Securitatea şi efectele ei peste ani

Subiectul cel mai fierbinte în lumea creştină, reflectat din plin şi în blogosferă, este redeschiderea discuţiei despre colaborarea cu Securitatea.
Punctul de plecare al acestei dezbateri publice, a fost cartea lui Vasilică Croitor, Răscumpărarea Memoriei, carte lansată de curând.
Cum era de aşteptat, părerile legate de oportunitatea acestui demers sunt împărţite, de la contestarea lui vehementă, până la aprobarea lui cu entuziasm.
Este evident că autorul documentează, în cartea sa, colaborarea cu Securitatea a unor lideri ai mişcării penticostale, din perioada de dinainte de 1989.
E de bun simţ să spunem că a existat colaboraţionism în toate confesiunile creştine, dar şi în alte sfere ale societăţii.
Securitatea a încercat, şi de multe ori a reuşit, să recruteze de la intelectuali până la muncitori.
Colegul de slujbă, de amfiteatru, sau chiar partenerul de viaţă devenind colaborator, al Securităţii, în anumite cazuri.
Nu au colaborat doar preoţi sau păstori. Din diverse motive au colaborat şi laici.
Au colaborat de frică, fiind şantajaţi, din interes, sau chiar din grandomanie.
Poate unii or fi colaborat şi dintr-un patriotism sincer, dar evident greşit înţeles.
La fel de interesant subiect este şi motivaţia contemporanilor de a-i descoperi pe foştii colaboratori.
Nimeni nu va declara altceva, decât că doreşte ca adevărul să iasă la lumină, pentru că, nu-i aşa, adevărul te face liber.
Şi la fel de important este şi efectul pe care-l au aceste dezvăluiri.
Este adevărat că unii pot suporta adevărul şi uni cu iubirea, dar nu e mai puţin adevărat că în unii stârneşte instincte primare.
Acest adevăr nu foloseşte la nimic dacă nu este însoţit de iubire. Şi duşmanii trebuie iubiţi, d-apăi fraţii.
Nimeni şi nimic nu mă poate convinge că trebuie să spun cuvinte grele, să dispreţuiesc, sau să scad în iubire faţă de fratele meu, oricât de grav ar fi greşit faţă de mine sau de alţi fraţi.
Poate sună patetic, dar tocmai acum are nevoie mai multă de iubire.
Se face câteodată o comparaţie între turnător şi victime. Cine e de plâns?
Comparaţa e neavenită, pentru că planurile diferă, deşi sub o altă formă şi colaboratorii au fost şi sunt victime.

Pentru mine cel mai important aspect al acestei dezbateri este legat de cei de până la 30 de ani, tinerii care nu aveau cum să colaboreze cu Securitatea, datorită vârstei.
– care sunt motivaţiile lor reale în dorinţa de a afla cine a colaborat cu Securitatea a foştilor lideri, poate unii încă în poziţii de conducere?
– cum îi va afecta descoperirea unor lucruri neplăcute din istoria confesiunii lor?
Dacă este legitimă dorinţa lor de a afla cine le este lider, este total deplasată o anumită superioritate a unora, ce cred că ei ar fi reacţionat altcumva.
Poate da, poate nu. Până nu ai avut în faţă pomul cunoştinţei binelui şi răului şi pe şarpe pe aproape, nu poţi spune că tu eşti mai bun decât Adam.
Închei spunând că ideea de colaborare nu a dispărut. Orice sistem îşi caută victimele şi le şi găseşte. Şi astăzi există chemarea la „colaborare”, doar că în alte forme.
Fără a avea pretenţia de acurateţe ştiinţifică, am pus la dispoziţia celor interesaţi un instrument de sondare a câtorva dintre aceste idei enunţate de mine.
El se găseşte pe Sondaje Creştine.



Poţi să adaugi un comentariu, sau un link de întoarcere.

Lasă un comentariu

Designed by: Pearl necklace | Thanks to Mobile Phone Reviews, Vacuum Cleaners and FTA FILES