Arhiva pentru categoria ‘Resurse’

Inimă de tată

Câteodată ni se pare că suntem singuri, că nu mai sunt oameni care să gândească duhobniceşte şi parcă nu mai merită să luptăm.
Această descurajare a venit şi peste oameni mari ai lui Dumnezeu, cum a fost Ilie.
Numai că Dumnezeu nu ne lasă să ne plângem de milă şi ne spune că mai sunt mulţi alţii care nu şi-au plecat genunchii în faţa altor dumnezei.
Acum mai bine de 10 ani am primit şi eu această încurajare şi am scris această scurtă meditaţie.
Poate îţi va folosi şi ţie. Mie mi-a prins bine.

– Unde-mi sunt fiii, întrebă stăpânul?
– Unul seamănă vânt, altul seceră furtună; unul hraneşte porci, iar alţii dorm, răspunse slujitorul.
Lacrimi amare i-au brăzdat obrajii stăpânului, ca nişte mărgăritare născute din grea suferinţă.

– Doamne, nu plânge! Iata că mai văd şi alţi fii de-ai tăi. Unul pescuieşte, altul face corturi; unul drege zidurile cetăţii, iar altul împarte grâu la cei înfometaţi.
Şi peste întristare se aşternu bucuria.

Dar ce greu de purtat este amestecul de lacrimi şi zâmbet!

Mitruţ Ştiopu

Ce iubire!

Sâmbătă.
Dumnezeu s-a odihnit după ce a văzut că toate lucrurile au fost isprăvite. Şi toate erau foarte bune.
Doar creaţia omului, făptuită din iubire, după model divin, L-a putut mulţumi pe Dumnezeu.
Toată zidirea a fost făcută la Cuvântul Său. Doar omul are parte de atingere directă şi de suflare din Dumnezeu. Ce iubire!

Sâmbătă.
Dumnezeu tace. Şi acum s-a isprăvit. Şi acum toate lucrurile sunt foarte bune, chiar dacă nu pare aşa. Ce dragoste de Dumnezeu, să moară-un Fiu în locul meu!

Cum se poate ca unui Dumnezeu aşa de mare să-I pese de o fiinţă aşa de mică?

Dacă nu ar fi dat Dumnezeu decât aceste două dovezi ale iubirii Sale şi tot ar fi fost de ajuns pentru a-I răspunde cu o iubire necondiţionată.
Singurul răspuns corespunzător pentru iubirea necondiţionată a lui Dumnezeu este iubirea mea necondiţionată. (Răspuns corespunzător)

Motivaţii

Printre atât de multe alte sensuri, evenimentele acestei zile din Săptămâna Mare ne pot vorbi şi despre motivaţii, mai slabe sau mai puternice, în urmarea lui Hristos.
Adevărata noastră faţă este arătată în vremuri de criză. Însuşi Dumnezeu îngăduie încercarea credinţei noastre ca un examen după o perioadă de pregătire.
După tradiţie, ziua de vineri, numită şi Vinerea Neagră, este momentul răstignirii Domnului Isus. Doar cu o zi în urmă Scriptura spune că „i-a iubit până la capăt” pe ucenici. Dar ucenicii?
Sita a început de mult să cearnă. Mulţi oameni l-au urmat pe Isus având diferite motivaţii.
Sunt multe pentru a face ceva sau a urma pe cineva.
Teama, interesul, respectul, admiraţia, şi iubirea sunt câteva motivaţii fundamentale.
Unii l-au urmat din interes.Era bine să fii cu cineva care îţi dă de mîncare şi te vindecă când ai nevoie.
Ioan confruntă pe cei ce voiau să se boteze de frică, întrebându-i aspru „cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?”
Au fost unii care l-au respectat pe Isus ca un mare Învăţător.
Petru a fost probabil cel mai mare admirator al Său.
Unul singur şi-a bazat relaţia cu Isus pe iubire.
De ce e aşa de importantă motivaţia?
Vă rog să priviţi cum de la începutul lucrării, până la Golgota, Isus a tot fost părăsit de oameni.
Unii au renunţat repede la urmarea lui Isus, alţii l-au urmat până în Ghetsimani, doi chiar până în curtea Marelui Preot.
Singura motivaţie ce a fost suficient de puternică pentru a-l duce pe cineva până la Golgota a fost iubirea.
Este motivaţia supremă. Datorită acesteia a mers şi Isus până la capăt.
Nu e de mirare că tripla întrebare adresată lui Petru după înviere a fost legată de iubire şi de nimic altceva.
În fiecare an comemorarea răstignirii ne pune în faţa acestui examen: de ce Îl urmez pe Isus? Ce mă motivează? Ce mă împinge înainte?
Numai Iubirea merge până la capăt!

… nici de frica iadului, nici de dragul raiului, ci de dragul Celui ce m-a iubit până dincolo de moarte.
Motivaţie

Cine ia ştergarul?

Într-o zi ca aceasta, Domnul Isus a făcut un lucru nemaiauzit şi cu totul ieşit din comun.
Iată ce scrie în Biblie:
Înainte de praznicul Paştelor, Isus, ca Cel care ştia că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl şi fiindcă îi iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.
În timpul cinei, după ce diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă,
Isus, fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâni, că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce,
S-a sculat de la masă, S-a desbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar, şi S-a încins cu el.
Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor, şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins.
A venit, deci, la Simon Petru. Şi Petru I-a zis: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?”
Drept răspuns, Isus i-a zis: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.”
Petru I-a zis: „Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!” Isus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.”
„Doamne” I-a zis Simon Petru „nu numai picioarele, dar şi mâinile şi capul!”
Isus i-a zis: „Cine s-a scăldat n-are trebuinţă să-şi spele decât picioarele, ca să fie curat de tot; şi voi Sunteţi curaţi, dar nu toţi.”
Căci ştia pe cel ce avea să-l vândă; de aceea a zis: „Nu Sunteţi toţi curaţi.”
După ce le-a spălat picioarele, Şi-a luat hainele, S-a aşezat iarăşi la masă şi le-a zis: „Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu?
Voi Mă numiţi „Învăţătorul şi Domnul” şi bine ziceţi, căci Sunt.
Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi Sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora.
Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu.
Adevărat, adevărat, vă spun, că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis.
(Ioan 13:1-16)

Acum mai bine de 10 ani am scris o meditaţie inspirată din acest eveniment. Şi de aceea am dorit să o aduc la lumină. Cred că e şi acum de actualitate. Şi probabil va fi până se va întoarce Domnul Isus.

Cine ia ştergarul?

Într-o lume a celor avuţi,
cine-şi mai aruncă pâinea pe ape?

Într-o lume „raţională”,
cine mai urcă pe Muntele Moria împreună cu singurul său fiu?

Într-o lume a comodităţii,
cine mai aduce „jertfe care costă”?

Într-o lume plină de tâlhari,
cine mai unge răni cu untdelemn?

Într-o lume a „economiei”,
cine mai sparge vasul cu mir?

Într-o lume a stăpânilor,
cine mai slujeşte?

Într-o lume „plină de praf”,
cine se mai încinge cu ştergarul şi spală picioarele aproapelui său?

Mitruţ Ştiopu

Memento mori

Versetul zilei pe blogul meu este: „Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!” (Psalm 90:12)

E o rugăciune înspre înţelepciune, ce ar trebui să fie permanent prezentă în rugăciunile noastre, scrise şi rostite.
Este o rugăciune a unui om care de orice ar putea fi bănuit, dar nu de lipsă de înţelepciune omenească.
O rugăciune a unui om care a fost educat într-una dintre culturile remarcabile ale istoriei, în aşa zisa şcoală a pustiei, dar şi în conducerea unui popor complicat.
Dar se pare că „numărarea zilelor” are de a face cu sensuri mai adânci, dincolo de rigoarea unui om disciplinat, care respectă strict un program.
Când mă pregăteam să scriu aceste cuvinte mi-au venit în minte aceste cuvinte pe care le-am scris imediat în Gând rostit: „Ştii să trăieşti de-abia când ai învăţat să mori!”
Avem părerea aceasta că viaţa ne stă în faţă generoasă şi că discuţia despre moarte este rezervată celor trecuţi de o anumită vârstă.
Fiind odată într-o excursie, cu familia, am trecut pe lângă un sat. La marginea acestuia, pe un deal, dominând toată zona, era o mică pădurice de brad. M-a intrigat faptul că brazii erau destul de geometric aranjaţi.
Când am ajuns acolo am văzut că era un cimitir al etnicilor germani, pentru că satul fusese locuit de şvabi.
Vizitând acel cimitir, în care ordinea era ca la nemţi, am ajuns într-un sector separat, la o margine a cimitirului.
Cu deformaţia profesională de inginer, mă uitam la data morţii şi la data naşterii şi automat făceam diferenţa. Am realizat că era sectorul copiilor. Toţi avuseseră maxim 12 ani când au murit.
O altă atitudine ciudată este dată de galopul nostru în a face cât mai multe lucruri.
Numărarea zilelor are de a face mai mult cu valorificarea calitativă decât cantitativă a timpului. Dacă am înţelege asta tot timpul, poate că meditaţia creştină (cugetarea) nu ar mai fi cenuşăreasa disciplinelor spirituale, spre exemplu.
La fel, am face ordine în sistemul nostru de valori şi în priorităţile noastre, ne-am analiza motivaţiile şi atitudinile, ne-am vindeca relaţiile, am trăi pentru veşnicie, nu pentru vremelnicie.
În 18 februarie am postat câteva versuri de pocăinţă, dar şi de schimbare de atitudine ale lui Vasile Voiculescu, care scria poezia Păstor rău. Citiţi-le că merită.

Cifre triste

În fiecare zi 45.000 de copii devin orfani.
Sunt peste 143 milioane de orfani pe glob.
În Africa 11,9 % dintre copii sunt orfani.

Exodul 22:22  Să nu asupreşti pe văduvă, nici pe orfan.
Iacov 1:27  Religiunea curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim neîntinaţi de lume.

Vine, vine primăvara!

A cunoaşte-nseamnă iarnă,
A iubi e primăvară.
Lucian Blaga – Primăvara

Ne bate primăvara-n inimi
Să-i deschidem!
Vasile Voiculescu
Sonetele unei iubiri
CLXVIII

Îmi aduc aminte de acest mic cântecel pe care îl ştiu din copilărie. Mărturisesc că nu am fost niciodată împătimit după iarnă. Mi-a plăcut iarna mai degrabă privită pe fereastră. Are o poezie a ei şi un simbolism evident. Iarna simbolizează puritatea, liniştea, domolirea patimilor.
Şi tot atât de adevărat este că iarna simbolizează şi moartea, îngheţul relaţiilor, indiferenţa.
Anotimpurile mele favorite sunt primăvara (târzie) şi toamna (timpurie). Nu mă supără nici vara, ca un iubitor de căldură ce sunt.
De aceea când iarna începe să fie biruită de primăvară, în această luptă ciclică, mă gândesc la simbolismul primăverii.
Primăvara înseamnă înnoire, însufleţire, revitalizare, viaţă abundentă.
Se spune că cu o floare nu se face primăvară. E adevărat, dar cu o floare începe primăvara.
Copil fiind aveam un calendar interior şi ştiam cînd apar ghioceii, toporaşii, viorelele. Mergeam să culegem aceste flori cu bucuria schimbării.
Floricelele acestea firave, dar curajoase, se luptau cu ultimele petice de zăpadă şi îndrăzneau să le înfrunte: o lecţie frumoasă.
Mângâierea soarelui de primăvară, adierea călduţă a vântului de primăvară, vânzoleala insectelor, vigoarea mugurilor şi a primelor frunze, sunt minuni pe care nu poţi să nu le admiri. Şi dacă eşti cinstit nu poţi să nu admiri Viaţa, pe Cel ce a creat fiecare lucruşor.
Şi aşa cum a creat şi însufleţeşte viaţa biologică, tot aşa El a dat şi viaţa spirituală şi o revitalizează.
La înnoirea spirituală mă gîndesc primăvara. Până la urmă ăsta şi este folosul unui om. Natura va trece şi frumuseţea ei va fi înlocuită cu frumuseţea unui Paradis regăsit.
Viaţa din Dumnezeu este garanţia veşniciei.
Vezi:
Vine, vine primăvara 1
Vine, vine primăvara 2

Fericiţi sunt oamenii nesofisticaţi

Când deschid ochii dimineaţa, într-un anumit fel sunt un om nou, somnul având darul să mă decupleze de ziua care a trecut şi astfel să am şansa unui nou început.
De ce azi nu ar fi umblarea mea sub semnul lipsei de duplicitate interioară şi exterioară?
De ce vorbirea mea nu ar rămâne azi la DA – DA şi NU – NU?
De ce trăirile mele nu ar putea să rămână nealterate de pofte nesăbuite şi lipsă de echilibru?
De ce să nu îi dau voie lui Dumnezeu să fie CENTRU în viaţa mea?
E o decizie zilnică să iau crucea, să ma leapăd de mine însumi şi să-L urmez fără vicleşuguri, chiar şi religioase.
Simplitatea inimii şi a minţii nu înseamnă simplism, îngustime, ci înseamnă să trăiesc viaţa intens, fără inimă împarţită şi gânduri ascunse, înseamna de fapt să valorific ziua cu Dumnezeu şi cu semenii mei fără a o irosi într-un teatru ieftin.
Câtă energie trebuie să depui ca să construieşti şi să întreţii o imagine?
Nu ar fi mai bine ca această energie să fie investita în a căuta „mai întâi” pe Împăratul, Împărăţia şi treburile Împărăţiei?

Fericiţi sunt oamenii nesofisticaţi si multă fericire aduc si altora!

Aducere aminte

Vreau să las o moştenire
Cum îşi vor aduce aminte de mine?
Am ales să iubesc?
Am arătat înspre Tine Doamne îndeajuns?
Să las o urmă pe fiecare lucru
Vreau să las o jertfă
Un fiu al îndurării şi harului
Care a binecuvântat Numele tău neformal
Şi a lăsat acest fel de moştenire.
Nichole Nordeman

Cum ai vrea să îşi aducă aminte lumea de tine?
Îşi va mai aduce aminte lumea de tine?
Care sunt lucrurile pentru care vei fi reţinut în memoria, în general aşa de scurtă, a semenilor tăi?
Care sunt lucrurile care au avut un impact real în viaţa semenilor tăi şi care îi împiedică să te uite?
Care sunt lucrurile de valoare pe care le laşi în urmă şi pe care nici praful vremii nu le poate acoperi?
Care sunt lucrurile pentru care Dumnezeu va valida moştenirea şi memoria ta?

Declaraţii de dragoste

Scriptura spune că noi suntem mireasa şi Mirele este Isus. O căsnicie se bazează pe iubire, înainte de toate, nu pe altceva, oricât de nobilă ar fi aceea motivaţie.
Expresia verbală a acelei iubiri este Te iubesc!
Dumnezeu nu ezită să ne facă această declaraţie şi mai apoi s-o şi dovedească în mod practic.
Copii Săi au ceva de învăţat de la El în sensul acesta.
Oare doar „exaltaţii” religioşi Îi spun lui Dumnezeu Te iubesc, sau orice credincios ar trebui să Îi declare dragoste lui Dumnezeu?
Se pare că prea mulţi credincioşi sunt prea „timizi” pentru a mai face această declaraţie.
Cu siguranţă că nu trebuie să-I spui lui Dumnezeu Te iubesc decât din inimă, dar asta devine o scuză pentru cei căldicei. Dacă nu vine din inimă, în loc să taci şi să ţi se pară normal să fie aşa, mai bine ai vedea ce a răcit inima ta de nu se mai comportă ca o inimă de îndrăgostit.
O inimă fierbinte, de îndrăgostit, va mişca şi buzele.
Pe de altă parte sunt „vorbăreţii” religioşi. Ei Îi declară lui Dumnezeu foarte uşor că Îl iubesc, la fel cum spun că iubesc ciocolata sau filmele de aventuri.
Prin urmare iubirea se declară şi se dovedeşte. De-abia atunci ajunge de la inimă la inimă.
Iată două exemple:
Domnul mi Se arată de departe: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!” (Ieremia 31:3)
De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine, şi popoare pentru viaţa ta. (Isaia 43:4)

Declaraţia de dragoste e urmată de acţiuni concrete din partea lui Dumnezeu.
Şi în câte moduri nu îşi dovedeşte dragostea Dumnezeu faţă de noi!

Vrea Domnul nostru să audă din gura noastră această declaraţie de iubire.
După ce au prânzit, Isus i-a zis lui Simon Petru: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” „Da, Doamne” I-a răspuns Petru „ştii că Te iubesc.” (Ioan 21:15)

Când I-ai făcut ultima oară o declaraţie de iubire lui Dumnezeu?
De ce nu ai face-o chiar acum?

Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea! (Psalmi 18:1)

Brian Doerkesen – Father To Son

Son, you are my treasure Son, love beyond measure Fills My heart for you, My son I want to be your friend To walk close beside you Until all time will end

Every song you hear Will whisper that My love is near Golden notes and melody Touching you in harmony

Son, your life is precious Son, you need to know this Truth will never die, My son Whenever you feel afraid When shadowy twilight falls Across your way

Brian Doerkesen – Tată către fiu

Fiule, tu eşti comoara mea Fiule, dragoste fără măsură Îmi umple inima pentru tine, fiul meu Vreau să fiu prietenul tău Să merg aproape de tine Până la sfârşit

Fiecare cântec pe care îl auzi Îţi va şopti că dragostea mea e aproape Note de aur si o melodie Să te atingă în armonie

Fiule, viaţa ta este preţioasă Fiule, trebuie să ştii aceasta: Adevărul nu va muri niciodată, Fiul meu Când ţi-e frică Când nori negri se lasă Pe cărarea ta.

Designed by: Pearl necklace | Thanks to Mobile Phone Reviews, Vacuum Cleaners and FTA FILES