Declaraţii de dragoste

0
79

Scriptura spune că noi suntem mireasa şi Mirele este Isus.
O căsnicie se bazează pe iubire, înainte de toate, nu pe altceva, oricât de nobilă ar fi aceea motivaţie.
Expresia verbală a acelei iubiri este Te iubesc!
Dumnezeu nu ezită să ne facă această declaraţie şi mai apoi s-o şi dovedească în mod practic.
Copii Săi au ceva de învăţat de la El în sensul acesta.
Oare doar „exaltaţii” religioşi Îi spun lui Dumnezeu Te iubesc, sau orice credincios ar trebui să Îi declare dragoste lui Dumnezeu?
Se pare că prea mulţi credincioşi sunt prea „timizi” pentru a mai face această declaraţie.
Cu siguranţă că nu trebuie să-I spui lui Dumnezeu Te iubesc decât din inimă, dar asta devine o scuză pentru cei căldicei.
Dacă nu vine din inimă, în loc să taci şi să ţi se pară normal să fie aşa, mai bine ai vedea ce a răcit inima ta de nu se mai comportă ca o inimă de îndrăgostit.
O inimă fierbinte, de îndrăgostit, va mişca şi buzele.

Pe de altă parte sunt „vorbăreţii” religioşi.
Ei Îi declară lui Dumnezeu foarte uşor că Îl iubesc, la fel cum spun că iubesc ciocolata sau filmele de aventuri.
Prin urmare iubirea se declară şi se dovedeşte.
De-abia atunci ajunge de la inimă la inimă.
Iată două exemple:
Domnul mi Se arată de departe: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!” (Ieremia 31:3)
De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine, şi popoare pentru viaţa ta. (Isaia 43:4)

Declaraţia de dragoste e urmată de acţiuni concrete din partea lui Dumnezeu.
Şi în câte moduri nu îşi dovedeşte dragostea Dumnezeu faţă de noi!

Vrea Domnul nostru să audă din gura noastră această declaraţie de iubire.
După ce au prânzit, Isus i-a zis lui Simon Petru: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” „Da, Doamne” I-a răspuns Petru „ştii că Te iubesc.” (Ioan 21:15)

Când I-ai făcut ultima oară o declaraţie de iubire lui Dumnezeu?
De ce nu ai face-o chiar acum?

Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea! (Psalmi 18:1)

Brian Doerkesen – Father To Son

Son, you are my treasure Son, love beyond measure Fills My heart for you, My son I want to be your friend To walk close beside you Until all time will end

Every song you hear Will whisper that My love is near Golden notes and melody Touching you in harmony

Son, your life is precious Son, you need to know this Truth will never die, My son Whenever you feel afraid When shadowy twilight falls Across your way

Brian Doerkesen – Tată către fiu

Fiule, tu eşti comoara mea Fiule, dragoste fără măsură Îmi umple inima pentru tine, fiul meu Vreau să fiu prietenul tău Să merg aproape de tine Până la sfârşit

Fiecare cântec pe care îl auzi Îţi va şopti că dragostea mea e aproape Note de aur si o melodie Să te atingă în armonie

Fiule, viaţa ta este preţioasă Fiule, trebuie să ştii aceasta: Adevărul nu va muri niciodată, Fiul meu Când ţi-e frică Când nori negri se lasă Pe cărarea ta.