Inimă de tată

Câteodată ni se pare că suntem singuri, că nu mai sunt oameni care să gândească duhobniceşte şi parcă nu mai merită să luptăm.
Această descurajare a venit şi peste oameni mari ai lui Dumnezeu, cum a fost Ilie.
Numai că Dumnezeu nu ne lasă să ne plângem de milă şi ne spune că mai sunt mulţi alţii care nu şi-au plecat genunchii în faţa altor dumnezei.
Acum mai bine de 10 ani am primit şi eu această încurajare şi am scris această scurtă meditaţie.
Poate îţi va folosi şi ţie. Mie mi-a prins bine.

– Unde-mi sunt fiii, întrebă stăpânul?
– Unul seamănă vânt, altul seceră furtună; unul hraneşte porci, iar alţii dorm, răspunse slujitorul.
Lacrimi amare i-au brăzdat obrajii stăpânului, ca nişte mărgăritare născute din grea suferinţă.

– Doamne, nu plânge! Iata că mai văd şi alţi fii de-ai tăi. Unul pescuieşte, altul face corturi; unul drege zidurile cetăţii, iar altul împarte grâu la cei înfometaţi.
Şi peste întristare se aşternu bucuria.

Dar ce greu de purtat este amestecul de lacrimi şi zâmbet!

Mitruţ Ştiopu



Poţi să adaugi un comentariu, sau un link de întoarcere.

Lasă un comentariu

Designed by: Pearl necklace | Thanks to Mobile Phone Reviews, Vacuum Cleaners and FTA FILES