Was Einstein an Atheist?

„in view of such harmony in the cosmos which I, with my limited human mind, am able to recognize, there are yet people who say there is no God. But what really makes me angry is that they quote me for the support of such views.”
Albert Einstein

Plopu 26 – prime impresii

La fiecare ediţie a acestei tabere a existat fireasca curiozitate: cum va fi anul acesta?
Fiecare ediţie este unică în felul ei.
Aşa a fost şi Tabăra Plopu 26.
Iată câteva particularităţi ale acestei ediţii:
– participanţi de pe o arie geografică foarte mare, de la Bucureşti la Baia Mare, de la Iaşi la Anina, la care se adaugă participanţii din Austria şi Spania
– participanţi dintr-un spectru confesional foarte larg, fiind prima dată în istoria acestei tabere când nici o denominaţiune creştină nu are majoritatea absolută
Cu toate acestea atmosfera taberei a fost una de armonie şi unitate, ceea ce e un semn îmbucurător.
Tema acestui an a fost provocatoare: Fiţi Oameni!
S-a vorbit despre caracterul creştin şi ilustraţia formării acestuia a fost „Scara lui Petru” (2 Petru 1:5-7), pe care noi am denumit-o „Scara Cerului”.
Primele cuvinte ale fiecărei dimineţi au fost:
Şi astăzi fiţi Oameni. Eşti Om dacă îi iubeşti pe oameni. Dumnezeu este iubire!
Probabil că învăţătura cea mai importantă a acestei săptămâni a fost aceasta: Standardul lui Dumnezeu pentru viaţa creştină este iubirea duşmanilor, nimic mai puţin!
În perioada următoare voi mai posta materiale şi gânduri din această tabără.
Vreau să mulţumesc tuturor participanţilor la tabără, dar şi acelora care au fost alături de noi, fiecare în felul său, fie contribuind financiar, fie prin rugăciune sau cu un cuvânt de încurajare.

Plopu 26: la start

Începând de astăzi, timp de o săptămână, se va desfăşura Tabăra Plopu 26, lucrarea fondată în anul 1983.
Pregătirile sunt încheiate, urmând ca la ora 17.30 să aibă loc ceremonia de deschidere a acestei ediţii.
Mulţumim tuturor celor care ne-au sprijinit în tot procesul acesta de organizare, fiecare cum a putut.
De acum încolo ne puteţi ajuta cu rugăciunile voastre. Şi chiar avem nevoie de ele!
Vă mulţumim şi aşteptăm să ne reauzim după tabără.
Suntem într-o zonă fără Internet şi ca atare va fi o perioadă de pauză şi în postările de pe blog.

Are You a Good Person?

Youtube 15 min.

YouTube a decis ca durata limită a unui videoclip încărcat să crească de la 10 minute, cât era până în prezent, la 15 minute.
Videoclipurile respinse pentru o durată ce depăşea 10 minute trebuie şterse din contul vostru înainte de a le reîncărca.

Broadcasting Oureselves – The Official Youtube Blog

Noul brand de ţară

România are un brand de ţară.
A fost lansat la Expoziţia de la Shangai şi se numeşte „Explore the Carpathian garden!”, adică explorează (descoperă) grădina Carpaţilor, într-o traducere aproximativă.
Problema nu este brandul, ci realizarea logo-ului, care are elementul cheie, adică frunza, aproape identic cu al unei firme de transport din Marea Britanie.
Păcat că e aşa, pentru că ideea nu era rea.
Vorbind acum de România, putem să spunem că e o grădină. Am vizitat multe ţări frumoase şi susţin că România e o grădină.
Deocamdată e o grădină cam murdară, dar poate că şi campania aceasta ne va ajuta să vrem să fie o grădină curată şi îngrijită.
Şi mai mult de atât ne va motiva să punem mâna pe unelte şi să începem să o curăţăm şi s-o cultivăm.

David Crowder*Band – Oh Happiness


(Chorus)
Oh, happiness
There’s grace enough for us
And the whole human race

(Verse 1)
Friend or foe
Stranger or kin
All who come
Begin again

Hard or frail
Rich or poor
All in need
Need fear no more

Such a thing to give away

(Verse 2)
All regrets
Let go, forget
There’s something that
Mends all of it

Such a thing to give away

(Bridge)
Sound the church bells
Let them ring
Let them ring
For everything can be redeemed
We can be redeemed
Oh,all of us

Passion 2011

Vă slujim!

Aceştia sunt cei care au şi bucuria şi privilegiul să vă slujească la Plopu 26. Împreună cu ei o voi face şi eu.

 ”slujiţi-vă unii altora în dragoste! (Galateni 5:13)

Plopu 20 (2004) – Studiu biblic (5)

Continuare de la Plopu 20 (2004) – Studiu biblic (4)
Se mai poate trăi frumos în ziua de astăzi?

alt

Designed by: Pearl necklace | Thanks to Mobile Phone Reviews, Vacuum Cleaners and FTA FILES