Este atât de reconfortant să vezi iubirea şi credincioşia lui Dumnezeu în acţiune, nu numai în anumite momente ci şi în perioade de timp mai lungi. Am realizat acest lucru şi în ceea ce mă priveşte pe mine şi lucrarea pe care o fac, dar şi reflectat în relaţia mea cu cei cu care am lucrat.
Am avut ocazia să lucrez cu părinţii şi chiar cu bunicii unor copii şi tineri cu care lucrez acum. Că am facut-o e normal şi nu pot să mă laud cu asta. Pot spune doar atât: „sunt un rob netrebnic; am făcut ce eram dator să fac”. Cu toate acestea bucuria este foarte mare.
Am să dau un exemplu.
Cornel Reştea era un adolescent de vreo 17 ani când l-am întâlnit prima dată la Tabăra Plopu. Cred că era prin anul 1990. Acolo i-a dat Dumnezeu viziunea de a începe Tabăra Gosen.
Viorica, o tânără elevă de liceu, la Liceul Pedagogic din Caransebeş, venea la orele de tineret prin anii ’90. Am început să lucrăm la diferite proiecte de tineret, inclusiv la organizarea Taberei Plopu.
Dumnezeu a rânduit ca cei doi să întemeieze o familie. Acum ei locuiesc la cca. 40 km de mine şi au trei baieţi deosebiţi: Ruben, Filip şi Elias. Se părea că acel gen de colaborare e de domeniul trecutului. Dar Dumnezeu mai avea de derulat file în cartea acestor legături.
Cu Vio am reluat colaborarea pe alt plan, la Radio Torent Creştin, o colaborare deosebită. Ea a condus şi un atelier de discuţii la Plopu 25: „Între romanţă şi iubire”.
Cornel, fiind un excelent om practic, a condus o echipă la munca pentru ziua de joi de la Plopu şi chiar că s-a simţit acest lucru în condiţiile de anul acesta.
Însă ce e şi mai frumos este că Dumnezeu a extins aceste legături.
Aproape în fiecare an ei şi-au adus copiii la Plopu, măcar o zi. Astfel ei au crescut în acest spirit de slujire în libertate dar cu responsabilitate.
Ruben, primul lor fiu, avea o dorinţă în fiecare an: să doarmă în fân. Şi tatăl său i-o îndeplinea. Îmi aduc aminte de curiozitatea din ochii lui Ruben când venea la tabără. Acum e doar o chestiune de timp până când va fi şi el parte a echipei de organizare. Între timp am devenit coleg cu Ruben la Radio. Şi ce treabă bună face la nici 10 ani!
Filip, cel de al doilea fiu l lor, a fost protagonistul unui moment extrem de semnificativ.
În prima zi a studiului mi-a fost asistent. Mă bucur că au rămas ceva secvenţe care vorbesc de la sine. Vă asigur că nu a fost nimic regizat.
A fost o inspiraţie de moment la care el a răspuns foarte spontan, dar în acelaşi timp natural.
Tema taberei fiind „luptă-te lupta cea bună”, îmi povestea că îi plac luptele şi jocurile de strategie.
La aceasta am făcut eu apel şi el a răspuns fermecător. Nu uitaţi că e un răspuns al unui copil de doar 6 ani.
Ascultaţi cuvintele lui: Filip – Strategie în luptă
Pentru conformitate iată şi clipul video din care puteţi vedea contextul în care au fost spuse cuvintele lui Filip.
Urmează Elias!
