Trăim într-o perioadă în care suntem asaltaţi pe toate canalele de informaţie.
Faceţi un test: tastaţi ce vreţi în Google Search şi veţi vedea câte referinţe ies în urma acestei căutări.
Aşa cum scrie Scripura în zilele din urmă cunoştinţa va creşte.
Numai că avem o problemă serioasă. În oceanul acesta de informaţie, calitatea ca şi criteriu de evaluare este înlocuită de notorietate.
Pentru a fi aleasă de către consumatorul final, informaţia trebuie să fie ori extraordinar de valoroasă şi obligatoriu promovată bine, ori să fie cât mai spectaculoasă, ceea ce o face să iasă în evidenţă ca o persoană îmbrăcată în roşu la o ceremonie sobră.
Am putea să găsim scuze celor ce îşi câştigă pâinea din vânzarea informaţiei. Competiţia e extrem de dură şi nu îţi lasă decât cele două alternative: valoare mare sau senzaţional.
Ceea ce însă este îngrijorător este că şi creştinii se pot îmbolnăvi de goana după senzaţional.
Şi periodic apar teme care sunt aşa de interesante încât ne absorb energiile în aşa măsură încât „mâncăm” şi „respirăm” subiectul. Devenim captivaţi de acea temă, idee, dezbatere…
După o vreme ne plictisim, suntem dezamăgiţi, sau doza de senzaţional trebuie mărită.
Care sunt subiectele zilei acum?
În domeniul politic a trecut campania prezidenţială. Acum e palpitantă competiţia pentru alegeri interne în partide.
A fost gripa aviară, acum e gripa porcină şi toate scenariile legate de interesele din jurul acesteia.
A fost uitat Katrina sau tsunami, dar a apărut Haiti. Nu vreau să fiu maliţios, dar în curând şi Haiti va ceda locul altor evenimente şocante.
A fost Titanic. Acum e Avatar. Va trece şi el, deşi acum e comentat şi răscomentat.
Au fost păstori eroi. Acum se caută turnătorii. Se potoleşte şi treaba asta.
Şi uite aşa se intră într-un cerc vicios: media prezintă senzaţionalul, consumatorul se hrăneşte cu el, dar după o vreme are nevoie de o doză mai mare.
Ar fi mai corect să spunem că de fapt nu e nici măcar un cerc vicios, ci o spirală descendentă după criteriul calităţii sau ascendentă după criteriul senzaţionalului.
Şi ce e rău în a prezenta realitatea, aş putea fi întrebat? Nu e rău, dar e o diferenţă între a ilustra decent realitatea şi a o prezenta exhibiţionist. Şi durerea trebuie respectată.
Şi mai apoi din alt punct de vedere, una e să consumi ştirile despre aşa ceva şi să faci declaraţii de compasiune şi alta e să acţionezi.
E nevoie de cenzură? Doamne fereşte!
Dar de autocenzură este nevoie; cel puţin la creştini!
