Arhiva pentru categoria ‘Opinii’

Voia lui Dumnezeu

LeRoy Eims

Cred că unul dintre subiectele foarte importante pentru un creştin este să afle şi apoi să facă voia lui Dumnezeu.
Ce este voia lui Dumnezeu?
Cum afli voia lui Dumnezeu? (mai mult…)

Este scris!

Sunt faimoase aceste cuvinte. Ele apar şi în Vechiul Testament, însă probabil că majoritatea le reţin din dialogul dintre diavol şi Isus.
Diavolul Îl ispiteşte pe Isus, folosind cuvinte din Scriptură, cuvinte adevărate.
Ştim, din Scriptură, că în diavol nu locuieşte nimic bun, el fiind rău în esenţa lui.
Dar putem vedea aici ceva ce ne priveşte şi pe noi.
(mai mult…)

Suveranitatea lui Dumnezeu

În viaţa unui om sunt perioade de veselie, dar vin şi perioade de durere. La fel se întâmplă şi în viaţa unei comunităţi locale.
Deşi mai rar, naţiunile au şi ele acele momente de bucurie naţională, dar şi momente de cumpănă. Sunt momente în care durerea este grea şi apăsătoare.
America a avut un 11 Septembrie dureros. Mai doare şi acum. Şi va rămâne un „punct” dureros în istoria acelei ţări.
Reacţiile la această durere pot fi diferite însă.
Adeseori se vorbeşte despre suveranitatea lui Dumnezeu, despre faptul că el nu poate fi luat prin surprindere, că niciun fir de păr nu se mişcă fără ştiinţa Lui.
Şi aceste adevăruri sunt acceptate de orice creştin ce ia Biblia ca autoritate.
Doar că acceptarea în vremuri senine a acestor adevăruri, sau când altcineva este în situaţia de a suferi o încercare grea, este un lucru, dar adevăratul examen al tău este când treci prin situaţii grele.
Ce pot eu învăţa de aici? (mai mult…)

Creştinismul: vorbe sau realităţi?

Când eram tânăr citeam şi auzeam povestiri ale unor oameni care au avut experienţe cu Dumnezeu, sau pentru care Cuvântul se revelase în duh.
Fie că aceste experienţe au fost miracole vizibile, fie transformări de gândire şi de caracter, fie eliberare, fie atingerea prin Cuvântul scris.
Cuvântul lui Dumnezeu, transmis în diferite forme, pentru că Dumnezeu vorbeşte oamenilor, „când într-un fel, când într-altul” (Iov 33:14), are efect.
Atingerea lui Dumnezeu lasă urme. (mai mult…)

Să fii Om!

De multe luni mă frământă ideea caracterului creştin.
Frămantarile au venit din interior; cum ar trebui să fiu ca să corespund aşteptărilor lui Dumnezeu.
Framântările sunt generate şi de surprize neplăcute legate de comportamente neadecvate ale unor creştini.
Şi frământările au fost legate şi de faptul că aveam de pregătit pentru Tabăra Plopu materialul ce pleca de la îndemnul lui Pavel „Fiţi Oameni!” (mai mult…)

Întrebări interesante (Life In A Day – Shooting day)

Astăzi e zua în care, în întreaga lume se filmează pentru Proiectul Life In A Day, urmând ca materialul să fie trimis în următoarele 7 zile.
Cu această ocazie organizatorii pun şi 4 întrebări:
1. What do you love the most?
(Ce iubeşti cel mai mult?)
2. What do you fear the most?
(De ce ţi-e teamă cel mai mult?)
3. What makes you laugh?
(Ce te face să râzi?)
4. What do you have in your pockets, or handbag?
(Ce ai în buzunare, sau poşetă?)

Aş putea adăuga şi eu câteva întrebări:
5. What do you hate the most?
(Ce urăşti cel mai mult?)
6. What do you trust the most?
(În ce ai cea mai mare încredere?)
7. What makes you cry?
(Ce te face să plângi?)

Notă: În aceste întrebări Ce poate fi înlocuit cu Cine.

Ai putea să răspunzi şi tu?

Viziune şi curaj

Tendinţa naturală a oamenilor este de a se plafona sau de a coborî ştacheta când e vorba de valori şi idealuri.
Pe deasupra există şi o formă de teamă în a explora teritorii noi, din punct de vedere al metodelor de a transmite anumite mesaje.
Un mesaj, în general, are un conţinut şi un „suport” pe care (prin care) se transmite.
Dacă vorbim de creştinism, vorbim de valori şi învăţătură curată, pe de o parte, iar pe de altă parte de metode de comunicare.
Mesajul ajunge acolo unde trebuie, dacă sunt tratate serios ambele aspecte.
Şi e nevoie de onestitate pentru a păstra echilibrul. (mai mult…)

Şanţuri sau fântâni

Blestemul epocii noastre este superficialitatea.
(Richard Foster)

Ceea ce spune Richard Foster este adevărat atât în privinţa vieţii personale, cât şi a vieţii de slujire.
Se poate observa o poziţionare ciudată a creştinilor faţă de slujire.
Pe de o parte există percepţia laicilor că slujirea este apanajul clericilor, ceea ce poate părea corect la prima vedere, dacă ne referim la anumite slujbe specifice.
Însă realitatea este că în sarcina clericilor se pun cam toate slujirile, că de aia sunt plătiţi, nu?
Pe de altă parte este şi vina clericilor care din diverse cauze au cam limitat accesul laicilor la segmente ale slujirii (femeile să stea în banca lor, tinerii nu sunt experimentaţi, intelectualii sunt cu nasul pe sus…) (mai mult…)

Indivizi şi generaţii

Este tot mai evident că ceva nu merge. Nu merge în viaţa politică şi economică, în domeniul social, şi ce e cel mai îngrijorător în viaţa spirituală.
Până şi Consiliul Suprem de Apărare al Ţării (CSAT) constată că printre vulnerabilităţile ţării se numără şi scăderea demografică, degradarea coeziunii familiei şi calitatea scăzută a serviciilor educaţionale.
Toţi se plâng de toţi şi toţi se plâng de alţii.
Acelaşi lucru se întâmplă şi în viaţa spirituală. (mai mult…)

Sănătate spirituală

Unii se mulţumesc cu subzistenţa şi sunt subnutriţii Împărăţiei.
Alţii sunt cei care consumă mult şi sunt obezii Împărăţiei.
Cei mai sănătoşi sunt cei care se dăruiesc mult.
Ei sunt puternicii Împărăţiei.

Mitruţ Ştiopu

Designed by: Pearl necklace | Thanks to Mobile Phone Reviews, Vacuum Cleaners and FTA FILES