Standardele morale în mediul evanghelic

Mă frământă un anumit subiect de ceva vreme. Sunt ani de zile de când încerc să-mi lămuresc câteva nedumeriri.
Încerc să fac acest lucru fără patimă, fără prejudecăţi şi fără vreun aer de superioritate.
Pot să spun că mi-e şi oarecum ruşine, pentru că sunt şi eu parte.
Întrebarea de pornire, deloc retorică, este: mi se pare mie sau standardele morale au scăzut foarte mult în mediul evanghelic?
Limbajul lipsit de eleganţă, atât în conţinut cât şi în formă, ca să nu mai vorbesc de mârlănie, mojicie, bădărănie şi  alte manifestări similare, nu mai sunt accidente izolate.
Se ştie că Reforma a făcut ca adepţii ei să fie în avangarda dezvoltării generale (economic, social…), dar şi a trăirii după standarde morale foarte înalte.
Şi în România pre-revoluţionară exista un spirit general de apreciere pentru standardele evanghelicilor: erau politicoşi, aveau o etică a muncii bună, erau catalogaţi ca oameni pe care te poţi baza, chiar dacă aceste lucruri nu puteau fi recunoscute deschis.
Imediat după Revoluţie, un lider al oraşului mi-a spus: dvs. sunteţi puţini în comparaţie cu noi, dar dacă vă propuneţi ceva şi realizaţi, pentru că sunteţi uniţi.
Au trecut 20 de ani de atunci. Astăzi nu cred că mi-ar mai spune acelaşi lucru.
Nu reuşesc să mă dumiresc. Ce s-a întâmplat între timp? Care este sursa acestor manifestări?
Am mai observat ceva. În anii ’60, ’70, ’80, disputele interconfesionale erau destul de aspre. Ultimii ani ne arată o realitate cel puţin ciudată: nu au dispărut disputele interconfesionale, însă ele au trecut în planul doi. Acum sunt mai aprinse disputele intraconfesionale.
Să fie teologia de vină? Personal nu cred, deşi nu sunt teolog.
Nu cred că există răspunsuri facile. Dacă vrei să îngropi discuţia, ai o soluţie simplă, „spirutualizând”: „sunt nepocăiţi!”
Până a ajunge acolo însă, cred că ar trebui să trecem prin alte paliere.
Unele comportamente ar trebui analizate înainte de orice prin nişte norme comune de bun-simţ.
E greu să dai o definiţie a bunului-simţ, însă e evident că acesta nu creşte proporţional cu numărul diplomelor, fără să fiu împotriva acestora.
De multe ori omul simplu are mai mult bun-simţ decât un filozof. Oricum bunul-simţ nu mai reprezintă un reper atât de solid al autoevaluării comportamentale. Câteodată chiar este o povară.
Se face apel câteodată la autoritatea Scripturii, dar şi bunul-simţ ar ajunge. Este acel „nu vă învaţă şi firea?”
Un alt palier în suferinţă este educaţia. Acesteia i se dă, în general, sensul de acumulare de informaţii raţionale sau competenţe profesionale, componenta morală fiind neglijată.
Un om educat este acela care avansează cel mai mult profesional sau intelectual, sau cel care are un caracter mai ales?
Şi cuvântul intelectual a suferit tot atât de mult din aceeaşi cauză. Cine sunt intelectualii? Cei ce ştiu cel mai mult sau cei ce au un caracter nobil?
Acum pare demodat să abordezi educaţia din această perspectivă. Mai reprezintă normele de comportament preocupări ale educatorului, indiferent la ce nivel ar fi acesta?
Reverenţa, manierele elegante şi eticheta, sunt cuvinte ce rămân apanajul caselor regale.
Nu mai sunt cunoscute lucrurile elementare:
– când să vorbeşti şi când să taci
– să nu enunţi păreri în domeniile pe care nu le stăpâneşti
– să respecţi pe toată lumea, inclusiv pe cei cu care nu eşti de acord
Cînd eram adolescent, a nu saluta o fată cu 3-4 ani mai mare, cu „săru’ mâna”, ar fi fost o dovadă de impoliteţe. Să jigneşti un om mai în vârstă era de neconceput. Să ridici tonul la părinţii tăi sau să le spui „nu vreau” era extrem de grav. Nu-i apăr pe părinţii de astăzi. Unii îşi pregătesc singuri această reacţie, dar chiar şi aşa nu e scuzabil acest comportament.
Ne „americanizăm” şi noi. În Statele Unite păream un extraterestru dând prioritate doamnelor la intrare.
Masculinitatea bărbaţilor se măsoară în vulgaritate şi agresivitate sau în gentileţe şi generozitate?
Şi nu feminitatea este cel mai mare dar pe care îl are o femeie?
Nu cred că greşesc dacă spun că mişcarea evanghelică renunţă la educaţia normativă, educaţie ce trebuie făcută prin diverşi vectori: familia, slujirile specifice, şcolile şi, deloc de neglijat, prin mentorat.
Deabia atunci ar trebui să deschidem discuţia despre educaţia pur religioasă.
E de speriat cum oameni „needucaţi”, cu carenţe serioase de caracter, folosesc Scriptura ca par de lovit în moalele capului.
O veste bună şi una rea, într-una: blogosfera creştină nu e nici mai bună nici mai rea din acest punct de vedere.
M-aş bucura dacă cititorii mei ar înţelege spiritul în care am scris acest editorial.

Remember Plopu 25 (17)

Ziua a şasea a avut ca subtemă Vegherea, iar personajul ce a ilustrat aceasta a fost Neemia, ce conducea poporul la rezidirea zidurilor cetăţii Ierusalim .

VEGHEREA (Watching)
2 Timotei 4:5 fii treaz în toate lucrurile

NEEMIA
Cei ce zideau zidul, şi cei ce duceau sau încărcau poverile, cu o mână lucrau, iar cu alta ţineau arma
Neemia 4:17 (Neemia 4:1-23)

Linkuri Creştine 1650+

Am depăşit bariera de 1650 de linkuri înregistrate în directorul web Linkuri Creştine, componentă a proiectului Cuvinte inspirate în spaţiul virtual.
Detalii despre proiect găsiţi şi pe blogul suport Linkuri Creştine.
Aş vrea să mulţumesc celor ce au popularizat acest proiect.
Chiar dacă ar exista tentaţia de a căuta motivaţii ascunse pentru insistenţa cu care am popularizat acest director web, adevărul e unul şi simplu: este doar un instrument de lucru pus la dispoziţia utilizatorului final.
Aici se găsesc linkuri ale spaţiilor virtuale creştine, care au trecut de un filtru, ceea ce face ca cel ce caută o anumită informaţie să nu aibă surprize neplăcute.

Remember Plopu 25 (16)

Ziua a cincea a avut ca subtemă Suferinţa, iar personajul ce a ilustrat aceasta a fost Iov.

SUFERINŢA (Suffering)
2 Timotei 2:3 suferă împreună cu mine
2 Timotei 4:5 rabdă suferinţele

SUFERINŢA LUI IOV
primim de la Dumnezeu binele, şi să nu primim şi răul?
Iov 2:10 (Iov 2:1-13)

Umor… didactic: On Worship

În bisericile evanghelice din întreaga lume un alt subiect stârneşte discuţii vii şi câteodată conflicte. E vorba de închinarea prin muzică.
Unii susţin închinarea centrată pe imnuri, iar alţii sunt partizanii închinării ce foloseşte muzica modernă.
E adevărat că sunt şi adepţi ai ceea ce se numeşte „blended worship”, adică cea care preia elemente valoroase din ambele părţi.
Şi eu mă încadrez aici. Am spus aceasta pentru a nu fi acuzat că nu am o anumită opinie despre acest subiect.
Cu toate acestea nu cred că forma închinării ar trebui să fie preocuparea principală, ci spiritul acesteia.
Iată un clip care, în acelaşi registru umoristic, ne prezintă poziţii extreme despre acest subiect.

Cuvinte inspirate în spaţiul virtual

Folosesc spaţiul virtual de când a fost el accesibil, în diverse forme.
O perioadă am dat mai multă atenţie website-urilor, dar, pe măsură ce platformele de blogging s-au dezvoltat, am preluat şi acest instrument pentru diferite proiecte.
Am deschis primul blog pe o platformă profesionistă în 14.08.2006 pe Blogger. (Am fost fidel acestei platforme şi nu regret deloc. Recomand cu căldură Blogger.)
Primul meu blog a fost Jurnalul lui Mitruţ, care avea şi o oglindă în limba engleză, blog pe care am scris până în 25.11.2006.
Din diferite motive am întrerupt această activitate. Am reînceput să scriu în 14.10.2009.
De data aceasta am avut un ţel clar şi un orizont de timp alocat acestuia foarte clar.
Mi-am propus să investesc un an într-un proiect pe care l-am numit Cuvinte inspirate în spaţiul virtual.
Ce doream de fapt?
Doream ca, prin câteva acţiuni coerente, să contribui şi eu la sublinierea importanţei acestui mijloc modern de propagare a ideilor creştine, dar şi la articularea unei viziuni asupra modului în care acest lucru poate şi trebuie făcut.
În primul rând am crezut, şi am practicat acest lucru, că e nevoie de a defini ce poate scrie un blogger creştin şi ce mijloace legitime are la dispoziţie, şi, pe cale de consecinţă, care sunt limitările pe care ar trebui să şi le impună dacă doreşte să poată adăuga atributul de creştin la această îndeletnicire.
Marea parte a spaţiului virtual abundă în mesaje vulgare, cu un limbaj agresiv şi plin de cuvinte obscene.
Sudalma şi critica distructivă predomină, atât în postări, cât şi în comentarii.
Senzaţionalul şi nu valoarea este criteriul ce primează în alegerea subiectelor.
Atacul la persoană şi nu confruntarea de idei este arma folosită.
Aş putea continua, dar nu mi-am propus o analiză a blogosferei româneşti.
Ceea ce am vrut să spun este că, din păcate, influenţa asupra bloggerilor creştini există şi se vede.
Spaţiul virtual creştin este viciat de conflicte şi dispute. Blogurile devin instanţe în care există judecători şi procurori, dar mai puţin avocaţi.
Întotdeauna mi-am pus întrebarea aceasta. Dacă o persoană ce nu prea are nimic în comun cu Dumnezeu citeşte ce scriu eu, ce anume gândeşte? Sau mai bine zis cât bine şi cât rău îi fac?
Acesta a fost primul meu obiectiv, ca împreună cu alţi bloggeri creştini, să arătăm că se poate să faci blogging fără să-ţi pui poalele în cap sau să arunci cu noroi în alţii.
În sensul acesta am şi publicat Decalogul meu de blogger.
Un al doilea obiectiv pe care l-am avut, a fost acela de a arăta tinerilor bloggeri că se poate şi trebuie ca ei să îşi ridice vocea şi să devină relevanţi, fugind de căile bătătorite ale pritocirii subculturale.
În acest sens am acceptat o provocare adolescentină. Mi-am propus ca în interval de un an să ajung în primiele 1000 de locuri ale unui clasament cunoscut al blogurilor.
De ce? Nu, nu pentru orgoliu. Pur şi simplu voiam să dovedesc că şi un blog creştin poate fi promovat, în aşa fel încăt să stârnească curiozitea altora decât cei din „bătătura” noastră.
Unii au făcut-o înaintea mea prin conţinut sau popularitate. Iată că se poate şi prin vizibilitate.
Numai că eu am folosit o modalitate particulară, plecând de la o observaţie legată de relaţiile dintre bloggerii creştini. Am realizat că sunt „bisericuţe” (sper să nu se supere nimeni), mai degrabă concurente, decât în raporturi de colaborare. Şi asta se vede nu numai în clasamente.
Un alt obiectiv a fost de a pune instrumente la dispoziţia celor ce vor să beneficieze de spaţiul virtual.
Câteva componente au slujit acestui obiectiv.
Linkuri Creştine, Bloggeri Creştini şi Top Creştin 1000 au avut rolul de a inventaria spaţiul virtual creştin, cu accent mai degrabă pe destinatarul informaţiei decât pe cel ce o generează.
Alin Cristea este deschizătorul de drumuri în acest sens şi îi mulţumesc pentru toate acumulările de până acum.
Cuvinte Inspirate a avut rostul de a deschide un drum. Se poate ca bloggeri foarte diferiţi ca idei, ca stil, sau background, să aibă semnătura pe acelaşi blog fără să fie gaură în cer.
Tinere Voci este semnalul pentru tinerii care vin că şi ei îşi au locul în această slujire, că sunt apreciaţi şi încurajaţi şi că nu e nevoie să copie pe nimeni pentru a fi băgaţi în seamă.

Ceea ce mi-am propus pentru un an de zile s-a adunat în cca. jumătate de an.
E vremea să fac un pas înapoi. Voi continua să mai scriu, dar voi fi mult mai discret.
M-aş bucura însă dacă măcar cei tineri vor prelua câte ceva din aceste idei.

Dacă vrei să popularizezi aceste idei poţi pune un link pe blogul tău.
Poţi prelua total sau parţial această postare fără nici o problemă.

Linkuri Creştine 1600+

Am depăşit numărul de 1600 de linkuri înregistrate în directorul web Linkuri Creştine, componentă a proiectului Cuvinte inspirate în spaţiul virtual.
Detalii despre proiect găsiţi şi pe blogul suport Linkuri Creştine.

Remember Plopu 25 (15)

Ziua a patra a avut ca subtemă Evlavia, iar ilustrarea a fost făcută prin Tabita (Dorcas).

EVLAVIA (Godliness)
1 Timotei 4:7 caută să fii evlavios

1 Timotei 4:8 evlavia este folositoare în orice privinţă 
1 Timotei 6:11 caută evlavia

TABITA (DORCA)
În Iope, era o uceniţă numită Tabita, nume, care în tălmăcire se zice Dorca. Ea făcea o mulţime de fapte bune şi milostenii. 
Fapte 9:36 (Fapte 9:36-43)

Până atunci însă, trăiesc!

Viaţa are derularea sa, derulare ce nu poate fi întreruptă sau tulburată de nimeni, fără îngăduinţa lui Dumnezeu.
Un capăt al său este intrarea în viaţă şi al doilea este ieşirea din ea.
Aşa a fost, aşa este şi aşa va fi până la sfârşit.
Doar câţiva oameni au ieşit din această viaţă altfel decât prin moartea biologică. Biblia relatează câteva cazuri. Şi vor mai fi unii care vor ieşi aşa la răpirea Bisericii.
În rest toţi oamenii se nasc, trăiesc şi mor. Între se nasc şi mor este viaţa, cu componenta ei cantitativă, dată de lungimea ei şi calitativă, dată de modul în care a fost ea trăită.
Fiind creştin, nu cred în reîncarnare, aşa că singura viaţă pe care o am este cea care trebuie valorificată.
(Vezi Evrei 9:27: „oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata)
În cultura europeană cred că accentele se pun greşit. Astfel naşterea şi moartea sunt evenimente care atrag foarte multă atenţie, pe când viaţa în sine este un fel de drum din inerţie).
Doar pericolul morţii sau iminenţa ei fac ca viaţa să fie reevaluată.
De exemplu în alimentaţie oamenii mănâncă orice până află că suferă de o boală gravă. De-abia atunci acceptă un regim alimentar.
Chiar şi problema relaţiilor umane este supusă aceluiaşi mod păgubos de a privi lucrurile. Avem prieteni, cunoscuţi, cunoaştem oameni valoroşi, dar ne aducem aminte de ei în general când sunt la reanimare sau când mor.
Am văzut înmormântări fastuoase, cu discursuri elogioase, de care cel ce a murit oricum nu mai are folos. O parte din acele cuvinte ar fi prins foarte bine în timpul vieţii celui omagiat, ca să nu mai vorbesc de o mână întinsă.
Îi las pe psihologi să desluşească această „nevoie” de elogiere post-mortem, elogiere neacoperită de o atitudine pe măsură în perioada în care cel elogiat trăia.
E un fel de (pseudo)cult al morţilor în variantă modernă.
Am visat odată că am murit. Şi ca la orice înmormântare vin tot felul de oameni. Eram curios să aflu ce spun oamenii despre mine după ce am murit. Sigur că s-a confirmat zicerea „despre morţi numai de bine”.
Da, a fost doar un vis, dar prea de multe ori am văzut acest lucru ca să mai fie doar o impresie.
Morţii nu mai au nevoie nici de elogii, nici de doliu, nici de vreo ofrandă. Au nevoie de aşa ceva înainte de a muri.
Evocarea e bună şi necesară, însă nu trebuie transformată în spectacol.

PS Ce m-a îndemnat să scriu aceste gânduri? Ar suna pretenţios dacă aş spune inspiraţia.
Aşa cum spuneam cuiva „mă mişc între maternitate şi cimitir”.
Pe de o parte mi se nasc nepoţi şi pe de altă parte pierd oameni dragi sau repere.
Dar în acelaşi timp ştiu că în oricare zi aş putea să fiu eu „cel elogiat”. Pe de o parte pentru că al doilea capăt e cunoscut doar de El, iar pe de altă parte şubrezenia mea este un argument în acest sens.
Până atunci însă, trăiesc!

Remember Plopu 25 (14)

Ziua a treia a avut ca subtemă Curăţia, personajul ilustrativ fiind Iosif.

CURĂŢIA (Purity)
1 Timotei 4:12 fii o pildă în curăţie

IOSIF REZISTĂ ISPITEI
Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?
Geneza 39:9 (Geneza 39:1-23)

Designed by: Pearl necklace | Thanks to Mobile Phone Reviews, Vacuum Cleaners and FTA FILES