Gânduri în timp

2
94

În anul 2004 fetele de la grupul de tineret, cu care lucram la acea vreme, au organizat o întâlnire specială, doar ele, fără băieţi, o întâlnire neformală.
Am fost solicitat să le transmit câte un mesaj scurt, fiecăreia dintre ele, aşa că am înregistrat câte un clip audio de câteva secunde.
Am pus în acele clipuri ceva special pentru fiecare, ceva ce credeam că au nevoie şi care venea din inimă.

Suntem acum în 2010. Au trecut 6 ani. La vârsta adolescenţei 6 ani e foarte mult.
Am reascultat acele gânduri şi mi-am adus aminte de fiecare dintre fete cu duioşie, ca de copiii mei.
Ar fi interesant dacă ele ar reasculta acele gânduri şi şi-ar regăsi parcursul acestor ani în ele.
Dar sincer cred că unele dintre acele gânduri pot folosi şi altora care vor asculta.
Mie însumi mi-au folosit.

2 COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.