Arhiva pentru categoria ‘Inedit’

Bazele educaţiei

E reconfortant să vezi copii talentaţi care sunt învăţaţi de părinţi adevăruri fundamentale despre Dumnezeu.
În goana aceasta după carieră, statut social, faimă, valul îi poate lua şi pe părinţii creştini, uitând să pună nişte baze sănătoase la viaţa copiilor lor.
Iată un părinte şi un copil care au plecat bine la drum în acest parteneriat.

Închinare prin… desen

„Fiul omului trebuie să pătimească multe, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorât, şi a treia zi să învieze.”

În săptămâna aceasta creştinii de toate riturile celebrează moartea şi învierea Domnului Isus Hristos, prin care avem iertarea păcatelor şi biruinţa asupra lui.
Fiecare foloseşte darurile pe care i le-a dat Domnul. Orice dar primit de la El poate duce la un act de închinare.
Există prejudecata legată de închinarea legată de un spaţiu oarecare, de un timp oarecare şi de o tehnică religioasă oarecare.
În realitate închinarea trebuie să fie un mod de viaţă şi un creştin poate şi trebuie să se închine oricând, oriunde şi prin toată personalitatea sa.
Iată un mod interesant de închinare: prin desen, muzică şi Cuvânt.

Revoluţii

De multe revoluţii e nevoie pentru schimbarea lucrurilor. Probabil că cel mai adesea ne gândim la acte violente de schimbare a regimurilor politice, dar termenul acesta se poate aplica oricărei schimbări radicale.
Şi adevărul este că, cele mai greu de realizat revoluţii, sunt cele legate de natura umană, de mentalităţi, obiceiuri rele, lucruri înrădăcinate în intelectul nostru, afectivul nostru, sau carnea noastră.
Nu ştiu de câte ori au vorbit liderii voştri religioşi despre aceste lucruri, dar cert este că evitarea lor nu înseamnă discreţie, ci indiferenţă.
Iată un exemplu. Excesul de mâncare este prezentat în Scriptură ca un păcat. Dar alimentaţia proastă?
Nu vreau să stârnesc discuţii de dragul discuţiilor, dar dacă trupul nostru este templul Duhului Sfânt, probabil că nu e chiar totuna cum îl tratăm.
Şi mai este şi implicaţia asupra sănătăţii celor care sunt lângă noi şi a celor care ne urmează.
Copilăria mea a fost marcată de subnutriţie şi malnutriţie, din motive de sărăcie. Situaţia materială a familiei mele şi perioada în care am crescut sunt motivele pentru care am am avut parte de aceste neajunsuri. Nimeni nu e vinovat de acele lucruri.
Ce se întâmplă însă când, deşi am alternative, abuzez de trup?
Situaţia devine îngrijorătoare şi în România. Obezitatea era rară în ţara aceasta înainte de 1989. Acum devine o problemă şi ce mai trist este că ei îi sunt asociate multe boli şi efectele lor. Şi trist este că obezitatea începe să fie întâlnită de la vârste din ce în ce mai scăzute.
Iată că un program ambiţios, pe care l-a pornit renumitul bucătar britanic Jamie Oliver, program numit Food Revolution, are parte şi de sprijinul bisericii.
Programul acesta a debutat în Huntington, Virginia, oraş numit ca cel mai nesănătos oraş şi cu cei mai mulţi obezi din SUA, oraşul în care copiii mâncau pizza la micul dejun şi confundau roşiile cu cartofii.
De altfel chiar Jamie Oliver s-a adresat bisericii pentru ajutor în această campanie, ajuror exprimat de păstorul Steve Willis, cel care deja începuse să predice legat de această problemă.
El spunea membrilor congregaţiei să-L onoreze pe Dumnezeu şi cu trupul lor.
Poate că e ceva de învăţat de aici!

Festivalul Internaţional al Orhideelor Tokyo 2010

Cel mai mare şi prestigios festival al orhideelor se desfăşoară în fiecare an la Tokyo.
Anul acesta, începând din 13 Ianuarie, a început ediţia din 2010, în celebrul Tokyo Dome.
Sunt expuse peste 100.000 de plante din peste 3000 de varietăţi, cu participanţi din cca. 20 ţări şi teritorii.
Nu este doar o simplă expoziţie, ci sunt şi secţiuni cum ar fi: „Arome”, „Aranjamente Florale”, „Grădină miniaturală de orhidee”…
Pe plan mondial sunt asociaţii specializate în creşterea şi studierea acestor flori atât de frumoase, sensibile, dar şi misterioase.
Cele mai celebre asociaţii sunt Nippon Flower Designers’ Association şi England’s august Royal Horticultural.
Şi premiile puse în joc sunt foarte mari. Anul acesta au totalizat peste 12 milioane de Yeni.

Câteva informaţii generice despre orhidee găsiţi aici: http://ro.wikipedia.org/wiki/Orhidee şi aici http://en.wikipedia.org/wiki/Orchidaceae
Veţi fi uimiţi să aflaţi câteva lucruri despre cea mai răspândită familie de plante cu flori.

Gesturi cu încărcătură simbolică

Am citit pe blogul lui Claudiu Nitişor un gest atât de frumos şi plin de simboluri. Poate vă vin idei bune!
Am să vi-l prezint şi vouă, însă chiar cu cuvintele lui.

Baloane spre cer…

Ultimul meu proiect din anul acesta a fost proiectul: Ridica un balon!
Am umplut 50 de baloane cu helium si le-am atasat o eticheta pe care scria: La multi ani Iisus!, din partea lui … (numele tau)… .
La ora 15.15, in centru Ramnicului, am dat drumul celor 50 de baloane strigand : La multi ani Isus!
Toate baloanele s-au dus spre cer.

http://picasaweb.google.com/codyryanharrod/BalloonsForJesus

http://picasaweb.google.com/cnitisor/BaloaneCuHelium#slideshow/5419466837950881122

Designed by: Pearl necklace | Thanks to Mobile Phone Reviews, Vacuum Cleaners and FTA FILES