Remember Plopu 25 (12)

Aşa după cum spuneam, pachetul ce dă identitatea taberei este format din:
– tema taberei, care va fi inspiraţia pentru toate materialele taberei
– drapelul taberei
– imnul taberei, care este ales în funcţie de tema taberei

De ce este aşa de importantă tema taberei?
Tema taberei este în acelaşi timp sursa de inspiraţie pentru materiale, programe şi activităţi, dar şi ideea ce trebuie permanent subliniată în decursul săptămânii de tabără.
Cu alte cuvinte, dacă ar fi să alegem un câştig al unui participant, acesta ar fi că are ocazia să îşi însuşească un adevăr, sau să îşi facă o părere despre o afirmaţie importantă din Scriptură.

Tema taberei este susţinută de subteme, sau teme zilnice. În acelaşi timp ele dau un anumit specific fiecărei zile.
Chiar şi denumirea detaşamentelor este preluată din aceste teme zilnice, teme inspirate, anul trecut, din cele două epistole ale lui Pavel către Timotei, dar şi susţinute de exemplul unor personaje biblice.
În câteva postări voi ilustra modalitatea practică de a prezenta grafic aceste teme zilnice.
Cu toate acestea aceste concepte pot fi înţelese cel mai uşor de către cei ce au participat deja la tabără..
M-aş bucura dacă aceste prezentări ar folosi şi organizatorilor de tabere creştine, sau celor ce doresc să devină organizatori de tabere creştine, indiferent de denominaţiunea din care fac parte.
Iată prima temă zilnică:

CREDINŢA (Faith)
1 Timotei 1:19 să păstrezi credinţa
1 Timotei 4:12 fii o pildă în credinţă
1 Timotei 6:11 caută credinţa
2 Timotei 2:22 urmăreşte credinţa

CEI TREI TINERI ÎN CUPTOR
Dumnezeul nostru poate să ne scoată…
şi chiar de nu ne va scoate…
Daniel 3:17-18 (Daniel 3:1-30)



Poţi să adaugi un comentariu, sau un link de întoarcere.

Lasă un comentariu

Designed by: Pearl necklace | Thanks to Mobile Phone Reviews, Vacuum Cleaners and FTA FILES