"Detalii"

0
75

A rămas încetăţenită expresia preluată din Cântarea Cântărilor, „vulpile cele mici, care strică viile”, ca o sintagmă pentru lucrurile mărunte care pot face stricăciuni mai mari decât ne-am putea imagina.

Am dat peste o imagine a unei chitări pe care am avut-o la o ediţie de Tineri pentru Hristos, chitară pe care pe un autocolant scria: Isus Hristos mi-a schimbat viaţa.
E frumos să vezi că proprietarul acestei chitări a vrut să declare această schimbare interioară şi pe obiectele sale.

Parcă acum a cam trecut obiceiul bun ca pe pereţii creştinilor să mai fie tablori cu versete, aşa cum aveam în copilărie, ba chiar şi pe Biblii în loc să apară autocolante cu caracter creştin apar cu artistul preferat, sportivul preferat sau brandul de echipament sportiv care „te înalţă” în ochii prietenilor tăi.
Tricourile sau şepcile noastre mai puţin poartă declaraţii ale calităţii noastre de creştin şi mai mult valori trecătoare ca să nu vorbesc de non-valori sau anti-valori.
Nici măcar ignoranţa nu poate fi invocată ca scuză.
Cu jenă am văzut o doamnă creştină care purta cu nonşalanţă, ba chiar cu plăcere, un tricou cu conotaţii sexuale evidente.
Era în engleză, dar orice adolescent ştia ce spune acea inscripţie.

Adeseori am întrebat adolescenţii dacă ştiu ce semnifică inscripţia de pe obiectele lor.
Şi câteodată chiar sună interesant, chiar asemănător cu creştinismul, dar poate fi budism, newage, sau pur şi simplu umanism.

Deşi lucrez la o firmă la care primeam foarte multe obiecte promoţionale am spus că evit să fac reclamă acestora şi că dacă ar fi să port un obiect de îmbrăcăminte aş purta unul cu mesaj creştin sau al firmei pe care o reprezint.

Poate nu ar fi rău să-ţi faci inventarul.

Dacă eşti proprietatea lui Dumnezeu, numai El poate decide ce valori promovezi.