tpH

În iarna 1983/1984, câţiva tineri au decis să vină iarna la Plopu în ceea ce a devenit tph – Tineri pentru Hristos.
Cu bagaje şi echipament primitiv, ajutându-ne de o sanie trasă de cei mai voinici băieţi am ajuns la Plopu. Aici, în căsuţa noastră, am fost 10 persoane. A fost o experienţă foarte frumoasă de la care au ramas puţine documente.
A urmat o întrerupere foarte mare pentru că în acea căsuţă nu intrau mai mult de 10 persoane şi numărul tinerilor a crescut foarte repede.
În 2002, în intervalul 2-5 Ianuarie a avut loc tpH 2, care a avut tema Tu vino dupa Mine” (Ioan 21:22). De la această ediţie s-a schimbat locaţia, prin bunăvoinţa sorei noastre Ana. Astfel numărul posibililor participanţi urca la 20 de persoane, în două camere.
În perioada 2-5 Ianuarie 2003, în acelaşi loc, s-a ţinut tpH 3, cu tema „Si să-L cunosc pe El” (Filip. 3:10). La această ediţie am avut şi curent electric de la un generator aşezat în pivniţa casei, prin nişte sârme trase în casă. Am atârnat câte un bec în cele două camere. Cu noi am luat şi o combină muzicală şi nişte CD-uri cu muzică creştină.
1-4 Ianuarie 2004 e perioada în care s-a ţinut tpH 4. Tema acestei ediţii a fost: „Fiţi plini de Duh!” (Efes. 5:18). Din punct de vedere tehnic am avut câteva noutăţi: casa avea deja o instalaţie de curent, dar alimentarea trebuia făcuta de la generator; am avut cu noi un laptop şi un aparat foto digital, ceea ce a adaugat la posibilităţile noastre de a ne exprima şi a „înregistra” momente deosebite pentru viitor.

De aici ediţiile au curs până la tpH 9. Acum urmează tpH 10.

Tabere

Lucrarea de tabere creştine este o mişcare în România şi Plopu a avut cu siguranţă un rol în răspândirea acestei viziuni.
Cred cu toată tăria că fiecare Biserică trebuie să aibă, sau cel puţin să fie afiliată la acest tip de lucrare.
Poporului Israel i s-a poruncit să ţină „sărbătoarea corturilor”.
Poate vom înţelege că suntem doar pelerini care călătoresc către cer şi că nu aparţinem acestui pământ.



În fiecare an Plopu organizează o tabără deschisă.
Pot participa persoane de diferite vârste, din diferite confesiuni, din orice zonă a ţării sau lumii, cu condiţia de a respecta principiile de organizare şi desfăşurare. 

Viziune

  • Când decizi să te duci într-un loc te interesează ce găseşti acolo, ce identitate are acel loc şi la ce-ţi poate ajuta timpul petrecut acolo.
  • Dacă eşti părinte ai vrea să ştii că acolo unde se duc copii tăi se petrece ceva de care ei au nevoie.

– CE ESTE PLOPU?
– CE SE DOREŞTE SĂ FIE PLOPU?
– CE VREA DUMNEZEU SĂ FIE PLOPU?

Plopu este un loc şi un spirit !

Este un loc ales de Dumnezeu, unde noi am ajuns prima dată în anul 1983. Scenariul, în acest loc uitat de lume, seamănă cu fotogramele din sec. IX.
Când am înţeles ce vrea Dumnezeu de la acest loc, de la noi şi de la această lucrare, i-am închinat acest loc şi ne-am plecat genunchii şi inima înaintea Celui care ne-a făcut harul de a fi parte a acestei viziuni. Am pus Numele Domnului peste el şi de-a lungul anilor, în diferite condiţii, ne-am străduit să ne facem partea ca organizatori şi participanţi.
Prin credincioşia lui Dumnezeu şi ascultarea unor tineri Plopu 25 este deja istorie şi aşteptăm Plopu 26.
Aşa s-a născut
 “spiritul” Plopu.
  • Aici vii din diverse motive (nici nu contează care), cu diferite aşteptări şi cu o anumită stare fizică, psihică şi emoţională, dar mai ales spirituală. Nu e important cum şi de ce vii, ci mai important e cum pleci şi ce s-a întâmplat cu tine în săptămâna în care ai fost la Plopu.
  • Plopu e o tabără “motivaţională”. O idee centrală te urmăreşte 7 zile, în diferite forme şi pe diferite canale. Şi dacă nu-i dai importanţă la început, te urmăreşte şi te cucereşte, apoi te schimbă pe tine şi sistemul tău de valori.
  • E o tabără care, la scară mică, recreează viaţa noastră de zi cu zi: disciplină a trupului, solicitare intelectuală. relaţii corect administrate şi comuniune spirituală.
  • E o tabără în care descoperi, sau redescoperi, un Dumnezeu personal care te atinge. Se atinge de trupul tău, se atinge de dezechilibrele tale, se atinge de sufletul tău şi te aprinde pentru trăire şi slujire dedicată.
  • E o tabără în care copiii se simt mari şi importanţi, iar tinerii redescoperă frumuseţea inocenţei copilăriei. Până şi bătrânii descoperă libertatea în Hristos şi bucuria închinării.
  • E o tabără în care veşnicia câştigă întrecerea cu vremelnicia şi valoarea câştigă competiţia cu non-valoarea.
  • E o tabără în care valori ca şi uitate devin vii: meditaţia, celebrarea, creativitatea…
  • Ce este însă cel mai important este că Plopu e o mostră de ce ar putea şi ar trebui să fie biserica locală: un spaţiu al relaţiei veritabile, al mesajelor provocatoare, al meditaţiei, rugăciunii şi închinării, al detaşării de materie şi de standardele “lumii”, al convertirilor neforţate şi al împărtăşirii cu trupul şi sângele Domnului Isus.

Ce e bine la Plopu?
  • – aici nu se mai poate vorbi de bogaţi şi săraci
  • – aici nu mai contează că ai sau
    nu ai facultate
  • – aici nu mai contează cine e tata sau mama, ci cine eşti tu
  • – aici nu mai sunt „talentaţi” sau „netalentaţi”, ci oameni cu substanţă sau nu
  • – aici nu contează din ce biserică locală vii (dacă ai una), ci eşti chemat la Cel ce a zidit Biserica
  • – aici nu contează din ce localitate, regiune, sau ţară vii, ci din ce Împărăţie vrei să faci parte
  • – aici nu înţelegi nimic când vii, dar ai vrea să nu se mai termine după două zile şi chiar să nu mai pleci acasă la sfârşitul săptămânii

Aici e o familie – familia PLOPU –, un mic crâmpei din marea familie a lui Dumnezeu.

De aceea vin oameni la Plopu şi unii revin, chiar dacă sunt bunici.

Istoric

Anul 1984, în preajma lui 23 August, sărbătoarea naţională a acelor vremuri…
Un grup de tineri entuziaşti şi puţin inconştienţi, porneau la un drum pe care nu mai fuseseră niciodată, fără să ştie că acolo îi duce de fapt Dumnezeu.
Aşa a început această aventură creştină, dar oare nu aşa e viaţa de credinţă?

De la 16 tineri în primul an, s-a ajuns ca timp de 20 de ani să treacă pe aici în una sau mai multe serii pe an, mai multe mii de tineri, din toate colţurile ţării şi ale lumii.
Recordul de participare la o serie a fost de cca. 420 de tineri.

Realităţi: 
Din fiecare regiune a ţării au participat tineri la această tabară.
Fiecare continent găzduieşte cel puţin un participant la Plopu (cu excceptia continentului Antarctica).
Din marea majoritate a cultelor creştine din România au fost tineri la Plopu.

Plopu a fost unul din instrumentele lui Dumnezeu pentru schimbarea vieţii unor oameni şi chemarea lor la mărturie şi slujire. Pot sta mărturie experienţele unor tineri care acum sunt păstori, evanghelişti, misionari, învăţători şi mărturisitori ai Noii Vieţi, care au trecut pe la Plopu.
Meritul este al Dumnezeului nostru care a ocrotit, a călăuzit, a inspirat şi a dat tot ceea a fost necesar ca această lucrare să meargă înainte şi astfel să ajungem să depăşim 25 de ani de lucrare.

Barnaba

Biserici mici, depopulate, cu medie de vârstă ridicată, cu venituri foarte scăzute şi puţini lucrători, mai ales lucrători cu copiii şi cu tineretul…
Vi se pare cunoscut acest tablou?
Nu, n-aţi ghicit, nu e Patagonia.
E România, sau mai bine zis cealaltă Românie, mai puţin cunoscută şi vizitată de misionarii străini şi chiar de slujitorii din România. Câteodată uităm de ea, câteodată am vrea să uităm de ea, câteodată suntem sau pretindem că suntem prea ocupaţi cu marea lucrare din mediul urban, chiar dacă atât de rar ieşim din bisericile noastre “frumoase”.
Necazul este că dacă până acum nu ne prea deranja această realitate pe care o ascundeam în spatele cortinei, acum a început să-şi producă efectele chiar la noi acasă, adică în oraşe.
Din considerente obiective şi subiective bisericile se împart în trei categorii:
– biserici donatoare (biserici din care în general pleacă tineri)
Acestea sunt bisericile din satele şi comunele patriei care au în general şcoli cu maxim 8 clase (mai rar 12 clase) şi posibilităţi profesionale foarte reduse.
– biserici receptoare-donatoare (biserici în care vin tineri şi după o vreme pleacă)
În această categorie se încadrează bisericile din comunele foarte mari şi din oraşele relativ mici. Tinerii pleacă din aceste biserici la vârsta de cca. 18-19 ani. O parte dintre ei nu se mai întorc în acea localitate.
– biserici receptoare (biserici care primesc membrii)
Acestea sunt în bisericile din oraşele mari, care au şi centre universitare, cu posibilităţi deosebite de carieră pentru tineri şi adulţi.
Aşa se face că până la un punct bisericile mari raportau creşteri impresionante ale numărului de membrii, care te duceau cu gândul la o activitate evanghelistică de excepţie. Realitatea era de multe ori cu totul alta. Aceste biserici se înmulţeau în mod special prin afluxul de tineri, uneori chiar gata formaţi, proveniţi din acele biserici donatoare sau receptoare-donatoare.
Mai putem adăuga un amănunt: verificaţi câţi dintre lucrători deosebiţi din aceste biserici mari provin din acele biserici mici. Veţi avea surprize!
Până aici am putea spune că aşa e legea curgerii: izvoarele se varsă în pâraie; pâraiele în râuri; râurile în fluvii şi fluviile în mare sau ocean. Dar şi în natură există un circuit al apei. Marea sau oceanul se întorc în mod generos la origini prin ploaie.
Aşa se face că după 1989, în urma schimbărilor apărute – migraţia accentuată a tinerilor în căutarea unui loc de muncă la care se adaugă creşterea oportunităţilor de a face studii superioare – , fenomenele negative s-au accentuat.


Cine suferă? 
Suferă grav comunităţile locale mici, care rămân fără segmentele cele mai dinamice, fără să primească ceva în schimb pentru regenerare; se decapitalizează şi uman şi material.
Suferă şi comunităţile mari (biserici mari sau chiar Uniuni de biserici), care raportează creşteri cantitative foarte mici, sau chiar regres numeric, la care se adaugă un minus calitativ, calitate care provenea de la acei tineri bine educaţi de familii conservatoare şi obişnuiţi cu greul în sens material şi spiritual.



Ce fac bisericile mari pentru “a-şi alimenta izvoarele”?

Datoria morală şi spirituală este de a da înapoi ceva celui ce ţi-a dat ceva.
Cele mai dinamice segmente ale lucrării unei biserici sunt cele ale copiilor şi tinerilor.
De ce n-ar investi bisericile receptoare sau receptoare-donatoare în sprijinirea şi dezvoltarea lucrărilor de tineret din acele sate şi comune de unde-şi trag seva.
Viziunea Proiectului Barnaba este tocmai aceasta.

De ce se numeşte Proiectul Barnaba?

– Barnaba a fost omul care a avut încredere în Pavel când alţii îl evitau
– Barnaba l-a încurajat pe Pavel să se avânte în lucrare şi să asculte chemarea lui Isus
– Barnaba i-a fost alături în momente grele şi a suferit împreună cu el efectele împotrivirii la lucrare
– Barnaba a ştiut şi să o ia pe alt drum la vremea potrivită, fără dispute şi resentimente

Rolul nostru este de acorda încredere, de a încuraja şi a sprijini acolo unde e nevoie, fără a eclipsa sau înlocui liderii locali, sau potenţialii lideri locali.
– Acolo unde nu sunt tineri biserica locală trebuie ajutată să înţeleagă importanţa acestei lucrări, să se roage pentru ca Dumnezeu să aducă tineri în biserică şi să ridice un Pavel între ei.
– Acolo unde sunt tineri, dar nu există o lucrare structurată de tineret, este nevoie de a-i ajuta pe tineri să înţeleagă importanţa acestei lucrări, beneficiile ei, dar şi costurile ei.
– Acolo unde există o lucrare de tineret e important să oferim consiliere şi ajutor pentru consolidarea şi creşterea acestei lucrări.

Ce este important de reţinut este că în acest Proiect nu există unii care dau şi alţii care primesc, ci binecuvântarea trebuie să curgă în toate sensurile.
Bisericile şi grupurile de tineret trebuie făcute partenere în acest Proiect. Dacă astăzi eşti ajutat, mâine vei ajuta tu mai departe.
Resursele materiale şi spirituale pot şi trebuie împărtăşite.

Cum poţi ajuta în acest proiect?

Ca în orice proiect misionar-evanghelistic există trei modalităţi în care poţi ajuta:
– roagă-te specific pentru această lucrare
În desfăşurarea proiectului vom prezenta cazuri concrete de biserici, lucrări de tineret şi lideri de tineret.
– contribuie financiar sau cu obiecte necesare în lucrarea de tineret (ex. Biblii, instrumente muzicale, retroproiectoare, etc.)
Vom face apel din când în când la contribuţii, dar vă rugăm să oferiţi din proprie iniţiativă atunci când e nevoie
– du-te acolo unde e nevoie de tine
Sunt biserici mici în care e nevoie de ajutorul tău direct. Poate poţi cânta, poate poţi ajuta la crearea de materiale de studiu, sau chiar să ţii un studiu. Poate e nevoie de tine să asiguri sonorizarea la un eveniment sau să pregăteşti sandwich-uri.

Fii partener la o lucrare de care e atâta nevoie!

Proiectul Plopu

Era timpul?
Tabăra Plopu a început şi s-a dezvoltat cu puţine resurse materiale. Până acum câţiva ani am folosit a bucată relativ mică de teren şi o căsuţă şi acestea ne-au permis să avem doar tabere de vară.
E interesant ce „pretenţii” materiale aveam în 1983 (am găsit scris acest lucru într-un carneţel din 1983):munte, aer, pădure, apă, poiană, iarbă!
Şi această căsuţă a ajuns la momentul când şi-a încheiat viaţa.
Prin călăuzirea şi ajutorul Domnului am parcurs câţiva paşi înspre a ajunge la obiectivul propus: 12 luni de slujire. Câteva etape au fost parcurse şi altele ne aşteaptă:

  • am construit un pod din beton pentru accesul autovehiculelor
  • am achiziţionat o bucată de teren care aduce noi posibilităţi de organizare
  • am demolat vechea construcţie care stătea să cadă
  • am construit o clădire provizorie pentru necesităţi de organizare şi de dezvoltare
  • a început proiectarea noii baze a taberei
  • pregătim construcţia noii clădiri
Chiar, pentru ce?
– pentru tabere de vară pentru diferite paliere de vârstă şi categorii: copii, adolescenţi, tineret, familii…
– ca loc de desfăşurare de seminare şi conferinţe începând cu toamna târziu şi terminând cu primavara devreme
– un centru de odihnă pentru familii creştine
– un loc pe care să-l putem pune, la cerere, la dispoziţia comunităţilor mici care vor să-şi organizeze propriile lor tabere sau ieşiri
Am primit întrebarea cum poate cineva ajuta.
– te poţi ruga la modul foarte serios pentru acest proiect şi pentru noi. Chiar avem nevoie de acest lucru!
– poţi dona regulat, sau punctual o anumită sumă de bani.
Trimite-ne un email şi exprimă-ţi dorinţa şi-ţi vom comunica în ce mod poţi face acest lucru. Nu contează dacă locuieşti în România, sau în străinătate.
– vino şi ajută-ne cu cunoştinţele tale, cu deprinderile şi braţele tale

Nu uita, dacă Dumnezeu ţi-a dat ceva prin această lucrare şi tu poţi face ceva acum pentru această lucrare, pentru ca şi alţi oameni să beneficieze de ea!

Proiecte

Pentru că viaţa unui om e scurtă, şi timpul nu stă pe loc, e important să „răscumpărăm vremea”.
Când eram mai tânăr aveam multă energie şi adeseori asta mă făcea să fiu implicat în multe lucruri, nu neapărat importante.
Odată cu trecerea timpului am învăţat că timpul este o resursă foarte scumpă şi neregenerabilă, aşa că am început să evaluez.
Dintre toate posibilităţile de a sluji, unde mă cheamă Domnul şi unde pot fi eficient?
Astfel am început să gândesc în termeni de proiecte: lucrări în care să las o urmă adâncă, în loc să „scurm” ici şi colea.

Oraşul şi judeţul meu

CARANSEBEŞ
Municipiul este situat la confluenţa râurilor Timiş şi Sebeş, în zona de contact a muntelui cu dealul şi câmpia, care pătrunde până aici sub forma unui golf alungit în lungul Timişului.
Caransebeşul se găseşte la încrucişarea a patru drumuri principale ale Banatului, care duc, spre nord, la Timişoara, spre vest, la Reşiţa, spre est, prin Sarmizegetusa, la Hunedoara, iar spre sud, la Orşova şi Dunăre. Localitatea este înconjurată de munţii Semenicului, Poiana Ruscăi, Muntele Mic şi Ţarcu.
În timpul Daciei romane, la şase kilometri de actuala vatra, se găsea castrul roman Tibiscum (Jupa), construit în anul 102 d.Hr., dar este posibil ca şi pe teritoriul Caransebeşului actual să fi fost o aşezare romana.
Creştinismul este certificat din 1019, când apare în documente „Eparhia de Dibiskon”.
Oraşul medieval Caransebeş este atestat documentar prima oara în anul 1289, când este numit Opidum (târg), la fel ca şi în registrele dijmelor papale din anii 1332-1337.
Caransebeşul este o aşezare importantă, căci, în anul 1352 este amintit ca sediu al provinciei Sebus, iar în anii 1360 ca sediu al Banatului de Severin şi centru administrativ, politic şi militar al celor opt districte autonome romaneşti din Banat. Primul jude al Caransebeşului, amintit în anul 1360, se numea Sturza.
Cetatea medievala, care se numea Sebeş, din secolul XV (1464) se uneşte cu Karan-ul şi primeşte numele oficial de Caransebeş.
La 25 iunie 1600, Mihai Viteazu dă o diplomă din Cetatea Caransebeşului.
În 1718, prin pacea de la Passarowitz, oraşul este ocupat de către Imperiul Habsburgic.
Intre 1762 şi 1871 zona este organizată ca regiment de graniţă (Regimentul nr. 13 Româno-Bănaţean).
În 1872, oraşul este ridicat la rangul de municipiu, iar în anul 1873 se organizează Comunitatea de Avere.
În Caransebeş se construieşte în anul 1888, prima hidrocentrala electrica din estul Europei.
Clădirea primăriei municipiului a fost construita în anul 1903, sub mandatul primarului Constantin Burdea.
Intre cele doua războaie mondiale, oraşul fiind un important nod rutier şi feroviar, cunoaşte o dezvoltare accentuata, ajungând de la o localitate de graniţa, cu un număr limitat de locuitori (în perioada dominaţiei austro-ungare), la o urbe înfloritoare care se baza mai ales pe comerţ, micii meşteşugari şi zona agricolă înconjurătoare.
În perioada regimului comunist, oraşul a fost oarecum vitregit, mai ales prin stabilirea reşedinţei judeţului Caraş-Severin la Reşiţa, deşi, din majoritatea punctelor de vedere, Caransebeşul ar fi meritat această poziţie.
În aceasta perioada s-au construit în oraş doar un combinat de prelucrare a lemnului şi o întreprindere constructoare de maşini.
După revoluţie, oraşul Caransebeş şi-a regăsit resursele de dezvoltare în iniţiativa privata, dovada fiind mulţimea firmelor care activează în oraş şi potenţialul lor. Municipiul Caransebeş îşi va valorifica atuurile (poziţia geografica, căile de acces, aeroportul…) şi va atrage investiţii. În condiţiile creşterii autonomiei locale, dezvoltarea localităţii va depinde de capacitatea autorităţilor locale de a pune în evidenta aceste avantaje.
În oraş exista un mozaic de biserici creştine din diferite culte: ortodox, catolic, greco-catolic, baptist, penticostal, adventist… De asemenea mai este o sinagogă în care au loc ocazional întruniri religioase sau manifestări culturale.
Există un mediu bun pentru conlucrare, în mod special între tinerii evanghelici.
CARAŞ-SEVERIN
Este un judeţ mare, aşezat in partea de SV a României, cu un relief natural foarte variat, ceea ce-i conferă un farmec deosebit, lucru remarcat de vizitatorii mai mult sau mai puţin ocazionali.
Din nefericire este unul dintre cele mai puţin dezvoltate judeţe din punct de vedere economic. Avantajul de a fi fost un judeţ cu industria grea foarte bine reprezentată s-a transformat într-un dezavantaj după 1989. Restructurarea acestor coloşi industriali nu a dat rezultatele aşteptate, investiţiile străine au ocolit judeţul, iar gospodăriile individuale ale ţăranilor nu sunt adecvate pentru noua dinamică din agricultură.
În afară de investiţiile green-field, turismul ar putea aduce o revigorare a economiei judeţului, Dumnezeu fiind darnic cu acest judeţ în frumuseţe şi resurse naturale.

Biografie

„Căminul este acolo unde este familia!”

Deşi în decursul vieţii mele am schimbat destul de mult locuinţele, totuşi m-am simţit bine pentru că am fost cu familia.
La început a fost familia în care m-am născut şi am crescut şi apoi familia pe care mi-am întemeiat-o împreună cu soţia mea, familie care s-a mărit prin copiii pe care ni i-a dat Dumnezeu.
  • Alina s-a născut în 13 ianuarie 1967 la Bistriţa, dar şi-a petrecut copilăria la Caransebeş. Aici ne-am cunoscut şi la terminarea liceului ne-am căsătorit. Acest eveniment avea loc în septembrie 1986.
    De atunci mi-a devenit cel mai apropiat şi fidel colaborator în slujire, ca şi în activitatea profesională.
    Acum îşi împarte timpul între familie, muncă şi lucrare – o lucrare mai discretă, dar la fel de importantă.
    În firmă ocupă poziţia de Director Comercial şi realizează performanţe deosebite printr-o combinaţie foarte bună de cunoştinţe tehnice şi atitudine caldă faţă de beneficiari şi furnizori.
  • Ana-Maria, s-a născut în anul 1987 într-o perioadă grea din viaţa familiei noastre şi a fost crescută prin harul vizibil al lui Dumnezeu, manifestat câteodată prin miracole.
    De mică a avut capacitatea de a comunica uşor şi de a se adapta la situaţii noi. Deşi a avut o adolescenţă tumultoasă, ca mulţi alţi adolescenţi, acum e o domnişoară responsabilă, cu o personalitate puternică.
    Cariera ei profesională începe să se contureze, datorită opţiunii ei exprimată în alegerea Facultăţii la care studiază. Este studentă în anul I al Facultăţii de Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.
    S-a împăcat cu Dumnezeu şi s-a botezat în anul 2005.
  • Gabriel-Ioan (Gabi) este născut în 1988 şi completează tabloul familiei noastre cu un băiat de la care se aşteaptă să preia unele responsabilităţi de la tatăl său.
    Viaţa lui a avut deja câteva etape: foarte cuminte ca sugar, extrem de neastâmpărat ca şi copil, confuz şi rebel ca tânăr adolescent…
    Acum a început o etapă în care începe să fie conştient de responsabilităţile generale şi specifice pe care le are orice om.
    Mai are un pas important de făcut: legământul cu Dumnezeu.
    Are foarte multe calităţi şi va fi interesant de văzut în ce direcţie se va îndrepta. Are în acelaşi timp spirit artistic, dar şi simţ practic.
Apreciem sprijinul pe care ni-l acordaţi în rugăciune!

Biografie

– m-am născut la 22 iunie 1958 la Caransebeş
– am absolvit Facultatea de construcţii în anul 1984
– m-am căsătorit cu Alina, care mi-a fost un ajutor de neînlocuit în viaţă şi în lucrare, lucru dovedit în toate situaţiile grele prin care am trecut
– am doi copii: Ana-Maria (n. 1987) şi Gabriel-Ioan (n. 1988)
– sunt născut din nou din 7 ianuarie 1983
– după un scurt stagiu la lucrarea cu copiii, urmează prima şi cea mai mare dragoste în slujire: lucrarea de tineret, începând cu anul 1983
– împreuna cu câţiva tineri entuziaşti am fondat ceea ce este cunoscut acum ca Tabăra Plopu, cu versiunea sa de iarnă Tineri pentru Hristos (tpH)
– după 1990 am fost implicat în deschiderea de noi căi şi mijloace de slujire, în noile condiţii: am participat la fondarea Organizaţiei Tineretului Creştin Baptist din România, co-organizator la conferinţe de pregătire pentru lucrarea de slujire (Evanghelion 1, „It is Our Turn”…), am făcut o călătorie misionară în Albania…
– având vocaţie pentru lucrarea de pionierat am fondat , după 1990, cu mai mult sau mai puţin succes, mai multe organizaţii cu caracter nepatrimonial şi patrimonial: Fundaţia Charisma, Camera Creştină Internaţională de Comerţ – România, Fondul Roman Pentru Dezvoltare…
– din dorinţa de a avea libertate de mişcare mi-am dorit să fondez o firmă cu care să îl slujesc pe Dumnezeu, dorinţă ce mii s-a împlinit şi astfel s-a deschis un nou mod de a sluji
– actualmente lucrez prioritar la două proiecte cu bătaie lungă: Proiectul Barnaba şi Proiectul Plopu, precum şi recent am început Proiectul „Cuvinte inspirate în spaţiul virtual”.

„Mai bine o viaţă scurtă, dar luminoasă, ca a unui meteorit, decât lungă şi fumegândă ca a unei lumânări!”
„Nu lungimea anilor contează, ci densitatea lor!”

„Binecuvântat pentru a binecuvânta!”

Designed by: Pearl necklace | Thanks to Mobile Phone Reviews, Vacuum Cleaners and FTA FILES