Remember Plopu 25 (6)

Departamentul de Cultură şi Creaţie Creştină (CCC) are, în cadrul viziunii de organizare a Taberei Plopu, rolul de a pregăti şi dezvolta în programul taberei activităţile ce ţin de partea aşa-zis culturală şi artistică.
De ce aşa-zisa?
Preocupările culturale şi de valorificare a darurilor pe care le pune Dumnezeu în noi ar trebui să fie o constantă. Din păcate viaţa este de prea multe ori coborâtă la preocupări foarte înguste şi uităm că Dumnezeu ne-a dat şi un suflet, care nu poate fi hrănit cu alimente.
Acest departament are datoria de a pregăti materiale şi programe ce vizează această dimensiune, cum ar fi cele legate de muzică, artă dramatică, literatură, pictură şi grafică, prezentări multimedia, etc.
Acestea se materializează în tabără în concursuri, dar şi în momente neformale.
La sfârşitul taberei acest departament acordă diplome şi premii pentru cele mai bune rezultate în concursuri, sau pentru prestaţia generală.
Şi acest departament a fost stabil în ultimii ani în formulă, fiind format din Rebeca, Cristina, Alin şi Ruben, ei fiind legaţi de multe lucruri comune.

Şi acest departament este conectat cu detaşamentele printr-un reprezentant din fiecare detaşament în parte.



Poţi să adaugi un comentariu, sau un link de întoarcere.

2 Comentarii la “Remember Plopu 25 (6)”

  1. Dimitrie Ştiopu spune:

    OK, Marius, I'll do it!
    Binecuântare!

  2. mariuszarnescu spune:

    Pace frate Mitrut,
    Un schimb de link-uri si cu urmatoarele bloguri?:)
    http://bloggericrestini.blogspot.com/
    http://gandrostit.blogspot.com/
    http://tabaraplopu.blogspot.com/
    Eu le-am adaugat deja. Dumnezeu sa va binecuvanteze!
    Marius

Lasă un comentariu la mariuszarnescu

Designed by: Pearl necklace | Thanks to Mobile Phone Reviews, Vacuum Cleaners and FTA FILES