă de la piatră cât trebuie să spui
Învaţă de la vântul ce-adie pe poteci
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.

Învaţă de la toate că toate sunt surori
Cum treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori
Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat.

Învaţă de la vultur când umerii ţi-s grei,
Şi du-te la furnică să vezi povara ei
Învaţă de la greier când singur eşti să cânţi
Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi.

Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor
Învaţă de la toate ca totu-i trecător
Ia seama fiu al jertfei prin lumea-n care treci
Să-nveţi din tot ce piere, tu, să trăieşti în veci!

Ionatan Piroşca – Aprilie 2010


Sursa:

Detaşare

Te miri că nu scot gheara să-mi sfâşii bârfitorii?
Unde-ai văzut tu leul vânând gândaci sau poame?
Vasile Voiculescu
Sonetele unei iubiri (CLVII)
4 decembrie 1954

Rugă

Aceste versuri, deosebit de inspirate, sunt scrise de Corneliu Coposu.
Ele sunt izvorâte din sufletul celui care după 17 ani de temniţă şi alte multe neajunsuri, înainte şi după 1989, a avut puterea să îi ierte pe cei ce s-au purtat atât de rău cu el.
Versurile sunt însoţite de muzica lui Vali Sterian, el reuşind să surprindă spiritul versurilor.

Rugă
Versuri: Corneliu Coposu
Muzica: Vali Sterian

Cerne, Doamne, liniştea uitării
Peste nesfârşita suferinţă
Seamănă întinderi de credinţă
Şi sporeşte roua îndurării

Răsădeşte, Doamne, dragostea şi crinul
În ogorul năpădit de ură
Şi aşterne peste munţi de zgură
Liniştea, iertarea şi seninul

Armonie

Îmi picură pianul în suflet
Pictează cu negru şi alb
Mitruţ Ştiopu

Îţi mulţumesc de parcă aş cânta

Ionatan Piroşca, avea două spaţii virtuale: Ionatan Piroşca şi Jurnalul scrierii iubirii.
Le vizitam câteodată şi urmăream ce mai scrie.
Acum am vizitat din nou ambele spaţii.
Ultimul comentariu pe primul dintre ele îmi aparţine, fără să fac din asta vreun titlu de glorie sau să-i dau o semnificaţie anume. Fac rar comentarii şi numai dacă am ceva de spus.
Acel comentariu era la o poezie a lui care se numeşte Îţi mulţumesc de parcă aş cânta.

Poezia ta Ionatan mă emoţionează profund.
În afara meşteşugului există vibraţie şi conţinut.
„Între un boţ de lut şi Dumnezeu” este un vers care nu poate să nu te atingă.
De ce i-ar păsa unui Dumnezeu nemăsurat de un fir de praf?
E har şi e bine.
Mulţumesc Ionatan!

Rămân cu aceeaşi impresie ca şi atunci, harul lui Dumnezeu e de neînţeles dar minunat!

Îţi mulţumesc de parcă aş cânta
Iulie 28, 2009

Cu care altă bucurie putem înlocui fiecare dimineaţă senină pe care ne-o dă Dumnezeu? Când simţim întinerirea iarăşă ca a vulturului, oricât de grele ne-ar fi oasele…? Eu unul, ştiu că vreau să mulţumesc.

Îţi mulţumesc de parcă aş cânta
Din înflorirea unui înger cald.
De parcă-n zori de mână m-ai lua
Şi făuri-m-ai dintr-un spin, smarald.

Îţi mulţumesc de aripa ce-Ţi dai,
Turnată-n aer ca-n regesc alai,
Pe-un zbor atât de iute cum sunt eu
Între un boţ de lut şi Dumnezeu.

Îţi mulţumesc că nu-nţeleg de ce
Iubire sfântă peste mine e
Cum este ‘coperişul sub furtuni,
Când tu secerătorii Ţi-i aduni

La umbra lunii noi şi a iertării,
Cum trenurile vin la pieptul gării.
Îţi mulţumesc de parcă aş cânta
Din nou, mereu, din înflorirea mea.

Ionatan Piroşca

Ionatan

Acum când Ionatan a plecat dintre noi nu simt nici un impuls să spun lucruri mari despre talentul lui. Nu trebuie să fii critic de artă ca să îl recunoşti.
E drept să spunem că a avut şi contestatari, cei care erau obişnuiţi cu ceea ce el numea „predicuţă rimată”.
L-am invitat odată la o colaborare la un post de radio pe net, pentru o emisiune de poezie.
A fost de acord. Nu am reuşit să o materializăm datorită unei conexiuni slabe de Internet.
De aceea mi-a furnizat materiale pentru această emisiune.
A fost realizat şi un interviu: el a primit întrebările în scris, a înregistrat răspunsurile şi le-a trimis, atât în formă audio cât şi în scris.
Iată două întrebări însoţite de răspunsuri:

Întrebare: Ce teme favorite apar cel mai des în poeziile tale?
Răspuns: Am început a discuta despre asta ceva mai înainte. Care temă poate fi mai dragă unui îndrăgostit de Hristos decât iubirea Lui? Când se bucură sau suferă, când cântă sau plânge, când înoată sau aleargă după fluturi…
Nu, nu pot spune că am teme favorite. Scriu despre orice simt în ideea pe care am mai pomenit-o, exprimată aşa de frumos de Sf. Augustin: „Iubeşte-L pe Dumnezeu şi fă ce vrei”… ce vrei! Simte ce vrei, va simţi El. Dacă îţi stăpâneşte viaţa, gândurile, sentimentele, dacă e El Domnul şi Stăpânul inimii tale, atunci o poţi lăsa în voia ei…
Cam asta e ceea ce fac eu în poezie. Las inima să simtă şi să spună ce vrea ea. Nu mă tem de nimic, nu mă tem de limbaj şi de capcanele lui, nu mă tem de cuvinte sau de raporturile dintre ele, nu mă tem de imagini…

Da, imaginaţie este o mare încercare pentru fiecare, fiindcă acolo îşi poate face cuibul atât coroana de spini, cât şi ramura de finic a închinării fiecăruia. Cea mai mare dramă e atunci când omul se vede pe sine ca obiect al imaginaţiei sale. Atunci va căuta să se plaseze în centrul ei şi va uzurpa astfel locul cuvenit lui Hristos. Devine atunci vulnerabil tuturor şoaptelor de înşelătoare mărire, sau devine vulnerabil pentru tot felul de experienţe dăunătoare, consumatoare de viaţă…

De acolo, din imaginaţia sa implicată mai mult sau mai puţin profund în experienţele realităţii sale, îşi alege un poet temele favorite. Dar când realitatea sa este realitatea lui Hristos şi a mântuirii Lui, iubirea fără margini a realităţii divine îl va copleşi cu harul ei. Aceasta va rămâne singura temă favorită a unui poet adevărat închinător al lui Hristos.
Audio

Întrebare: Care sunt (daca sunt) poeţii care te-au influentat?
Răspuns: Nu ştiu dacă ar putea spune cineva că nu a fost influenţat de ce a întâlnit mai deosebit în domeniul căruia i s-a dedicat. Ba chiar aş îndrăzni să afirm că originalitatea unui scriitor nu poate veni fără aceste influenţe, fără „mixarea” lor şi impresionarea propriei sensibilităţi, astfel încât rezultatul e ceva cu totul nou, deosebit. De aceea sfătuiesc pe tinerii scriitori creştini să nu rămână doar la „inspiraţia Duhului” şi la ce au tot auzit recitându-se în biserica, dacă vor ca scrisul lor să însemne şi altceva decât o predicuţă rimată. Şi nu numai pe tineri…

Dar să spun câte ceva despre autorii care m-au influenţat pe mine de-a lungul vremii. Cred că printre primii autori care au însemnat ceva pentru mine, în afară de cei studiaţi în şcoală, au fost românul Alexandru Phillippide şi englezul Rudyard Kipling, cu poezie If. Apoi, după ce am trecut prin Eminescu, Bacovia, Arghezi, Blaga, am făcut cunoştinţă cu Nichita Stănescu. El a însemnat pentru mine o adevărată revelaţie. Începusem a exersa scrisul în ceea ce credeam eu a fi maniera stănesciană. Am insistat destul de mult pe această experienţă, atunci. Asta se întâmpla pe la douăzeci de ani.

Mai târziu am descoperit literatura universală cu poezie ei. Frank O’Hara, Eugenio Montale, Odiseeas Elitis, Esenin sau Tenesse Williams, alături de mulţi alţii al căror nume le-am uitat, alături chiar de autori mici, publicaţi prin periodice literare şi citiţi cu nesaţ, dar cu discernământ literar deja format, toţi şi-au adus un mai mare sau mai mic aport la formarea propriei mele personalităţi literare.

Dar dincolo de toate acestea nu voi uita să menţionez aici Biblia cu cărţile ei poetice, singura Carte lângă care am rămas de-a lungul timpului, chiar dacă experienţe de tot felul mi-au jalonat tinereţea. Psalmii lui David, Cântarea Cântărilor sau Eclesiastul, alături de celelalte cărţi ale Bibliei, au creionat o anume sensibilitate, un fond special pe care s-au înscris, împletindu-se, toate celelalte influenţe, creind ceea ce vedeţi şi puteţi citi astăzi…
Audio

În amintirea lui Ionatan, iată o poezie ce merită reţinută: Încăpusem pe mâna lacrimii

Da, Ionatan a învins!

Designed by: Pearl necklace | Thanks to Mobile Phone Reviews, Vacuum Cleaners and FTA FILES