Ispita şi răsplata

0
100

Ispita şi răsplata sunt două cuvinte des folosite în limbajul creştin.

Ispita înseamnă tentaţia de a avea ceea ce nu e îngăduit, când nu e îngăduit, sau cum nu e îngăduit.
Da, chiar şi lucrurile bune pot să constituie obiectul ispitei.
De exemplu, mâncarea este bună şi necesară, însă folosirea ei în exces este dăunătoare şi fizic şi spiritual.
Relaţiile sexulale sunt lăsate de Dumnezeu ca un dar, nefiind păcătoase, dacă sunt în interiorul căsniciei, dar Dumnezeu este împotriva relaţiilor sexuale extramaritale.
Cedând ispitei obţii un avantaj imediat, chiar dacă nelegitim.

Răsplata este „premiul” pe care îl primeşte cineva pentru ascultarea lui.
Cedând ispitei obţii avantaje imediate, pe când comportamentele corecte aduc o răsplată, în general, în viitor.

Conflictul care se naşte în interiorul unui credincios este acesta: merită să reziste ispitei prezentului, în speranţa răsplăţii viitoare?
Şi aceasta nu este deloc o problemă teologică, sau doar teologică.
În fiecare zi suntem în faţa acestui examen.
Şi interesant este că la „cântărirea” celor două, deobicei nu prevalează criteriul valorii, ci al proximităţii ofertei.
Aici sunt multe căderi.
Teologii şi psihologii pot defini mai bine cauzele acestui tip de reacţie.

Nu mă hazardez să teoretizez, însă aş putea să repet câteva cuvinte: „…nici de frica iadului, nici de dragul raiului, ci de dragul Celui ce m-a iubit până dincolo de moarte.”
Poate că nici concentrarea pe răsplată nu este cea mai bună abordare, ci concentrarea pe persoana Lui: nu pentru că îmi dăruişte ceva, ci pentru că mi S-a dăruit.

Iată şi o ilustrare reuşită a luptei de care vorbeam, fără să numesc păcat faptul că unii copilaşi au mâncat jeleul din farfurie.