Arhiva pentru categoria ‘Resurse’

Isus, ce nume minunat!

Am primit un scurt mesaj de la Rebeca, o „nepoţică” tare dragă de-a mea.
Iată ce spune ea:
„uica, poate vreţi să vă uitaţi la filmuleţul acesta… L-am văzut de câţiva ani în Austria şi chiar de atunci îmi înmoaie inima. L-am redescoperit în seara asta. Sunt aşa frumoase cuvintele cântarii. Mă întrebam dacă nu e tradusă cumva în româna, deşi mă îndoiesc.” (mai mult…)

Door to Heaven – 1941

Un document video, ce datează din 1941. Un mesaj simplu şi accesibil ce poate fi înţeles de oricine.
Poate şi predicatorii de azi ar putea să se inspire.

Sunday’s Comin’

Gramatică spirituală

Declinarea pronumelui personal în limba română este:
Persoana I: Eu
Persoana a II-a: Tu
Persoana a III-a: El

Într-o gramatică „spirituală” ordinea ar fi: El, Tu, Eu

Iată un exemplu:
El este Domnul
Tu eşti aproapele meu
Eu sunt un rob netrebnic

Notă: Nu îmi aduc aminte unde am auzit prima dată această idee.

Rugă

Aceste versuri, deosebit de inspirate, sunt scrise de Corneliu Coposu.
Ele sunt izvorâte din sufletul celui care după 17 ani de temniţă şi alte multe neajunsuri, înainte şi după 1989, a avut puterea să îi ierte pe cei ce s-au purtat atât de rău cu el.
Versurile sunt însoţite de muzica lui Vali Sterian, el reuşind să surprindă spiritul versurilor.

Rugă
Versuri: Corneliu Coposu
Muzica: Vali Sterian

Cerne, Doamne, liniştea uitării
Peste nesfârşita suferinţă
Seamănă întinderi de credinţă
Şi sporeşte roua îndurării

Răsădeşte, Doamne, dragostea şi crinul
În ogorul năpădit de ură
Şi aşterne peste munţi de zgură
Liniştea, iertarea şi seninul

Oglinda

Câteodată este bine să ne oprim şi să ne gândim la noi înşine, să analizăm ceea ce suntem, ceea ce facem, ce iubim şi ce urâm, în ce ne investim sau ne risipim viaţa, care ar fi lucrurile pe care le-am face altfel dacă am avea a doua şansă…
Multe ni se par neimportante, ca mai apoi să vedem că, nu numai că nu au fost neimportante, ci determinante pentru mersul ulterior al vieţii noastre, pe un palier sau altul.
În ce măsură lucrurile pe care le iubesc, sau le urăsc, sunt cauze sau efecte ale formării mele?
Poate părea doar o întrebare cu iz filozofic, dar realitatea arată că viaţa este ca un şirag de mărgele sau ca un lanţ format din zale, toate importante.
Înţelept nu este cel ce goneşte cel mai tare întro direcţie, ci cel ce are o ţintă, un ritm şi puncte de control.
Cu harta într-o mâna (ce ar trebui să fac) şi cu busola în cealaltă (cum ar trebui să fac) merg înspre ţintă, fără să neglijez detaliile.
Cei ce au văzut un macaz de tren ştiu că două linii se despart cu milimetrii la început, ca mai apoi să ajungă la destinaţii atât de diferite.
Am obişnuit ca măcar odată sau de două ori pe an să stau şi să privesc cu atenţie şi îndelung în oglindă, o oglindă care nu deformează şi nu arată ceea ce mi-ar plăcea mie să arate, cum sunt unele oglinzi, sau vreuna pe care să o pot „îmbuna” pentru ca să reflecte ceva ce mă satisface.
Există o frenezie a analizării altora; ce scriu sau vorbesc, ce făptuiesc, chiar şi ce gândesc.
Am fost adeseori mirat să văd că sunt oameni care ştiu, înaintea mea, ce e în mintea mea.
Oamenii pun gânduri în mintea mea, cuvinte în gura mea şi îmi atribuie fapte la care nici măcar nu m-am gândit.
E treaba lor şi-i iubesc chiar şi aşa.
Preocuparea mea este, şi trebuie să fie permanent, cum arăt în această oglindă care nu minte.
Aceste momente de autoanaliză profundă pot fi legate de anumite momente semnificative, cum ar fi trecerea într-un an nou, aniversarea zilei de naştere, o anumită sărbătoare semnificativă, sau ar trebui provocate.
Motivaţia e simplă. Mergând în această călătorie la întâmplare pericolul este irosirea, ca să nu spun chiar rătăcirea.
Şi ajunge atât?
Cu siguranţă că nu ajunge. Oglinda îţi arată o realitate brută. Şi dacă eşti sincer vei trage nişte concluzii. Concluziile astea îţi spun care sunt corecturile necesare.
Dacă ai voinţa să îndrepţi lucrurile Îi spui asta lui Dumnezeu.
Şi Îi mai spui ceva, că accepţi să plăteşti preţul schimbării.
Şi ca lucrurile să fie clare, faci un legământ cu El în sensul acesta.
Tot procesul e necesar. Şi vă rog să mă credeţi că de multe ori doare cumplit.
Orgoliul tău este prima barieră. E greu să accepţi că ai greşit.
Deciziile pe care trebuie să le iei pot fi dureroase. Te pot pune într-o lumină nefavorabilă în faţa oamenilor.
Preţul ce se cere plătit e o altă barieră.
Merită?
Eu spun că merită. Dar nu mă crede pe cuvânt. Încearcă!

Fascinat

Da, fiind de mic copil o fire meditativă, am preferat să privesc, să mă minunez şi să mă las surprins de toată frumuseţea lui Dumnezeu „risipită” în tot Universul.
Mă fascinează frumuseţeea naturii, în toate formele sale, de la maiestatea muntelui, cu liniştea sa ce spune atât de multe lucruri, până la întinderea mării, cu freamătul său rostitor de poezie.
Deschiderea largă a unei văi şi îngustimea unui canion, croit de o apă tenace, îmi produc bucurii ce nu pot fi spuse în cuvinte.
Fenomenele extreme, deşi înfricoşătoare, mă pun în uimire şi îmi canalizează gândirea, dar şi admiraţia, înspre Dumnezeu.
Dar şi varietatea florilor, a copacilor şi a gâzelor mă fascinează.
Sunt fascinat de complexitatea corpului uman şi am o admiraţie deosebită faţă de gingăşia copiilor.
Privesc cerul noaptea cu mare plăcere, dar şi cu conştienţa infinităţii Universului.
Ce fel de Dumnezeu este acesta care le-a creat pe toate şi le ţine pe toate, dar în acelaşi timp este Tatăl meu?

Iubirea Lui

Când iubirea Lui nu mai poate fi atinsă, ea trebuie văzută
Când iubirea Lui nu mai poate fi văzută, ea trebuie auzită
Când iubirea Lui nu mai poate fi auzită, ea trebuie simţită
Când iubirea lui nu mai poate fi simţită, ea trebuie CREZUTĂ!

Mitruţ Ştiopu

Siguranţa

Siguranţa este unul dintre cuvintele dragi omului. Numai că el asociază acestui cuvânt în general sensuri pământene.
Siguranţa veşnică ar trebui să fie prioritatea noastră.
Mi-am adus aminte de cele cinci siguranţe pe care le învăţam în cursurile de la Navigatorii:
1. Siguranţa mântuirii – 1 Ioan 5:11-12
Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său.
Cine are pe Fiul, are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa.”
2. Siguranţa rugăciunii ascultate – Ioan 16:24
Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi, şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.
3. Siguranţa biruinţei – 1 Corinteni 10:13
Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.
4. Siguranţa iertării – 1 Ioan 1:9
Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.
5. Siguranţa călăuzirii – Proverbe 3:5-6
Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!
Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.

Câteodată ne mai scutură puţin Dumnezeu şi ne pune în situaţii în care realizăm că nu poate fi siguranţă fără Dumnezeu.
Un scurt clip video ne arată o fărâmă din puterea lui Dumnezeu şi nebunia siguranţei fără Dumnezeu.

Ce este omul?

Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă? 
(Psalmul 8:4)

Ce mic e omul, dar în acelaşi timp atât de mare!
Ce mic e omul în comparaţie cu Dumnezeu şi totuşi ce mare este în ochii lui Dumnezeu!
Ce mic e omul când, din mândrie, se vede mare şi ce mare e omul când, în smerenie, se vede mic!
Ce mic e omul văzut de duşmanii lui şi ce mare e omul văzut de prietenii lui!
Ce mic e omul care-şi iroseşte viaţa cu nimicuri şi ce mare e omul care îşi investeşte viaţa în lucrurile plănuite de Dumnezeu pentru el!
Ce mic e omul zgârcit şi ce mare e omul darnic!
Ce mic e omul neîndurător şi ce mare e omul milostiv!
Ce mic e omul care se gândeşte la el şi ce mare e omul care se gândeşte la alţii!
Ce mic e omul care îşi lucrează vremelnicia şi ce mare e omul care îşi lucrează veşnicia!
Ce mic e omul care n-are şi când are şi ce mare e omul care are şi când n-are!
Ce mic e omul care-şi urăşte şi prietenii şi ce mare e omul care-şi iubeşte şi duşmanii!
Ce mic e omul care muşcă mâna binefăcătorului său şi ce mare e omul care întoarce obrazul duşmanului său!
Ce mic e omul fără Dumnezeu şi ce mare e omul cu Dumnezeu!

Mitruţ Ştiopu

Designed by: Pearl necklace | Thanks to Mobile Phone Reviews, Vacuum Cleaners and FTA FILES