Revoluţii

0
76

De multe revoluţii e nevoie pentru schimbarea lucrurilor.
Probabil că cel mai adesea ne gândim la acte violente de schimbare a regimurilor politice, dar termenul acesta se poate aplica oricărei schimbări radicale.
Şi adevărul este că, cele mai greu de realizat revoluţii, sunt cele legate de natura umană, de mentalităţi, obiceiuri rele, lucruri înrădăcinate în intelectul nostru, afectivul nostru, sau carnea noastră.
Nu ştiu de câte ori au vorbit liderii voştri religioşi despre aceste lucruri, dar cert este că evitarea lor nu înseamnă discreţie, ci indiferenţă.

Iată un exemplu.
Excesul de mâncare este prezentat în Scriptură ca un păcat. Dar alimentaţia proastă?
Nu vreau să stârnesc discuţii de dragul discuţiilor, dar dacă trupul nostru este templul Duhului Sfânt, probabil că nu e chiar totuna cum îl tratăm.
Şi mai este şi implicaţia asupra sănătăţii celor care sunt lângă noi şi a celor care ne urmează.
Copilăria mea a fost marcată de subnutriţie şi malnutriţie, din motive de sărăcie.
Situaţia materială a familiei mele şi perioada în care am crescut sunt motivele pentru care am am avut parte de aceste neajunsuri.
Nimeni nu e vinovat de acele lucruri.
Ce se întâmplă însă când, deşi am alternative, abuzez de trup?
Situaţia devine îngrijorătoare şi în România.
Obezitatea era rară în ţara aceasta înainte de 1989.
Acum devine o problemă şi ce mai trist este că ei îi sunt asociate multe boli şi efectele lor.
Şi trist este că obezitatea începe să fie întâlnită de la vârste din ce în ce mai scăzute.
Iată că un program ambiţios, pe care l-a pornit renumitul bucătar britanic Jamie Oliver, program numit Food Revolution, are parte şi de sprijinul bisericii.
Programul acesta a debutat în Huntington, Virginia, oraş numit ca cel mai nesănătos oraş şi cu cei mai mulţi obezi din SUA, oraşul în care copiii mâncau pizza la micul dejun şi confundau roşiile cu cartofii.
De altfel chiar Jamie Oliver s-a adresat bisericii pentru ajutor în această campanie, ajuror exprimat de păstorul Steve Willis, cel care deja începuse să predice legat de această problemă.
El spunea membrilor congregaţiei să-L onoreze pe Dumnezeu şi cu trupul lor.
Poate că e ceva de învăţat de aici!