Sărbătoarea Darului şi a darurilor

Dacă ar trebui să dăm acestei sărbători alt nume decât cel de Naşterea Domnului Isus, sau încetăţenitul şi greşitul nume Crăciun, am putea să-i spunem Sărbătoarea Darului.
Este cel mai mare dar care s-a facut şi se va face vreodată.
Dumnezeu a dăruit omenirii pe Fiul Său ca soluţie pentru a împăca Dreptatea şi Iubirea.
Acest Dar a fost izvorul tuturor darurilor ce le-em primit, fie că vorbim de iertare, mântuire, restaurare, daruri pentru slujire…
A dărui şi mai ales a dărui dezinteresat este împotriva naturii umane.
Omul, în natura sa are această înclinaţie spre acumulare egoistă. Dacă îmi merge mie bine atunci e bine.
Dărnicia însă este o virtute ce vine dintr-o natură nouă, când cele vechi s-au dus.
Am meditat zilele astea la acest subiect şi am făcut un film al vieţii mele de slujire, concentrându-mă pe dezvoltarea şi maturizarea ucenicilor mei şi pe colaboratorii în slujire pe care i-am avut (pe unii încă îi am). Am ajuns la o concluzie surprinzătoare, deşi în lumina Scripturii nu ar fi trebuit să mă mir deloc.
Cei care s-au dezvoltat cel mai frumos nu sunt nici cei ce au avut daruri deosebite, nici cei ce au fost mai studioşi, nici cei cu calităţi speciale.
Cei ce au înţeles că a te dărui fără rezerve şi a dărui până la sacrificiu, cei ce au ars pentru Domnul şi pentru o cauză duhovnicească, cei ce au prins în duh sensul cuvintelor „cine îşi va păstra viaţa, o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa, pentru Mine, o va câştiga (Matei 10:39), aceia sunt cei ce au crescut frumos.
Cei ce au înţeles cuvinte ca „daţi şi vi se va da” (Luca 6:38), sau  „Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora!” (Filipeni 2:4), au dezvoltat un caracter frumos şi Dumnezeu i-a folosit într-un mod remarcabil.
Nu fac o argumentaţie pro-domo, dar în Proiectul Plopu am văzut şi vom vedea asemenea oameni implicaţi.
Aşa este, după cum spunea Romică Ştefănuţ, e o „călătorie a credinţei”. Unii o vor face şi se vor îmbarca, iar alţii se vor îndoi şi vor da înapoi.
De aceea am deschis şi această campanie de strângere de fonduri. Simbolic vorbind nu cred că era o zi mai potrivită pentru aceasta decât Ziua Darului!
Pentru cei interesaţi de „îmbarcarea în călătoria credinţei” puteţi afla detalii aici:
http://www.plopu.ro/RO/proiect.html
sau aici
http://apps.facebook.com/causes/422121/99722659

Cu dragoste,
Mitruţ Ştiopu



Poţi să adaugi un comentariu, sau un link de întoarcere.

Lasă un comentariu

Designed by: Pearl necklace | Thanks to Mobile Phone Reviews, Vacuum Cleaners and FTA FILES