Arhiva pentru categoria ‘Resurse’

Dor de ieri

Viaţa mea se împarte cam aşa: 3/5 trăită în vremurile de dinainte de 1989 şi 2/5 în perioada de după 1989.
Dacă aş lua ca parametru viteza cu care se schimbă acum lucrurile aş spune că e o lume care „aleargă” din ce în ce mai repede.
Înainte de 1989 părea că nu se prea schimbă nimic. În copilăria mea erau doar 2-3 tipuri de bomboane la Alimentara (aşa se numea atunci minimarketul). Nu prea aveam bani pentru ele.
În şcoala generală puteam să cumpăr 3 tipuri de cornuri, dacă le găseam. Câteodată le găseam, dar bani nu găseam.
În timpul liceului eram bucuros dacă reuşeam să cumpăr o carte controversată. Era mai uşor dacă aveai o cunoştinţă la librărie. Eu nu aveam.
În timpul facultăţii aş fi fost bucuros să pot să merg într-o excursie în Ungaria. Mie nu mi s-a aprobat.
După facultate erau 2 ore de televiziune alb-negru cu omagii pentru un singur om şi eventual pentru soţia sa. Eu nu aveam televizor.
Aşa că îmi doream ceea ce nu aveam şi m-am bucurat că s-a schimbat regimul politic.
Pe lângă faptul că am primit ceea ce îmi doream înainte a trebuit să mă înscriu în cursa asta a schimbării şi volens-nolens am tot alergat de atunci.
Am intrat în era IT cu un computer care avea un HDD de 4o Mb şi un RAM de 1 Mb. Da, nu am greşit deloc.
Am început cu DOS şi apoi toate generaţiile de Windows, şi am cam fost contemporan cu companiile software importante.
Am intrat în networking chiar la apariţia Internetului şi am parcurs toţi paşii de la primele încercări de conectare până la Google Wave, de la Web 1.0 până la incipientul Web 3.0.
După toată această goană nebună îmi doresc să mai „gust” trecutul.
Acum realizez că mi-e dor de mobila aceea rustică, de mâncarea tradiţională, de gardurile cu uluci, de stâlpii de telegraf şi de trenurile cu cărbuni, de uliţele paşnice ale satelor de munte şi de fântânile cu cumpănă, de morile de apă şi de batoza care treiera grâul şi de câte şi mai câte.
Amintirea lor îmi aduce senin în inimă şi miros de seară de toamnă petrecută pe banca de la poartă.
Câteodată îmi mai alin dorul cu fotografiile sau stând de vorbă cu oameni în vârstă.

Pace pe pământ

Poate că cel mai folosit cuvânt în legătură cu această sărbătoare a Naşterii lui Isus este pacea.
Şi aşa este: Isus a venit să aducă pacea, îngerul şi oastea cerească vestesc pacea, oamenii îşi doresc pacea şi o caută…
Cu toate acestea numai pace nu e. Peste tot e luptă şi frământare şi în cel mai bun caz este câte un armistiţiu. Şi asta e le nivel individual, al familiei, al societăţii, chiar şi al bisericii, nu numai în relaţiile dintre ţări.
Şi într-un anumit sens nu ar trebui să ne mire. Starea normală, naturală, pe un pământ ce a fugit de Dumnezeu este războiul, lupta, nu pacea.
Pacea trebuie căutată, pacea trebuie păstrată, pacea trebuie cultivată, pacea trebuie să fie o stare a minţii, a inimii şi de ce nu chiar a trupului.
Şi de fapt este căutarea după un Isus profund, un Isus care doarme chiar şi în furtună.
Subiectul acesta „mă tot caută” în ultimile zile.
Şi-mi doresc să am inima mai mare decât capul, adică să cunosc pacea mult mai mult decât să ştiu despre pace.
Henry Wadsworth Longfellow (1807-1882) a scris în 1863 un poem ce a devenit mai târziu o colindă cunoscută. Acesta se numeşte I Heard The Bells On Christmas Day (Am auzit clopotele în ziua de Crăciun). Poemul a fost scris în timpul Războiului Civil unde fiul său a pierit ucis. Acest lucru se adăuga pierderii tragice a scumpei sale soţii într-un incendiu plecat de la o lumânare.
Război, vieţi pierdute, pierderi de un fel sau altul; mai poţi avea pace?
Dacă unii pot înseamnă că nu e imposibil.
Cântecul cel mai difuzat anul trecut în această perioadă a fost acesta, de pe albumul Peace On Earth (Pace pe pământ) al grupului Casting Crowns pe textul lui Longfellow:
I heard the bells on Christmas day Their old familiar carols play And mild and sweet their songs repeat Of peace on earth good will to men
And the bells are ringing Like a choir they’re singing In my heart I hear them Peace on earth, good will to men
And in despair I bowed my head There is no peace on earth I said For hate is strong and mocks the song Of peace on earth, good will to men
But the bells are ringing Like a choir singing Does anybody hear them? Peace on earth, good will to men
Then rang the bells more loud and deep God is not dead, nor doth He sleep The wrong shall fail, the right prevail With peace on earth, good will to men
Then ringing singing on its way
The world revolved from night to day A voice, a chime, a chant sublime Of peace on earth, good will to men
And the bells they’re ringing Like a choir they’re singing And with our hearts we’ll hear them
Peace on earth, good will to men
Do you hear the bells they’re ringing? The life the angels singing Open up your heart and hear them Peace on earth, good will to men
Peace on earth, Peace on earth Peace on earth, Good will to men

Dacă dragoste nu e…

Unul dintre cele mai folosite cuvinte cu rost şi mai ales fără rost este dragostea, sau iubirea.
Şi cu cât este pronunţat şi invocat mai mult, declamat şi declarat în orice ocazie, cu toate că se scriu cărţi despre iubire şi se fac seminarii, tot mai puţină dragoste este.
Creşte numărul avorturilor, creşte rata divorţurilor, creşte violenţa domestică…
Paradoxul este că vectorii proclamării iubirii sunt tocmai cei ce o calcă atât de uşor în picioare: celebrităţile.
Revistele mondene, televiziunea, romanele de dragoste, Hollywood-ul ne arată imagini romanţate şi ne servesc reţete de iubire.
Şi tinerii sunt minţiţi şi îndoctrinaţi acceptând ideea că iubirea înseamnă romanţă şi aventură sexuală, că a nu avea o „relaţie”, chiar dacă nu eşti căsătorit, e un anacronism.
Puritatea sexuală este un lucru ce nu mai este acceptabil pentru că, nu-i aşa, trebuie să intri pregătit într-o viitoare căsătorie.
Până şi oamenii în vârstă îşi pierd minţile şi renunţă la partenerul sau partenera de viaţă, persoana care a fost alături la bine şi la rău, făcând greşeala să creadă că iubirea se poate obţine cu bani sau poziţie socială.
Lipsa de dragoste se manifestă şi prin egoismul cuplurilor care nu vor să aibă copii, de dragul carierei, sau din narcisism, fiind îndrăgostiţi de cum arată.
Asta nu are decât o singură explicaţie: oamenii au uitat că iubirea nu e un concept ci este o Persoană.
Dumnezeu este iubirea şi nu orice fel de iubire, ci una care se jertfeşte.
De aceea numai El ne poate învăţa ce este iubirea. Naşterea lui Hristos, jertfa Sa, mântuirea Sa, sunt dovezi ale iubirii Sale, lecţii vii.
Duhul Sfânt produce această iubire în noi. Roada Sa este dragostea.
Poate că citirea şi recitirea acelui „manifest al iubirii”, pe care îl găsim în 1 Corinteni 13 ne-ar deschide ochii care este „manualul” iubirii şi ne va răspunde întrebărilor noastre.

Jaeson Ma, un slujitor al lui Dumnezeu pentru generaţia tânără şi nu numai, este o imagine vie a iubirii lui Dumnezeu, care este acum transmisă mai departe.
Mama sa, o femeie credincioasă, nu a vrut să-l avorteze şi l-a păstrat chiar dacă era divorţată.
American de origine chineză, a crescut într-un cartier vietnamez unde a intrat în bandele de traficanţi de droguri şi a ajuns şi în închisoare.
Iubirea lui Dumnezeu l-a cucerit într-un mod radical şi viaţa lui a luat cu totul altă direcţie.
Actualmente Jaeson deşi are doar 27 ani este preşedintele Campus Church Networks, reuşind să planteze mai bine de 200 de biserici în campusurile universitare din întreaga lume.
L-a cucerit iubirea lui Dumnezeu, îl mişcă iubirea lui Dumnezeu, arată iubirea lui Dumnezeu, şi cântă iubirea adevărată.
Iată un cântec extraordinar despre iubire, chiar aşa intitulat Iubirea.
Cântecul este inspirat din 1 Corinteni capitolul 13. El circulă în mai multe versiuni.
Eu am ales două dintre ele, cea de-a doua fiind subtitrată în limba română.
La final îl veţi vedea pe Jaeson Ma depunând o scurtă mărturie.

Plini de roada neprihănirii

„plini de roada neprihănirii, prin Isus Hristos, spre slava şi lauda lui Dumnezeu”
(Filipeni 1:11 – Context: Filipeni 1:2-11)

Ce? Cum? Pentru ce?
Ce aşteaptă Dumnezeu de la noi? Ce aşteaptă apostolii de la noi? Ce aşteaptă oamenii de la noi?
Cum pot rodi abundent? (dacă se mai poate!) Cum şi cu ce îi pot „hrăni” pe cei flămânzi?
Care e rolul meu pe Pământ, ca şi creştin? Avem vre-o “datorie” faţă de Dumnezeu?

E păcat că atât de multe realităţi spirituale sunt înlocuite de surogate mai mult sau mai puţin reuşite (dacă un surogat poate fi numit reuşit): produse religioase, produse culturale, produse emoţionale sau raţionale …
Toate acestea au ceva în comun: arată bine,  dar nu au viaţă şi nu transmit viaţă.  
Se produce o sofisticare din ce în ce mai  “profesională” a metodelor de a mima viaţa şi/sau roada ei. Un amestec grotesc şi bizar de înţelepciune omenească şi “marketing spiritual”, emoţii şi senzaţional, mituri şi superstiţii bine machiate şi îmbrăcate, duc la senzaţia că eşti în Muzeul Figurilor de ceară, în care totul e aşa de frumos şi de „real”, dar … NE-VIU!

De partea cui te situezi? A VIEŢII şi a ROADEI, sau a MORŢII  şi a COMPORTAMENTULUI RELIGIOS?
Te interesează şi pe tine şi ar fi bine să fii foarte interesat pentru că doar VIAŢA biruieşte MOARTEA, nu RELIGIA!

Mitruţ Ştiopu
Caransebeş
15.10.2005

Descarcă la rezoluţia de 1280 x 720 px.
Plini de roada neprihănirii

Mulţumire

Ioan Alexandru – Mulţumire

Şi pentru nori aceste flamuri sure
Ce se târăsc pe culmi şi ocolesc
Din miazănoapte către răsărituri
Cuvine-se adânc să-Ţi mulţumesc

Şi pentru ploi şi pentru greul vânt
Şi pentru zi şi pentru nopţi şi pentru stele
Şi pentru vremi şi jumătăţi de vremi
Şi pentru pacea cântecelor mele

Pentru izvor şi pentru vii şi stâni
Şi ce e dincolo de oseminte
Pentru strămoşi şi pruncii nenăscuţi
Şi bucuria-aducerii-aminte

Pentru zăpezi şi crini şi pelicani
Şi busuioc şi fluturi şi uitare
Şi pentru amintiri îţi mulţumesc
Şi pentru ziua mea de-nmormântare

Şi pentru anotimpuri luni şi ani
Pentru făclii şi spaime şi lumină
Pentru veşmintele de sărbători
În vatra asta stinsă de lumină

Descarcă (rezoluţie 1280×720 px.)

Dacă trandafirii ar vorbi

1 Tim. 6:6-8 “Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig.
7  Căci noi n-am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea.

8  Dacă avem, deci, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns.”
(Context: 1 Tim. 6:3–19)  

Majoritatea problemelor cu care se confruntă creştinismul astăzi sunt legate de poziţionarea noastră în teatrul de luptă „materie-spirit”Materialismul, sub toate aspectele lui, mai mult sa mai puţin rafinate: acumularea excesivă, iubirea de bani, zgârcenia, egoismul, pofta ochilor, beţiile, îmbuibările, hoţia, minciuna economică, delapidarea, nemulţumirea, cârtirea, invidia, corupţia, îngrijorarea, înşelăciunea, falsificarea, răsturnarea scării de valori, etc., face ravagii între creştinii de orice denominaţiune, de orice vârstă şi din orice zonă a globului.   
De ce e aşa?
Un răspuns nu e simplu de dat, dar apostolul Pavel ne atrage atenţia la 3 aspecte pe care cei înţelepţi le vor lua în seamă:
  1. Reaşezarea sistemului de valori (v. 6) „evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig”
  2. Perspectiva veşniciei (v. 7) „noi n-am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea”
  3. Mesajul radical (v. 8) „dacă avem, deci, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns”

Vrei să faci parte din generaţia “tineri pentru materie – tpm” , sau din generaţia “tineri pentru Hristos – tpH” ?

Notă: Aceste cuvinte au fost scrise în Invitaţia adresată tinerilor pentru a participa la Sărbătoarea Mulţumesc 9, din data de 23.10.2004.


Poţi descărca acest material la rezoluţia de 1280×720 px.
Dacă trandafirii ar vorbi

Lumina din debara

Cu câteva nopţi în urmă mi s-a întâmplat un lucru ciudat.
O furtună puternică a cauzat întreruperea curentului în cartierul nostru. Când s-a întrerupt lumina, m-am dus, pe bâjbâite în debaraua unde păstram lumânările pentru situaţii ca aceasta. La lumina unui chibrit pe care l-am aprins m-am uitat pe raftul pe care ţineam lumânările.
Erau acolo, aşezate în suporturile lor, topite până la diferite nivele după cum fuseseră folosite cu alte ocazii. Am întins chibritul şi am aprins patru dintre ele.
Dintr-o dată s-a luminat toată încăperea! Tot vălul acela de întuneric a fost înlăturat de o caldă şi dulce lumină aurie! Am văzut congelatorul de care-mi lovisem genunchiul şi uneltele care erau cam împrăştiate prin debara.
Ce mare lucru să ai lumină!” – am exclamat cu voce tare, după care, uitându-mă către lumânări am spus: „Dacă aici în debara luminaţi aşa de frumos, staţi să vedeţi când vă duc acolo unde e nevoie de voi!
Una dintre voi va fi aşezată pe masă ca să putem mânca. Alta va fi sta pe biroul meu ca să pot citi. Una dintre voi va ajunge la soţia mea ca să poată croşeta. Şi pe tine – am spus către cea mai mare – „te voi duce în camera mare ca să luminezi tot spaţiul de acolo!
Mă simţeam cam ridicol vorbind cu lumânările, dar ce să faci când se ia lumina?
M-am întors ca să plec, având lumânarea mare în mână, când am auzit o voce:
Stai! Rămîi pe loc!
M-am oprit. „E cineva aici”, m-am gândit. Apoi m-am liniştit. „E doar soţia, care mă tachinează pentru că vorbesc cu lumânările.
Bine dragă, lasă gluma, am spus în semiîntuneric.
Nici un răspuns. Hm, poate a fost vântul.
Am mai făcut un pas.
Stai, am spus!” Era aceeaşi voce. Mâinile au început să-mi tremure.
Cine vorbeşte?
Eu!” Vocea venea din mâna mea.
Cine eşti tu?Ce eşti tu?
Eu sunt o lumânare!
M-am uitat la lumânarea pe care o aveam în suportul ei. Dădea o lumină foarte puternică, de culoarea aurului. Lumânarea era roşie şi era într-un suport din lemn tare, care avea un mâner solid.
M-am uitat din nou împrejur ca să vad dacă nu cumva vocea venea din altă parte.
Nu mai e nimeni aici, decât tu, eu şi celelalte lumânări”- m-a informat vocea.
Am ridicat mai sus lumânarea ca s-o pot privi mai de aproape. N-o să vă vină să credeţi ce am văzut: era o faţă mică, mică în ceara lumânării. (Vi-am spus că n-o să mă credeţi!)
Nu doar o faţă de ceară pe care cineva s-o fi sculptat acolo, ci una care era ca a noastră, cu mişcări, cu gesturi, plină de expresie şi viaţă.
Nu mă scoate de aici, din debara!
Poftim?
Am spus să nu mă scoţi afară din această încăpere!
Ce vrei să spui? Trebuie să te duc de aici. Tu eşti o lumânare. Datoria ta este să luminezi. Acolo e întuneric. Oamenii îşi zdrobesc degetele de la picioare şi se lovesc de pereţi fără lumină. Tu trebuie să mergi acolo şi să luminezi locul!
Dar nu mă poţi duce încă. Nu sunt pregătită!”, mi-a spus lumânarea cu ochi rugători. „Am nevoie de mai multă pregătire.”
Nu-mi venea să-mi cred urechilor! „Mai multă pregătire?
Da, am decis că am nevoie să studiez mai amănunţi cum se dă lumina, pentru ca să nu merg afară şi să fac o sumedenie de greşeli. Ai fi surprins să vezi cât de deformată este lumina care vine de la o lumânare neştiutoare! De aceea fac nişte studii acum. Tocmai am terminat o carte despre rezistenţa curenţilor de aer. Acum ascult nişte casete despre cum se fac şi se păstrează fitilele lumânărilor şi citesc cea mai bună carte despre proiectarea luminii. Ai auzit de această carte?
Nu” am răspuns.
S-ar putea să-ţi placă. Se numeşte <Să luminezi cu expresivitate!>
Sună interesant! 
Ce m-a apucat? Ce fac aici? Stau la taclale cu o lumânare, în timp ce soţia şi fiica mea sunt acolo în întuneric!
„Bine atunci, nu eşti singura lumânare de pe raft. Te voi stinge şi le voi lua pe celelalte!
Dar nici n-am apucat să trag aer în piept că am şi auzit alte voci:
Nici noi nu vrem să mergem!
Era o conspiraţie. M-am întors şi m-am uitat la celelalte lumânări; fiecare lumină a lor pâlpâia deasupra unei feţe miniaturale.
Acum nu mă simţeam doar ciudat că stăteam de vorbă cu nişte lumânări, ci eram de-a dreptul jignit.
Voi sunteţi lumânări şi slujba voastră e să luminaţi locurile întunecoase!
Asta crezi tuspuse lumânarea cea mai îndepărtată, o lumânare lungă, cu o voce de sfânt. Tu crezi asta, dar eu sunt ocupată.
Ocupată?
Da, meditez!
Ce, o lumânare care meditează?
Da, meditez la importanţa luminii. Mă simt iluminată de aceste meditaţii!
Am încercat să ajung la pace cu ele.
Ascultaţi! Apreciez ce faceţi voi. Şi eu sun de acord cu meditaţia. Şi fiecare trebuie să studieze şi să cerceteze, dar voi staţi aici de săptămâni bune. N-aţi avut destul timp să vă aranjaţi fitilul?
Şi voi, celelalte două, am întrebat, şi voi vreţi să rămâneţi aici?
Una mai scundă şi mai plinuţă, cu obrajii mai lăsaţi, a vorbit:
Aştept să-mi pun viaţa în ordine. Nu sunt încă aşezată. Îmi pierd uşor cumpătul. Ai putea să spui că sunt cam aprinsă.
 Ultima lumânare avea o voce de femeie, foarte plăcută urechii. „Mi-ar plăcea să ajut” explica ea „dar a lumina în întuneric nu este darul meu!
Asta îmi suna foarte familiar. „Nu este darul tău? Ce vrei să spui?
Vezi, eu sunt cântăreaţă. Eu le cânt celorlalte lumânări pentru a le încuraja să lumineze mai strălucitor!
Şi fără să mă mai întrebe a început să-mi cânte „Vreau mica mea lumină!” (Trebuie să recunosc că avea o voce frumoasă).
Cu ea s-au unit şi celelalte lumânări şi debaraua s-a umplut de cântec.
Hei!” – am strigat eu. „Nu mă supăr dacă cântaţi în timp ce lucraţi! De fapt, ne-ar prinde bine puţină muzică acolo.
Nu m-au auzit. Cântau prea tare. Am strigat şi mai tare.
Hei, haideţi, e destul timp pentru asta mai târziu. Avem de rezolvat o situaţie de criză şi putem să o facem!
Nu se opreau cu nici un chip!
Am pus lumânarea cea mare pe raft, am făcut un pas înapoi şi mi-am dat seama de absurdul situaţiei. Patru lumânări, în stare perfectă, cântându-şi una alteia despre lumină dar refuzând să iasă din debara. Asta era mai mult decât puteam suporta.
Le-am stins una câte una. Ele continuau să cânte până la capăt. Ultima era cea cu voce de femeie. Am suflat în lumina ei chiar la pasajul „iar suflarea rea nu vreau să te stingă”.
Mi-am îndesat mâinile în buzunare. M-am lovit la întoarcere de acelaşi congelator. Apoi m-am lovit de soţia mea care venea după mine.
Unde sunt lumânările”, m-a întrebat ea?
Ele nu… nu vor să… ardă. Dar de unde le-ai cumpărat?
Oh, sunt lumânări de biserică. Îţi aduci aminte de biserica ce s-a închis în cealaltă parte a oraşului? De-acolo le-am cumpărat.”
Atunci am înţeles totul!

Max Lucado
(tradus în 31.12.2003 de Mitruţ Ştiopu)

Binecuvântaţi şi nu blestemaţi

Romani 12:14 „binecuvântaţi şi nu blestemaţi!”

Zâmbesc altora pentru că mie mi-a zâmbit Dumnezeu!
Spun o vorbă bună celui necăjit pentru că mie mi-a spus Isus o vorbă bună când eram căzut!
Dăruiesc celui nevoiaş pentru că mie mi S-a dăruit El când eram pierdut!
Mă jertfesc pentru alţii pentru că pentru mine S-a jertfit Mielul!
Iubesc pe vrăjmaşi pentru că pe mine m-a iubit Domnul pe cand eram vrăjmaşi!
Binecuvântez pentru că am fost binecuvântat de El ca să fiu o binecuvântare!
Binecuvântez şi nu blestem pentru că am fost binecuvântat de El şi nu blestemat!

Mitruţ Ştiopu

Măsura unui om

Nu – Cum a murit? Ci – Cum a trăit?
Nu – Ce a câştigat? Ci – Ce a dăruit?
Acestea sunt lucruri care măsoară vrednicia
Unui om, ca om, indiferent de starea din care provine.
Nu – Care a fost situaţia lui? Ci – A avut inimă?
Şi – Cum şi-a interpretat rolul pe care i l-a dat Dumnezeu?
A fost gata vreodată să spună o vorbă de încurajare
Pentru a readuce zâmbetul, pentru a alunga o lacrimă?
Nu – Care a fost biserica lui? Nu – Care a fost doctrina lui?
Ci – A arătat bunăvoinţă celor cu adevărat în nevoie?
Nu – Ce a scris în ferparul său?
Ci – Câtor oameni le-a părut rău că a murit?
Acestea sunt lucruri care măsoară vrednicia
Unui om, ca om, indiferent de starea din care provine.

Autor necunoscut

Mintea – Un Univers

Puteţi descărca prezentarea Mintea – Un Univers in format avi, la o rezoluţie de 1280×720 px.

Mintea – Un Univres

Designed by: Pearl necklace | Thanks to Mobile Phone Reviews, Vacuum Cleaners and FTA FILES