Arhiva pentru categoria ‘Tabere’

Remember Plopu 25 (7)

Dumnezeu ne-a creat trup, suflet şi duh. De aceea fiecare om are nevoie legate de toate aceste nivele ale personalităţii sale.
Tabăra Plopu este un loc unde încercăm să trăim o săptămână de viaţă condensată. De aceea ne adresăm fiecărei nevoi în parte.
Departamentul Sport şi Relaxare se adresează nevoii de mişcare şi stare fizică bună a trupului, ceea ce la vârsta copilăriei, adolescenţei li tinereţii este chiar foarte vizibil.
De aceea nu privim aceste nevoie ca ne-spirituale, ci ca ale altui palier decât studiul biblic, să spunem.
Trei sunt direcţiile pe care se lucrează, atât la pregătire, cât şi în timpul taberei:
– competiţii sportive individuale sau pe echipe
– concursuri distractive
– programe şi concursuri interdisciplinare
Este cunoscută dorinţa tinerilor de a se întrece pe ei înşişi, dar şi de a lupta pentru echipa din care fac parte. Corect canalizate aceste dorinţe şi energii duc la o dezvoltare corectă şi armonioasă a lor.
Chiar şi pierderea unei competiţii poate fi un instrument în formarea personalităţii. Nimănui nu-i place să piardă, dar caracterele se cunosc după felul în care ştii să primeşti o pierdere.
Şi departamentul acesta acordă diplome şi premii la sfârşitul taberei.
La Plopu 25 echipa a fost formată din două fete, una din Ploieşti şi alta din Spania, o altă poveste frumoasă care arată cum aranjează Dumnezeu lucrurile.
Laura şi Gabriela au făcut o treabă foarte bună. Se pare că la acest departament fetele fac o treabă mai bună decât băieţii, deoarece băieţii, contestatarii obişnuiţi ai deciziilor, au mai mult respect faţă de ele decât ar avea faţă de alţi băieţi. E doar o părere personală.

Şi acest departament comunică cu detaşamentele prin câte un reprezentant.

Remember Plopu 25 (6)

Departamentul de Cultură şi Creaţie Creştină (CCC) are, în cadrul viziunii de organizare a Taberei Plopu, rolul de a pregăti şi dezvolta în programul taberei activităţile ce ţin de partea aşa-zis culturală şi artistică.
De ce aşa-zisa?
Preocupările culturale şi de valorificare a darurilor pe care le pune Dumnezeu în noi ar trebui să fie o constantă. Din păcate viaţa este de prea multe ori coborâtă la preocupări foarte înguste şi uităm că Dumnezeu ne-a dat şi un suflet, care nu poate fi hrănit cu alimente.
Acest departament are datoria de a pregăti materiale şi programe ce vizează această dimensiune, cum ar fi cele legate de muzică, artă dramatică, literatură, pictură şi grafică, prezentări multimedia, etc.
Acestea se materializează în tabără în concursuri, dar şi în momente neformale.
La sfârşitul taberei acest departament acordă diplome şi premii pentru cele mai bune rezultate în concursuri, sau pentru prestaţia generală.
Şi acest departament a fost stabil în ultimii ani în formulă, fiind format din Rebeca, Cristina, Alin şi Ruben, ei fiind legaţi de multe lucruri comune.

Şi acest departament este conectat cu detaşamentele printr-un reprezentant din fiecare detaşament în parte.

Remember Plopu 25 (5)

În cadrul departamentului administrativ funcţionează şi Bucătăria.
Se spune că la Plopu se mânâncă bine. Şi noi credem asta şi lucrăm ca întotdeauna să fie aşa.
Nimeni nu trebuie să rămână flămând la Plopu, sau să regrete că nu este acasă, din cauza mâncării.
La Plopu se servesc trei mese pe zi. Se serveşte mâncare gătită, preparată acolo, ca pe vremea bunicii. Participanţii îşi aduc de acasă doar tacâmuri şi ca atare trebuie să şi le spele după fiecare masă. Pentru unii participanţi este o premieră! (sic!)
Bucătăresele sunt voluntare, care fac această muncă în Numele Domnului şi de dragul participanţilor.
Munca începe înainte de tabără, cu pregătirile de rigoare: pregătirea ustensilelor şi întocmirea unui meniu zilnic.
De asemenea se face o primă aprovizionare, în mod special pentru alimentele nealterabile.
Departamentul administrativ construieşte şi pregăteşte un cuptor pentru pregătirea mâncării, precum şi alte dotări necesare.
Prima masă servită este cina din ziua inaugurării.
În timpul taberei bucătăresele sunt ajutate de către participanţi, prin rotaţie, la pregătirea şi servirea mesei.
Când sunt momente de sărbătoare, cum ar fi celebrarea zilei de naştere a vreunui participant, se pregăteşte la bucătărie câte un tort artizanal.
Munca acestor bucătărese nu este deloc uşoară, însă este însoţită de bucuria slujirii.
De câţiva ani bucătar şef este Alina, ea însăşi participantă la aceste tabere de foarte tânără. Mulţumesc Alina!

Alina

Aşa cum spuneam, în fiecare an echipa bucătăriei este completată de alte persoane care doresc să slujească acolo. Unele dintre acestea sunt cunoscute dinainte, iar altele vin şi îşi oferă serviciile acolo. Şi lor le dăm o insignă, care este şi un semn vizibil al mulţumirii noastre.

Remember Plopu 25 (4)

Departamentul Administrativ este departamentul care, chiar dacă nu e foarte vizibil în timpul taberei, este indispensabil pentru pregătirea şi asigurarea desfăşurării acesteia.
Cei ce fac parte din acest departament au trei seturi de responsabilităţi:
– pregătiri generale legate de baza noastră de la Plopu, dar şi de ediţia ce urmează, pregătiri pe care le încep cu mult înainte de perioada taberei
– pregătirile şi amenajările specifice dinaintea începerii taberei
Se pregătesc materiale şi utilităţi pentru tabără şi se amenajează tabăra pentru ca la ora inaugurării baza să fie funcţională.
– activităţi administrative curente în timpul taberei, legate de desfăşurarea taberei, asigurarea utilităţilor, precum şi de realizarea elementelor legate de diferitele programe din timpul taberei, cum ar fi construcţia din ziua de joi
Stabilitatea acestei echipe, maturitatea ei şi armonia sunt elemente care contribuie la reuşita taberei.
În ultimii ani această echipă a avut un nucleu foarte bun, format din Adi Lala şi Dani Teodorovici, doi tineri pentru care cuvântul slujire nu e o metaforă.

Adi Lala
Dani Teodorovici

În timpul taberei fiecare detaşament are un responsabil administrativ care va comunica cu cei doi pentru orice problemă legată de administraţie.

Remember Plopu 25 (3)

Odată tema taberei stabilită şi pachetul grafic alcătuit, urmează munca propriu-zisă de organizare.
Această muncă e realizată de o echipă coordonată de un director de tabără.
Aceeaşi echipă care face munca de organizare şi pregătire va fi cea care va coordona activitatea din timpul taberei.
Plopu a avut întotdeauna câteva particularităţi în acest sens:
– o structură simplă dar eficientă
– credit acordat tinerilor, cu accent pe caracter şi dăruire, înaintea abilităţilor, fără însă a le înlocui
– deschidere spre diferite sfere la alegerea echipei de organizare
Astfel la Plopu 25 echipa de organizare a fost formată din tineri din vreo 4 denominaţiuni şi 4 ţări (Austria, România, Spania, Ungaria).

Iată care sunt departamentele de organizare şi coordonare a taberei, departamente coordonate de directorul taberei:
– Administraţie (care include şi Bucătăria, coordonată de un Bucătar şef)
– Cultură şi Creaţie Creştină
– Sport şi Relaxare
– Tehnic
– Comunicare

Fiecare dintre cei ce fac parte din echipa de organizare are, pe lângă sarcinile generale ale echipei, şi sarcini specifice.
În perioada următoare voi mai prezenta câte ceva despre sarcinile lor generale şi specifice.
Cuvântul cheie este slujire.

Remember Plopu 25 (2)


I N V I T A Ţ I E
Trăim într-un veac în care lupta a devenit o formă de existenţă, la nivel personal sau colectiv.
George Coşbuc scria aceste versuri memorabile: O luptă-i viaţa; deci te luptă!”
Oamenii luptă şi  se luptă pentru supravieţuire, emancipare, întâietate, suveranitate, putere, dominaţie, câştig, spaţiu vital, recunoaştere, apreciere, pace interioară sau socială, premii, adevăr, iubire, sănătate, mediu sănătos, resurse, etc. Care este situaţia în domeniul spiritual?
E nevoie de luptă? Pentru ce luptăm?
E compatibil harul cu lupta?
Ce înseamnă „lupta cea bună”?
Este lupta o opţiune sau o poruncă, din perspectiva lui Dumnezeu?
Care sunt formele specifice ale acestei lupte?
Cu ce sau cu cine trebuie sa luptăm?
Avem exemplul unui om, apostolul Pavel, care a îndemnat la luptă, care s-a luptat el însuşi şi care îşi încheie viaţa cu declaraţia biruitoare că a încheiat cu bine această luptă.
Dacă te interesează acest subiect, şi ar trebui să te intereseze, te aşteptăm cu drag la Plopu!
Tema taberei de anul acesta este “Luptă-te lupta cea bună!” (1 Tim. 6:12). Eşti invitat să citeşti 1&2 Timotei!
Perioada de desfăşurare a taberei este 1 – 8 August. Tabăra este o tabără de corturi şi locul de desfăşurare este cătunul PLOPU (la aproximativ 10 km de Armeniş, în judeţul Caraş – Severin).
Programul taberei este structurat pe patru mari secţiuni:
– părtăşia de dimineaţă (relaţie şi meditaţie);
– programul de dimineaţă (studiu şi aplicaţie);
– programul de după-amiază (sport şi relaxare);
– programul de seară (provocare şi motivaţie)
Din programul taberei nu vor lipsi: focul de tabără, jocurile, concursurile şi mai ales timpul dedicat părtăşiei cu Dumnezeu şi studiului Scripturilor.
Fiind o tabără de tineret, vârsta participanţilor se situea
ză, cu excepţiile de rigoare, între 14-30 de ani. Cei sub 14 ani au nevoie de un însoţitor, iar cei peste 30 de ani au nevoie de o inimă tânără!


Plopu blog
Plopu website

Remember Plopu 25 (1)

Unii dintre voi ştiţi că am intrat în ultimele 4 luni ale pregătirilor pentru Tabăra Plopu, ediţia 26, care va avea loc în perioada 31 Iulie – 7 August 2010.
În această perioadă se cristalizează conceptul taberei ce va urma.
Acest concept se materializează în multe elemente grafice, auditive…
Deloc formal, vă rog să ne sprijiniţi în rugăciune, pentru inspiraţie, putere de muncă, resurse şi tot ceea ce e nevoie pentru ca în perioada menţionată să ne întâlnim cu „temele făcute”, pentru că nu mă îndoiesc că Dumnezeu este credincios.
Începând de astăzi voi avea câteva postări care să le amintească de Plopu şi în mod special de ediţia trecută, celor care au fost anul trecut, sau să le arate, celor ce (încă) nu au fost, că poate ar merita să vină anul acesta.
Cei ce vor să afle mai multe despre Plopu pot vizita website-ul taberei sau blogul acesteia.
Tema anului trecut a fost „Luptă-te lupta cea bună!” (1 Tim. 6:12).
Această temă a fost sugerată de următoarele elemente grafice.

Mai sunt doar 4 luni

Cum trece timpul!
De mâine mai sunt exact 4 luni până la începerea taberei Plopu 26.
După cum unii deja cunoaşteţi, tabăra va avea loc în perioada 31 Iulie – 07 August 2010.
Pentru mai multe detalii puteţi vizita website-ul taberei sau blogul taberei.
Există un blog şi în limba engleză.

Plopu 26 – precizări

Am primit tot mai des întrebări legate de condiţiile de participare. În principiu sunt aceleaşi de anul trecut, cu câteva modificări legate de procedura de înscriere.
Din considerente pur organizatorice şi logistice trebuie să facem o diferenţiere între cei ce iau foarte în serios procedurile de înscriere şi cei ce au o atitudine prea relaxată faţă de acestea.
Astfel taxa de participare va fi următoarea:

  • 160 RON dacă e plătită după 15 Iulie 2010
  • 150 RON dacă e plătită în perioada 1 Iulie – 15 Iulie 2010
  • 140 RON dacă e plătită până în 30 Iunie 2010

Plata se va putea face prin PayPal, cont bancar, mandat poştal sau direct celor ce se vor ocupa de înscriere. Taxele de expediere intră în sarcina participantului nu a organizatorilor.

Cu cât veţi plătiţi mai repede, cu atât va fi mai avantajos pentru voi şi în acelaşi timp ne uşuraţi nouă munca de organizare.

Facem apel şi anul acesta la cei care pot şi doresc să contribuie ca şi cei cu posibilităţi reduse să poată participa la Tabăra Plopu.

Organizarea unei tabere

Am fost întrebat dacă este uşor să organizezi o tabără. Răspunsul nu este uşor pentru că trebuie precizat la ce criterii te raportezi. La modul general poţi să raspunzi sau cu DA sau cu NU.
Da, e uşor dacă vrei să te aduni într-un loc pentru o experienţă de tip picnic. Fiecare vine de acasă cu ale sale şi doar data trebuie stabilită. În rest fiecare îşi poartă de grijă şi fiecare face ce vrea, când vrea şi cum vrea.
Dacă vorbim însă de o tabără creştină în sens de comunitate care vrea să atingă anumite obiective atunci răspunsul ar fi mai degrabă Nu.
Dacă întrebi o femeie dacă este uşor să nască îţi va spune ca nu este uşor şi nu numai datorită naşterii propriu-zise, ci şi datorită lunilor de sarcină.
Organizarea unei tabere de genul celei de la Plopu are mai multe componente:
– tema taberei 
Ea este cea care vine prin inspiraţie şi este miezul organizării şi firul roşu al desfăşurării taberei.
– echipa de organizare
Aceştia sunt cei care prin abilităţile lor, atitudinea lor şi dedicarea lor dau viaţă acelei idei şi o pun în practică.
– materialele şi ideile practice
Când organizezi o tabără la care vin oameni de diferite vârste, cu diferite nivele de maturizare, cu aşteptări atât de diverse, va trebui să te adaptezi acestei palete largi şi să ai răspunsuri particularizate.
Ca să nu mai vorbim că e nevoie de flexibilitatea de a te adapta la situaţiile neprevăzute din timpul desfăşurării taberei.
Peste toate acestea este fără îndoială călăuzirea care vine numai de la Dumnezeu.

Am pregătit un filmuleţ care prezintă sintetic primele două componente ale conceptului de organizare al Taberei Plopu 25.

Designed by: Pearl necklace | Thanks to Mobile Phone Reviews, Vacuum Cleaners and FTA FILES