Rugăciunea: cât, ce şi cum

Rugăciunea este un subiect des abordat. Şi e şi explicabil, având în vedere importanţa ei.
Se spune că rugăciunea este respiraţia sufletului. Îmi place această definiţie. Ea mă duce cu gândul la ceva absolut necesar, dar şi absolut firesc.
Un om nu îşi propune să respire. Pur şi simplu o face.
Însă nu putem nega faptul că tehnica respiraţiei poate fi îmbunătăţită, cu ajutorul cuiva specializat în aceasta.
Aşadar cum ar trebui să abordăm acest subiect?
De cele mai multe ori am auzit discutându-se aspectul cantitativ al rugăciunii: cât de mult trebuie să ne rugăm.
Să ne rugăm “neîncetat” (2 Tes. 5:17), ne spune şi Cuvântul lui Dumnezeu.
Sunt oameni care se roagă mult. Asta poate fi o virtute, dar numai atât nu ajunge.
Isus numeşte aceasta bolboroseală, în lipsa conţinutului:
“Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgînii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi.” (Matei 6:7)
Cum ar fi dacă unui călător i s-ar da sfatul, mergi cât mai mult, fără să primească indicaţii legate de direcţia bună?

Aspectul cantitativ trebuie să fie dublat şi de aspectul calitativ.
“Învaţă-ne să ne rugăm” (Luca 11:1), este rugămintea ucenicilor, adresată lui Isus.
Şi astfel am ajuns să avem acea bijuterie, rugăciunea Tatăl nostru: o rugăciune completă.
Iată cum ar trebui să arate ceea ce trebuie spus.

Un alt moment semnificativ, pentru a înţelege rugăciunea, este întâlnirea şi discuţia lui Isus cu femeia samariteancă.
“Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.” (Ioan 4:23)
Cuvintele corecte trebuie adresate într-un spirit potrivit, în spiritul lui Dumnezeu.
Rugăciuni multe şi corecte, pot să fie doar pierdere de vreme, dacă nu sunt făcute într-un duh bun.
De exemplu, nu poţi aştepta să îţi fie ascultate rugăciunile, dacă le faci într-un duh de mândrie, sau de neiertare, sau dacă eşti interesat de impresia pe care o fac cuvintele rugăciunii tale asupra celor de lângă tine.
Dacă aş sumariza, aş putea să subliniez următoarele idei:
– cât trebuie să ne rugăm (cantitate)
– ce trebuie să spunem (conţinut)
– cum trebuie să spunem (spirit)

Practic ce am putea face?
Cred că trebuie să învăţăm să ne rugăm neîncetat.
Tendinţa este de a practica rugăciunea doar circumstanţial:
– în locuri „potrivite” şi în timpi  alocaţi acesteia
– când avem o problemă

În realitate rugăciunea poate şi trebuie practicată oriunde şi oricând, fie că e cămăruţa mea, o anumită biserică locală, tren, sau terenul de sport.
Deşi bisericile evanghelice nu acordă localului bisericii vreo încărcătură spirituală în teorie, în practică nu e chiar aşa.
Localul bisericii şi amvonul, capătă valenţe pe care nu le au de fapt. Sună spiritual să spui sanctuar şi altarul Domnului, dar e dăunător să cultivi aceste idei. Asta înrobeşte. Numai adevărul aduce libertate.
De asemenea e important să ne re-aplecăm asupra conţinutului rugăciunilor noastre.
În închinare, în general şi în rugăciune, în particular, e nevoie de sens, de conţinut.
“Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea.” (1 Corinteni 14:15)
Ceea ce a fost şi este un mare câştig al evanghelicilor, rugăciunea liberă, se poate întoarce ca un bumerang împotriva lor.
Rugăciunea liberă are nevoie de conţinut.
În condiţiile creşterii analfabetismului biblic şi ale unui sincretism disimulat, e absolută nevoie de a reevalua rolul rugăciunilor scrise.
Rugăciunile din Biblie şi multe rugăciuni faimoase ale sfinţilor de peste veacuri, constituie o comoară de învăţătură.
De exemplu, Rugăciunea Sf. Francisc.
Poate aşa rugăciunile ar fi mai mult teocentrice, nu egocentrice sau antropocentrice.
Şi aş mai vrea să spun un singur lucru referitor la spiritul rugăciunii.
Cred că e nevoie de a acorda atenţie sporită pregătirii pentru rugăciune.
Oamenii sunt îndemnaţi să se roage şi e bine, dar poate că nu ar strica să fie ajutaţi să înţeleagă că se adresează unui Dumnezeu care “se uită la inimă”.

Rugăciunea Sf. Francisc

Lord, make me an instrument of your peace;
where there is hatred, let me sow love;
where there is injury, pardon;
where there is doubt, faith;
where there is despair, hope;
where there is darkness, light;
where there is sadness, joy.
Grant that I may not so much seek to be consoled as to console;
to be understood as to understand;
to be loved as to love.
For it is in giving that we receive, it is in pardoning that we are pardoned.
It is in dying that we are born to eternal life.
Amen.



Poţi să adaugi un comentariu, sau un link de întoarcere.

2 Comentarii la “Rugăciunea: cât, ce şi cum”

  1. siloxy spune:

    tot legat de rugaciune, citat din spusele unui om fain:
    „cine vrea sa aibă zilele lui Isus, trebuie să aibă întâi nopțile lui Isus…”

    • Mitruţ spune:

      Frumos spus!
      Este interesant că El nu a luat ca suficient faptul că e Fiul lui Dumnezeu, ci a practicat o viaţă intensă de rugăciune.
      Asta arată cât de vitală e rugăcinea.

Lasă un comentariu la siloxy

Luisa 42 nbspnbsp :: view more testimonials what are fibroids :: how ufe helps :: getting treatment facebooknbspnbsp youtube site map :: legal disclaimer :: privacy policy acirccopy 2003-2012 biosphere medical, inc. http://igeno.es/lhy-290861/ wcbraleigh.com/ntz-291296/ 02. How does the doctor treat uterine fibroids? Small uterine fibroids may not require treatment if they do not cause symptoms. aciko.com.tr/wwasher/excellent.php?jhr=292194 These fibroids may likewise compress a spinal nerve, resulting in back aches and pain. How does the doctor treat uterine fibroids? Small uterine fibroids may not require treatment if they do not cause symptoms. http://wadeanent.ca/fqw-293581/ sweetbriarkennel.com/dbc-294651/ The e-book is in pdf format, which can be viewed on any computer (pc or mac). Privacy policy your ad choices copy2012 about. best price for viagra 100mg Posted: 4 of 5 found this helpful view full answer follow following unfollow | 0 following related topics: none q. http://lengo.es/phu-290947/ Louis babies |- tennessee babies |- toledo babies |- toronto babies |- tucson babies |- upstate ny babies |- vermont babies |- virginia babies |- west coast florida babies |- west virginia babies |- wisconsin babies |- wyoming babies the bump month clubs |- april 2010 moms |- april 2011 moms |- april 2012 moms |- april 2013 moms |- august 2010 moms |- august 2011 moms |- august 2012 moms |- august 2013 moms |- december 2010 moms |- december 2011 moms |- december 2012 moms |- december 2013 moms |- february 2010 moms |- february 2011 moms |- february 2012 moms |- february 2013 moms |- january 2010 moms |- january 2011 moms |- january 2012 moms |- january 2013 moms |- july 2010 moms |- july 2011 moms |- july 2012 moms |- july 2013 moms |- june 2010 moms |- june 2011 moms |- june 2012 moms |- june 2013 moms |- march 2010 moms |- march 2011 moms |- march 2012 moms |- march 2013 moms |- may 2010 moms |- may 2011 moms |- may 2012 moms |- may 2013 moms |- november 2010 moms |- november 2011 moms |- november 2012 moms |- november 2013 moms |- october 2010 moms |- october 2011 moms |- october 2012 moms |- october 2013 moms |- september 2010 moms |- september 2011 moms |- september 2012 moms |- september 2013 moms breastfeeding. 0 babies and counting share your success stories read|share sher fertility clinicscenters for reproductive medicine home fertility clinics las vegas fertility clinic dr. quot total shrinkage of the fibroids can take up to six months. can you take viagra and zoloft together , reiter r. http://drcarrieholl.com/qjb-293551/ Privacy policy your ad choices copy2012 about. viagra for sale online uk
Designed by: Pearl necklace | Thanks to Mobile Phone Reviews, Vacuum Cleaners and FTA FILES