De multe luni mă frământă ideea caracterului creştin.
Frămantarile au venit din interior; cum ar trebui să fiu ca să corespund aşteptărilor lui Dumnezeu.
Framântările sunt generate şi de surprize neplăcute legate de comportamente neadecvate ale unor creştini.
Şi frământările au fost legate şi de faptul că aveam de pregătit pentru Tabăra Plopu materialul ce pleca de la îndemnul lui Pavel „Fiţi Oameni!”
Dumnezeu ne-a iubit şi ne iubeşte aşa de mult!
Tu nu te poţi iubi cât te iubeşte Dumnezeu!
Atunci asta înseamnă că Dumnezeu a făcut şi face tot ceea ce e legat de El.
Atunci ce trebuie şi ce pot să fac eu?
De unde încep şi unde termin?
Care sunt aşteptările lui Dumnezeu?
Cum pot măsura statura mea spirituală?
Sunt întrebări şi uşoare şi grele; depinde de onestitatea ta.
Opreşte-te, cugetă şi trage concluzii!
Într-un veac al vitezei se pare că cine face mai multe stă mai bine. Câteodată e chiar pe dos.
Isus Hristos era prezentat de Pilat celor ce doreau să-L răstignească cu nişte cuvinte a căror încărcătură nici n-o bănuia: Iată Omul!
Da, într-adevăr acesta era prototipul!
Tată iartă-i căci nu ştiu ce fac!
Pironitul se roagă pentru pironitori!
Batjocoritul îşi iartă batjocoritorii!
Duşmănitul iubeşte pe duşmănitori!
Acolo sus pe lemn blestemat, cu moarte de blestemat se arată Omul!
Eşti Om dacă îi iubeşti pe oameni. Dumnezeu este iubire!
Dacă nu îţi iubeşti duşmanii eşti un demagog creştin, sau un activist religios.
Standardul lui Dumnezeu pentru viaţa creştină este iubirea duşmanilor, nimic mai puţin!
