Arhiva pentru categoria ‘Evocări’

Suveranitatea lui Dumnezeu

În viaţa unui om sunt perioade de veselie, dar vin şi perioade de durere. La fel se întâmplă şi în viaţa unei comunităţi locale.
Deşi mai rar, naţiunile au şi ele acele momente de bucurie naţională, dar şi momente de cumpănă. Sunt momente în care durerea este grea şi apăsătoare.
America a avut un 11 Septembrie dureros. Mai doare şi acum. Şi va rămâne un „punct” dureros în istoria acelei ţări.
Reacţiile la această durere pot fi diferite însă.
Adeseori se vorbeşte despre suveranitatea lui Dumnezeu, despre faptul că el nu poate fi luat prin surprindere, că niciun fir de păr nu se mişcă fără ştiinţa Lui.
Şi aceste adevăruri sunt acceptate de orice creştin ce ia Biblia ca autoritate.
Doar că acceptarea în vremuri senine a acestor adevăruri, sau când altcineva este în situaţia de a suferi o încercare grea, este un lucru, dar adevăratul examen al tău este când treci prin situaţii grele.
Ce pot eu învăţa de aici? (mai mult…)

23 August – o zi importantă

Până în 1989, 23 August era o zi importantă: era ziua naţională a României.
Pentru mine ea are o altă semnificaţie.
Cu ocazia acestei zile, care era o zi liberă în acea perioadă, am plecat pentru prima dată în una dintre cele mai frumoase călătorii ale vieţii mele.
În primul an al convertirii mele, 1983, am plecat cu tinerii într-un loc numit Plopu.
Nu ştiam atunci că voi face anual acest drum. Şi nu numai eu, ci şi mulţi alţi tineri din diferite locuri, de diferite vârste şi din diferite confesiuni.
A fost harul lui Dumnezeu.

Tabăra Plopu

Ionatan Piroşca – Aprilie 2010


Sursa:

Iosif Ştefănuţ

Am citit ştirea despre trecerea fratelui Iosif Ştefănuţ la Domnul.
Deşi nu sunt din Brăila, aş vrea să spun şi eu câteva cuvinte de amintire despre dânsul.
L-am cunoscut pe fratele Iosif, imediat după ce m-am convertit, pentru că venea câteodată pe la biserică la noi şi predica.
În general venea când îşi vizita părinţii. Era din satul Goleţ, judeţul Caraş-Severin, din aceeaşi localitate cu păstorul bisericii noastre, Belciu Busuioc.
Cei apropiaţi îi spuneau Gifu. Era iubit de către fraţi datorită caracterului său. Era suplu, cu părul natural şi cu vorbirea graseiată. Avea o privire luminoasă şi o bunătate în vorbire. Mi-a rămas foarte clar în minte un lucru: aveam în faţă un predicator ce nu căuta deloc să te impresioneze prin vorbire, cu toate acestea predicile sale aveau mult conţinut.
La terminarea facultăţii am fost repartizat la Brăila. Mă desprindeam cu tristeţe de Caransebeş, unde mă simţeam acasă, nu doar ca orice bănăţean ce e puternic legat de locul său, ci şi datorită tinerilor cu care deja lucram.
Cu toate acestea mă mângâiam că măcar un om în Brăila va fi mai apropiat de mine.
În seara primei zile în care am ajuns în Brăila am căutat biserica. Era slujbă şi fratele Iosif predica. După slujbă m-am prezentat la dânsul şi cu un zâmbet cald m-a încurajat. Apoi mi-a găsit o gazdă, nişte oameni deosebiţi.
Se părea că Brăila va deveni noua mea casă.
Dar planurile Domnului erau altele. După cca. 2 săptămâni am părăsit Brăila pentru a mă întoarce în Caransebeş. Dar asta e o altă poveste.
Atunci, în partea a doua a anilor 80 era o mare foame după Cuvântul lui Dumnezeu şi erau puţine modalităţi de pregătire pentru tinerii care dorea să crească în cunoaştere.
Păstorul Bisericii noastre, Belciu Busuioc, a avut o iniţiativă foarte bună pentru noi. Din când în când invita câţiva păstori tineri, dar cu cunoştinţe solide, să vină în timpul săptămânii şi să ne pregătească pe diferite subiecte.
Petru Dugulescu şi Iosif Ştefănuţ erau printre ei. La aceste întruniri veneau şi tineri de la Biserica Penticostală. Foarte mult au ajutat aceste întruniri.
La una dintre ele s-a petrecut un lucru nemaiîntâlnit pentru noi, la aceea dată. Cineva a pus o întrebare legată de semnificaţia unei pilde din Scriptură (nu e cazul să menţionez care).
Răspunsul fratelui Iosif a fost: „Nu am răspuns la această întrebare. Aş putea să speculez, dar prefer să nu o fac.”
Până atunci nu auzisem un păstor să spună că nu are un răspuns la ceva anume. Atât de mult a crescut omul acesta în aprecierea noastră, tocmai prin sinceritatea şi smerenia lui.
Fratele Iosif Ştefănuţ face parte din galeria păstorilor pe care i-am cunoscut care au ieşit în evidenţă, înainte de slujirea lor, prin caracterul lor.
Nu voi numi pe nimeni în viaţă. La numele dânsului mai adaug numele lui Vasile Gherman.
Caracterul său şi faptul că a investit în oameni sunt lucrurile pentru care cred că merită să fie amintit.
Şi de aceea am scris aceste rânduri.

Îţi mulţumesc de parcă aş cânta

Ionatan Piroşca, avea două spaţii virtuale: Ionatan Piroşca şi Jurnalul scrierii iubirii.
Le vizitam câteodată şi urmăream ce mai scrie.
Acum am vizitat din nou ambele spaţii.
Ultimul comentariu pe primul dintre ele îmi aparţine, fără să fac din asta vreun titlu de glorie sau să-i dau o semnificaţie anume. Fac rar comentarii şi numai dacă am ceva de spus.
Acel comentariu era la o poezie a lui care se numeşte Îţi mulţumesc de parcă aş cânta.

Poezia ta Ionatan mă emoţionează profund.
În afara meşteşugului există vibraţie şi conţinut.
„Între un boţ de lut şi Dumnezeu” este un vers care nu poate să nu te atingă.
De ce i-ar păsa unui Dumnezeu nemăsurat de un fir de praf?
E har şi e bine.
Mulţumesc Ionatan!

Rămân cu aceeaşi impresie ca şi atunci, harul lui Dumnezeu e de neînţeles dar minunat!

Îţi mulţumesc de parcă aş cânta
Iulie 28, 2009

Cu care altă bucurie putem înlocui fiecare dimineaţă senină pe care ne-o dă Dumnezeu? Când simţim întinerirea iarăşă ca a vulturului, oricât de grele ne-ar fi oasele…? Eu unul, ştiu că vreau să mulţumesc.

Îţi mulţumesc de parcă aş cânta
Din înflorirea unui înger cald.
De parcă-n zori de mână m-ai lua
Şi făuri-m-ai dintr-un spin, smarald.

Îţi mulţumesc de aripa ce-Ţi dai,
Turnată-n aer ca-n regesc alai,
Pe-un zbor atât de iute cum sunt eu
Între un boţ de lut şi Dumnezeu.

Îţi mulţumesc că nu-nţeleg de ce
Iubire sfântă peste mine e
Cum este ‘coperişul sub furtuni,
Când tu secerătorii Ţi-i aduni

La umbra lunii noi şi a iertării,
Cum trenurile vin la pieptul gării.
Îţi mulţumesc de parcă aş cânta
Din nou, mereu, din înflorirea mea.

Ionatan Piroşca

Ionatan

Acum când Ionatan a plecat dintre noi nu simt nici un impuls să spun lucruri mari despre talentul lui. Nu trebuie să fii critic de artă ca să îl recunoşti.
E drept să spunem că a avut şi contestatari, cei care erau obişnuiţi cu ceea ce el numea „predicuţă rimată”.
L-am invitat odată la o colaborare la un post de radio pe net, pentru o emisiune de poezie.
A fost de acord. Nu am reuşit să o materializăm datorită unei conexiuni slabe de Internet.
De aceea mi-a furnizat materiale pentru această emisiune.
A fost realizat şi un interviu: el a primit întrebările în scris, a înregistrat răspunsurile şi le-a trimis, atât în formă audio cât şi în scris.
Iată două întrebări însoţite de răspunsuri:

Întrebare: Ce teme favorite apar cel mai des în poeziile tale?
Răspuns: Am început a discuta despre asta ceva mai înainte. Care temă poate fi mai dragă unui îndrăgostit de Hristos decât iubirea Lui? Când se bucură sau suferă, când cântă sau plânge, când înoată sau aleargă după fluturi…
Nu, nu pot spune că am teme favorite. Scriu despre orice simt în ideea pe care am mai pomenit-o, exprimată aşa de frumos de Sf. Augustin: „Iubeşte-L pe Dumnezeu şi fă ce vrei”… ce vrei! Simte ce vrei, va simţi El. Dacă îţi stăpâneşte viaţa, gândurile, sentimentele, dacă e El Domnul şi Stăpânul inimii tale, atunci o poţi lăsa în voia ei…
Cam asta e ceea ce fac eu în poezie. Las inima să simtă şi să spună ce vrea ea. Nu mă tem de nimic, nu mă tem de limbaj şi de capcanele lui, nu mă tem de cuvinte sau de raporturile dintre ele, nu mă tem de imagini…

Da, imaginaţie este o mare încercare pentru fiecare, fiindcă acolo îşi poate face cuibul atât coroana de spini, cât şi ramura de finic a închinării fiecăruia. Cea mai mare dramă e atunci când omul se vede pe sine ca obiect al imaginaţiei sale. Atunci va căuta să se plaseze în centrul ei şi va uzurpa astfel locul cuvenit lui Hristos. Devine atunci vulnerabil tuturor şoaptelor de înşelătoare mărire, sau devine vulnerabil pentru tot felul de experienţe dăunătoare, consumatoare de viaţă…

De acolo, din imaginaţia sa implicată mai mult sau mai puţin profund în experienţele realităţii sale, îşi alege un poet temele favorite. Dar când realitatea sa este realitatea lui Hristos şi a mântuirii Lui, iubirea fără margini a realităţii divine îl va copleşi cu harul ei. Aceasta va rămâne singura temă favorită a unui poet adevărat închinător al lui Hristos.
Audio

Întrebare: Care sunt (daca sunt) poeţii care te-au influentat?
Răspuns: Nu ştiu dacă ar putea spune cineva că nu a fost influenţat de ce a întâlnit mai deosebit în domeniul căruia i s-a dedicat. Ba chiar aş îndrăzni să afirm că originalitatea unui scriitor nu poate veni fără aceste influenţe, fără „mixarea” lor şi impresionarea propriei sensibilităţi, astfel încât rezultatul e ceva cu totul nou, deosebit. De aceea sfătuiesc pe tinerii scriitori creştini să nu rămână doar la „inspiraţia Duhului” şi la ce au tot auzit recitându-se în biserica, dacă vor ca scrisul lor să însemne şi altceva decât o predicuţă rimată. Şi nu numai pe tineri…

Dar să spun câte ceva despre autorii care m-au influenţat pe mine de-a lungul vremii. Cred că printre primii autori care au însemnat ceva pentru mine, în afară de cei studiaţi în şcoală, au fost românul Alexandru Phillippide şi englezul Rudyard Kipling, cu poezie If. Apoi, după ce am trecut prin Eminescu, Bacovia, Arghezi, Blaga, am făcut cunoştinţă cu Nichita Stănescu. El a însemnat pentru mine o adevărată revelaţie. Începusem a exersa scrisul în ceea ce credeam eu a fi maniera stănesciană. Am insistat destul de mult pe această experienţă, atunci. Asta se întâmpla pe la douăzeci de ani.

Mai târziu am descoperit literatura universală cu poezie ei. Frank O’Hara, Eugenio Montale, Odiseeas Elitis, Esenin sau Tenesse Williams, alături de mulţi alţii al căror nume le-am uitat, alături chiar de autori mici, publicaţi prin periodice literare şi citiţi cu nesaţ, dar cu discernământ literar deja format, toţi şi-au adus un mai mare sau mai mic aport la formarea propriei mele personalităţi literare.

Dar dincolo de toate acestea nu voi uita să menţionez aici Biblia cu cărţile ei poetice, singura Carte lângă care am rămas de-a lungul timpului, chiar dacă experienţe de tot felul mi-au jalonat tinereţea. Psalmii lui David, Cântarea Cântărilor sau Eclesiastul, alături de celelalte cărţi ale Bibliei, au creionat o anume sensibilitate, un fond special pe care s-au înscris, împletindu-se, toate celelalte influenţe, creind ceea ce vedeţi şi puteţi citi astăzi…
Audio

În amintirea lui Ionatan, iată o poezie ce merită reţinută: Încăpusem pe mâna lacrimii

Da, Ionatan a învins!

Designed by: Pearl necklace | Thanks to Mobile Phone Reviews, Vacuum Cleaners and FTA FILES