Fotografia – tehnică sau artă?

E un paradox. În veacul acesta al imaginilor în mişcare, fotografia revine în forţă.
Americanii şi japonezii ne-au transmis nu numai tehnica, ci şi pasiunea de a fotografia.
Chiar şi fotografia alb/negru revine.
Portretul este la mare căutare, dar şi peisajele; scenele cu plante şi animale la fel. Şi natura moartă. Citeşte continuarea »

23 August – o zi importantă

Până în 1989, 23 August era o zi importantă: era ziua naţională a României.
Pentru mine ea are o altă semnificaţie.
Cu ocazia acestei zile, care era o zi liberă în acea perioadă, am plecat pentru prima dată în una dintre cele mai frumoase călătorii ale vieţii mele.
În primul an al convertirii mele, 1983, am plecat cu tinerii într-un loc numit Plopu.
Nu ştiam atunci că voi face anual acest drum. Şi nu numai eu, ci şi mulţi alţi tineri din diferite locuri, de diferite vârste şi din diferite confesiuni.
A fost harul lui Dumnezeu.

Tabăra Plopu

Studiul Biblic de la Plopu 26 – Introducere

Introducere la Studiul Biblic de la Plopu 26.
Tema taberei a fost: „Fiţi Oameni!” (1 Corinteni 16:13)

Tabăra Plopu

Linkuri Creştine 1900+

Am depăşit numărul de 1900 de linkuri înregistrate în directorul web Linkuri Creştine, componentă a proiectului Cuvinte inspirate în spaţiul virtual.
Detalii despre proiect găsiţi şi pe blogul suport Linkuri Creştine.

Isus Hristos este Domnul!

Isus Hristos este Domnul!

Pe bolta cerului, înspre apus, a apărut un chip foarte mare şi luminos.
Era frumos, dar în acelaşi timp emana o forţă imensă.
Tendinţa naturală era să te închini înaintea lui, dându-i cinstea cuvenită.
Dintr-o dată, în duh, am ştiut că este diavolul.
Din toată fiinţa mea au izbucnit cuvintele de proclamare: „Isus Hristos este Domnul!”
Acea forţă teribilă a lui se desfăşura împotriva mea, fără cuvinte, ca un flux, încercând să îmi oprească cuvintele.
Citeşte continuarea »

Mărturii: Jason Gray

Jason speaks about his song „all the lovely losers” which is based on the Beattitudes. With his speech handicap, this has special significance to him. He feels the Beatitudes are saying „blessed are the losers” and he’s ok with that „because that means there’s room for me”. Citeşte continuarea »

Din nou despre har

Un om cu planuri, vise şi viziuni.
Un om cu multe gafe şi greşeli (prea multe).
Un om cu râvnă multă, câteodată fără pricepere.
Un rob netrebnic şi vas de lut, dar cu har în ochii Lui!
Un om cu doi copii “de sânge” şi cu multi copii din slujire!
Citeşte continuarea »

Wintley Phipps – Amazing Grace

Wintley Phipps shares the origin of the time-honored hymn „Amazing Grace” and leads a stadium full of men in singing the song at Promise Keepers 1995 in Washington, DC.

Mandatul mentoratului

Ai nevoie de un Pavel, ai nevoie de un Barnaba şi ai nevoie de un Timotei!
Aceste cuvinte spuse de Dr. Howard Hendricks, surprind esenţa relaţiilor fundamentale ale unui creştin.
Ai nevoie de un părinte spiritual, ai nevoie de un om căruia să-i dai socoteală şi ai nevoie de cineva în care să îţi investeşti viaţa.
Foarte adesea am scris şi vorbit de nevoia de a-ţi investi viaţa în cineva.
Poate şi de aceea arată aşa comunitatea creştină, pentru că acest mandat e neglijat.

Mărturii: Joseph Rojas

Joseph Rojas talks about abuse, drugs, suicide and help.
Joseph Rojas from Seventh Day Slumber shares his powerful testimony.
He was unpopular at school, a victim of abuse, a convicted felon, drug addict, and suicidal; Joseph cried out to Christ while on the brink of death.

Designed by: Pearl necklace | Thanks to Mobile Phone Reviews, Vacuum Cleaners and FTA FILES